Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Autograf de la Emil Brumaru

Trei ore cu Emil Brumaru

Dec 31, 2018
Bec viu

Din care vii, în care te duci

Dec 25, 2018
Aurora

Finaurora

Dec 24, 2018
Lemn cu lemn

Precum în noi, așa și în lume

Noi 13, 2018
DSC_4611-36

Tu chiar crezi că Alice e (doar) personaj?

Noi 04, 2018
Singura still (c) Marina Obradovic

Pe muchia lumii

Oct 26, 2018
Foto Alina Ușurelu (4)

Cine nu e Medeea?

Load more

Trei ore cu Emil Brumaru

Drumult de Ana Barton / 8 ianuarie 2019
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Sau patru. Nu le-am numărat, acum încerc să le pun cap la cap, acum, când știu că au fost singurele.

Eram la Gaudeamus, lansasem cartea unei doamne și plecasem în fugă spre standul altei edituri, de la un alt etaj. Când am ajuns, mi-am dat seama că am capul mai ușor pe stânga. Mi-am pipăit urechea și-am văzut că așa și era. Îmi cumpărasem prin septembrie niște cercei cu pietre negre ca măslinele. Dar mult mai grele. Nu-i purtasem până în ziua aia, nu-i cunoșteam. Piatra cercelului stâng evadase la un moment dat, nu știam când, nu știam unde. Așa că după ce mi-am terminat treaba, noroc că n-am avut multă, am luat drumul înapoi, cu ochii-n mocheta de la ROMEXPO, rotindu-i de la dreapta la stânga și invers, căutând măslina cea grea. Am ajuns la standul unde lansasem cartea și-am întrebat nebunește dacă a găsit cineva o bucată neagră de piatră rotunjită. Un domn a băgat mâna-n buzunar și-a scos-o, mi-a zis c-a găsit-o pe jos, în stand. Un alt domn, un cititor care se uita la cărți, s-a oferit să-mi repare cercelul, să puie piatra nesupusă la locul ei. Am fost bucuroasă, am mulțumit și-am plecat ținându-mă de lobii urechilor. Nu mi-a dat prin cap să scot cerceii, să-i apăr de drum, de mine, de ei înșiși.

Trebuia să mă-ntâlnesc cu Emil Brumaru, să mergem în emisiune la Florin Ghioca. Ne-am întâlnit la editură și-am pornit spre mașină, împreună cu domnul care o conducea. Maître Brumaru era vesel, pus pe glume. Eu eram groaznic de intimidată. Fac parte dintr-o generație care nu se trage de brăcinari cu oamenii mari, cu oamenii pe care-i admiră de sub balcon, nu se bate cu ei pe umăr. Brumaru a simțit și cred că nu i-a convenit, așa că m-a ținut în glume până la mașină, să mă despietrească. A reușit. Când ne-am urcat, mirosea a suflet de te lua amețeala. „De ce te tot verifici la urechi?“ m-a întrebat. „Te doare ceva?“ Mi-a fost rușine să mă mai țin de ele după ce m-am întâlnit cu el, îmi dădeam chiar și eu seama că trebuie să fie o imagine a nebuniei în mișcare, dar tot puneam mâna pe ele compulsiv.

Autograf de la Emil Brumaru

I-am povestit cum am pierdut măslina grea și cum m-am întors, ca-n povestea veche, și am găsit acul în carul cu fân. A râs și mi-a recitat din versurile sale, apoi mi-a zis, citind cuprinsul cărții mele, „Pervazul lui Dumnezeu“, că titlurile prozelor sunt toate foarte bune să fie titluri de cărți. Și mi-a întins cartea, să-i scriu autograf. Am înlemnit, i-am scris ceva, cine știe ce prostie sau ce banalitate ori ce impertinență, că m-apucă pe mine și câte un curaj dement când am emoții mari, de juri că-s relaxată total, nu mai știu nimic din ce-a spus stiloul meu. Știu c-am râs tot timpul cu el și că am zis deodată, uitându-ne unul la altul: „Râdem pentru că ne-am născut triști.“ Și-am mai râs o dată, c-a crăpat un drac. „Da, dar sunt legiuni“ am zis eu. „Și noi tot legiuni“ a zâmbit Brumaru. Adevărul e că noi, ăștia cu disforie congenitală, ne recunoaștem între noi după rotocoalele mici pe care le face aerul când ne privim. Numai noi le vedem și e mai bine așa. „Să nu moară.“

Am ajuns la destinație și hai să coborâm din mașină. Eu m-am smucit, normal, cum îmi e firea, și uite cum aud sunet de piatră pe asfalt. Îmi pipăi iar urechile și zic râzând: „Maître, iar a fugit piatra, dar ailaltă de data asta. E clar, cerceii ăștia nu vor să stea cu mine.“ Brumaru, care ieșise deja din mașină, zice: „Nici vorbă! Să căutăm.“ Eu și domnul care conducea am zis: „Nu, nu, căutăm noi, stați liniștit.“ Și ne uitam primprejur. Brumaru s-a aplecat și s-a uitat sub mașină, a întins mâna și-a scos de-acolo boaba de piatră. „Acuma trebuie s-o punem și pe-asta la locul ei.“ Am urcat în anticamera platoului TV și, până să intrăm, am meșterit la cercel și l-am făcut bine. Maître Brumaru zâmbea mulțumit. „Aici poți să dai din cap cât vrei, c-o găsim repede, dacă e să cadă iar.“ Am zis că mai bine scot cerceii, să nu mă trezesc că-mi verific iar urechile în emisiune, să sperii lumea. „Cum să stai în urechile goale?“ a râs el. Și i-am lăsat.

Asta vrea să spună desenul pe care l-a făcut când mi-a scris autograful pe „Amintiri din rai“, povestea unei boabe de piatră, cu oameni cu tot.

Emil Brumaru cercel

De-acum nu cred că-i mai port, maître. Nu am curaj să caut singură, n-aș mai găsi ce-am găsit atunci. Azi pleci, Poete, să fii iarăși una cu Darul. De azi, veselia ta are să umple universul, nu doar lumea. Azi, mi-e iar aerul rotund, ca atunci. Și te-am visat. Îți mulțumim că ni te-ai dat cu totul, ardere de tot, fie-ți ofranda primită și veșnic prețuită.

Alte creierisme:

  • FinauroraFinaurora
  • Precum în noi, așa și în lumePrecum în noi, așa și în lume
  • Întâi se aprinde o lumină mică…Întâi se aprinde o lumină mică…
  • Un sac, doi sucksUn sac, doi sucks
  • România, haitoşa meaRomânia, haitoşa mea
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: bucurie, Emil Brumaru, Gaudeamus, impreuna, om, poet, suflet

6 comentarii

  1. Gabriela / 8 ianuarie 2019

    Să

    Reply
  2. Nicoleta Ionescu / 8 ianuarie 2019

    Ce frumos! M-a impresionat!

    Reply
    • Ana Barton / 9 ianuarie 2019

      Mulțumesc.

      Reply
  3. Ofelia Cozma / 9 ianuarie 2019

    Atâta bucurie în povestirea ta, Ana! Deși e tristețe-n suflet, am citit râzând și cu duioșie, imaginându-vă, că va știu pe amândoi. Avea Maitre o candoare ghidușă unică.

    Reply
    • Ana Barton / 9 ianuarie 2019

      O-feliuță, ti iubiesc. :)

      Reply
  4. condeiblog / 13 ianuarie 2019

    Trei ore, poate patru, câte or fi fost
    Să știm cu claritate nici nu are rost
    Că n-aduce tot anul, cât poate o secundă
    Iar într-un singur om, o omenire abundă.

    Reply

Lasă un răspuns către Gabriela Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Ruxandra
  • Radine
  • Patru oameni și o vacă
  • Loteria magică
  • Bucurări

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Daniela în Radine
  • Ana-Maria în Radine
  • Dana în Radine
  • Valentina în Radine
  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • iunie 2024 (1)
  • iunie 2021 (1)
  • mai 2021 (1)
  • aprilie 2021 (1)
  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2025 by Ana Barton.