Grăbeam o stradă lungă, strâmtă şi plouată cu sârg. Nu eram singură, ci cu Roxana, colega mea. Pe trotuar, din partea opusă, veneau doi bărbaţi. Unul dintre ei, înalt, subţire, c-o barbă-n neorânduială, c-aşa-i expresia, nu?, cu hainele ponosite, cenuşii, cu ghetele aproape ca alea pictate de olandez, împingea căruciorul în care se afla celălalt. Care nu ştiu cât de înalt era.
Roxana a vrut să le facă lor loc, aşa că a coborât, în dreapta, de pe trotuar, când ne-am apropiat unii de alţii. Încercând să urce înapoi, s-a dezechilibrat şi a căzut. Eu eram în spatele ei, aproape, aşa că am văzut că nu s-a lovit rău, dar s-a udat tare.
Omul care-mpingea căruţul l-a lăsat în drum şi-a venit într-un suflet s-o ajute să se ridice. Eram doi, însă eu nu lăsasem pe nimeni singur, într-un căruţ, pe stradă. I-am mulţumit, a zâmbit şi s-a-ntors la omul lui. Noi două ne-am apucat să căutăm şerveţele, să mai potolim udătura.
Însă felul în care a sărit el s-o ajute nu-mi poate ieşi din minte, de azi-dimineaţă. Prea rar am văzut în ultima vreme necunoscuţi cărora să le pese manifest de alţi necunoscuţi şi să sară, da, în sensul propriu şi rapid, să-i ridice. Un om al străzii a făcut asta azi, în Bucureşti. În România. Să-nvăţăm, dară, de la oameni, vorba lui Montaigne.
Io am experimentat dosu’, în urmă cu câteva zile. Un bărbat în toată firea s-a întins pe jos cât era de mare, aparent fără vreo problemă. Umbla înaintea mea, dar mi s-a părut că parcă mergea cam ciudat, tălpile nu i se aşezau normal pe caldarâm. Şi îl urmăeam să mă prind ce e cu el. La scurt timp a căzut. Doar eu m-am oprit asupra lui, nimeni altcineva. I se făcuse rău. Alb ca varu’ la faţă, tremura şi nu prea ştia ce i se întâmplă. Am sunat la 112 imediat, a venit foarte repede o ambulanţă Smurd. Nu s-a oprit altcineva. Toată lumea trece impasibilă, de parcă era ciumat sau beat. Am stat cu el şi l-am ţinut de mână până a sosit ambulanţa. L-am lăsat pe mâna doctorilor de la Smurd, iar unui asistent i-am lăsat numărul meu de telefon. Şi partea faină a venit în creierii dimineţii. Azi, la 8 dimineaţă m-a sunat acest domn să-mi mulţumească că am stat cu el.
Irinucă, dacă nu tu, atunci cine?
Nu-s unică, Ana. Nu mă-mbît cu apă rece, soro.
Eşti şi unică, şi specială. Şi nu te-mbeţi. Dau mărturie.
Si io dau marturie, voiam sa fiu primu, dar mio luatara dna Ana inainte. Sarumana la ambele !
Te pup pe pomeţi, micuţule. Mă iartă, tre’ să plec amuia.
Raj,
Ce bucurie să te regăsesc la Ana-n tindă.
Ană,
Nu mă-mbăt că nu mai am cu ce. Şi ai scăpat de mine să te învăţ la rele cu de-alde valuri de single malturi
Semnat,
Io, specială şi unică, dă-mă dracu’
Asta cu oamenii strazii sta cam asa: ies io intro zi din atelier, murdar de vaselina pe maini, pe fata si in cur, ca sami iau tigari, vad 1 boschi care infuleca cu pofta dintro franzela de 60 cm., cald, ii zic da ba si mie, a rupto pe jumate, mia dat, am infulecat si io, iam platit codru de pane 50 lei, sa hoclobat la mine mirat, a zis sarumana. Iam zis lu fimea intamplarea si mia zis ca ma dezavantajeaza moaca, daia mia dat ala bucata de franzela. Am cautat io so dreg, ca chipurile eram jegos si ca daia mia dat ala painea. Az de dimi cand ma barbeream, mam uitat mai cu atentie in oglinda. Tre sa schimb oglinda…
Si io ma bucur dra Irinuca, cine esti ?
Raj,
eu una nu mai dau de pomană, pâine,știi de ce ?
O dată pe stradă era un homeless și cerea bani de un„hamburgher” la McDonalds…cum aveam în geantă un sandviș cu pui,era și cald,i l-am dat,și am plecat,ca într-o secundă să îl aud:
fuck you,bitch….eu am cerut bani,nu sandviș și văd cum îl aruncă pe jos
și uite cum nu am mai avut timp să mă duc să cumpăr altul,pauza de prânz de termina…
Am păţit, Seva.
Am fost placut impresionata de gestul acelui om, nu pot decat sa ii multumesc si tie la fel Ana ca pe langa faptul ca m-ai ajutat sa ma ridic totodata mi-ai ridicat si moralul si nu m-ai lasat sa imi fac ziua si mai proasta. Ti-am luat sfatul in considerare si mi-am continuat ziua intr-un mod frumos! Multumesc si sunt fericita ca sunt si bucuresteni de treaba!
Hei, micule, tu ai numai bunătate de dat, te-am simţit eu de la-nceput. Tu poţi face absolut orice, şi numai lucruri mişto.
Io am patito la Carfur mai acu cand am fost la bai pt. romatisme la cot, gionuchi si umar, in orasu dnei Manu, ca numa acolo ti se poate intampla chestii. In parcare, 1 mocofan mia zis cami va pazi el masina, am zis ca nu, a insistat, iam zis sa se duca in aia a mea, ca poa so zgarae ca ma doare nici in aia a mea, ca nui masina mea , ci am imprumutato de la 1 vecin care mia babardit nevasta si numi pasa. A zis ca si el a patito cu a lui si ia botit fatza, adica ia indoiato, asta e expresia lui, a mai zis ca numi va mai zgaraia masina si mia oferit 1 trabuc cubanez contrafacut. Nevastamea care a auzit discutia din masina, mia zis ca vorbim noi cand ajungem la sanatoriu. Specific ca mercedesu meu e din anu cand dna Ana a absolvit sc. gen., dar arata traznet , mai putin podeaua carei corodata, dar nu face nica caci am pus pe podea 1 placaj din furnir gros.
Şi Vali te-a lăsat viu?