Știu, sună a titlu de proză fantastică, dar nu e. Nici măcar proză nu e. E realitate. România este țara care-a fugit de-acasă. Pământul, nu, că n-are cum. Pământul este, iar asta ne dă nouă senzația că mai avem ceva. Și oameni încă mai sunt pe la noi, dar cei mai mulți fug de oameni, atunci când nu-i folosesc.
Și-acum, tu, cititorule, vei zice: „Eu, nu, eu, nu!“ Dar uită-te în jur, pe câți oameni te poți tu baza la nevoie, omule? Dar real, nu din vârful buzelor. Văd țara mea ca pe craterul făcut de lovitura unui meteorit. Agățați de marginile prăpastiei mai sunt câțiva oameni. Puțini, foarte puțini. Încearcă să supraviețuiască și să-i ajute și pe alții s-o facă. Pe cei cărora meteoritul i-a lăsat doar trupuri.
Oamenii fug din țară, iar noi facem referendumuri pentru redefiniri în Constituție. Pentru mine, asta arată jalea în care trăim. Ce mă îngrozește însă cu adevărat e că aceia care au mai rămas aici se luptă violent între ei. În timpul luptei ăsteia, încolonați, românii pleacă. Oriunde, numai să scape de-aici. Nu m-aș mira ca, la un moment dat, din cauza exodului masiv, să se-nchidă granițele. Nu, nu ale celor care îi primesc, ale noastre. Că nu vor mai avea cum altfel autoritățile să-i țină pe oameni în țară. Pare de neconceput în 2017, dar de neconceput sunt și motivele pentru care oamenii sunt forțați să plece. Și tot actuale sunt.
Foto: Costică Acsinte
A început deja nebunia referendumului și se va-nteți, va ajunge la paroxism, cu cât se-apropie data referendumului. Deja oamenii se jignesc cumplit unii pe alții, se-mpart în „pupători de moaște“ și „nepupători de moaște“. În timpul ăsta, țara se golește, iar atenția oamenilor este astfel abătută de la problemele grave pe care le avem toți.
Eu sunt o „pupătoare de moaște“. Cred în Dumnezeu, sunt creștin-ortodoxă. Dintre multele cuvinte ale sfinților, pe acestea ale Sfântului Marcu Ascetul le iubesc cel mai mult: „Dumnezeul tău seamănă cu tine.“ Și-atunci: stau la masă cu creștinul, cu evreul, cu musulmanul, cu agnosticul, cu ateul și, s-a-ntâmplat, cu toți la un loc, stau la inimă cu fiecare, prietenii mei sunt heterosexuali și homosexuali – unii homosexuali sunt credincioși, unii heterosexuali nu sunt credincioși –, în rugăciunile mele sunt toți acești oameni și unii pe care nu-i cunosc, dar aflu despre ei că sunt bolnavi ori s-a abătut durere asupra lor, dau slavă lui Dumnezeu pentru toată lumina lumii, fie că ea se vădește în sfinții Lui, fie în marii artiști, cercetători, descoperitori, adică în toți cei îmbunătățitori și înfrumusețători ai lumii, din toate timpurile. Omul e fratele meu, de la om primesc ce vrea să-mi dea și-i dau ce-i pot eu da.
Războiul ăsta fals care ne va prinde pe toți, cel zis pentru familie, ne va frânge și mai tare și vom fi și mai ușor de manipulat și de condus. În timpul lui și după el, exact familia va avea cel mai mult de suferit: vor pleca părinții, vor rămâne aici copiii, singuri sau cu bunici ori unchi și mătuși, vor suferi toți, vom suferi toți. Și-o să ajungem o foarte mare rană. Educația e la pământ, sănătatea e la pământ, noi suntem atât de ușor de învrăjbit și de dezumanizat. Că vom redefini ori nu vom redefini noțiunea de familie din Constituție, drumul pe care mergem este cel al pierzaniei. Vom avea definiție, dar, atâta timp cât omul nu mai are păsare și dragoste de om, nu vom mai avea familie. Pentru că familie în afara iubirii nu există, în afara sângelui, da. Se face noapte în România, prieteni.
Nu dau like. Tremur. Pentru că eu simt şi văd ceea ce ai scris de câţiva ani buni! În momentul în care am văzut la biserica de aici, din Italia, câţi copii se botează, când am înţeles că aceşti copii vor merge aici la şcoală, la liceu, că se vor îndrăgosti aici şi nu se vor mai întoarce în România, am înţeles dezastrul. Practic, peste vreo 20 de ani, când bătrânii de acum nu vor mai fi, România va avea în jur de 7 milioane de locuitori, restul vor fi toţi pe afară. Iar cei 7 milioane vor fi bătrâni (adică generaţia noastră) şi câţiva care n-au putut pleca. În afara ţării, în momentul actual, este jumătate din forţa activă. E noapte deja, Ana!
Este, Liliana, dar lumina e încă la noi.
personajul ion// creat de către liviu rebreanu este reprezentativ/ nu doar pentru țăranul român transilvănean de la începutul secolului douăzeci/ dar și pentru omul mediu dintotdeauna și de oricând/ date fiind disfuncțiile din cele mai multe familii/ frustrările și complexele generate de acestea/ obsesia averii desconsiderarea și instrumentarea de tip egoist a sexului opus/ încercarea de umanizare prin iubire culpabilizantă/ care duce în final la tragedie într-o formă sau alta/ această creație ficțională rebreniană este de departe/ cea mai reușită ilustrare a umanului în proza românească și este/ perfect comparabilă personajelor celor mai convingătoare și/ din acest motiv ridicate la rangul de mituri din literatura universală
personajul florica// de ce a acceptat florica să-l primească pe ion/ era o femeie căsătorită iar ion o preferase pe ana/ deși știau amândoi că numai pe ea florica o iubea/ dacă romanul ar fi fost scris de către slavici/ probabil că florica țâfnoasă nu l-ar mai fi primit/ dar rebreanu reflectă pur și simplu viața/ în iraționalul ei deplin așa că florica știindu-se iubită de ion/ căruia îi muriseră și soția și copilul nu putea să nu i se dăruiască acestuia/ răzbunându-și astfel mai degrabă inconștient/ compromisul existențial făcut prin căsătoria cu george/ iar moartea violentă și tragică a lui ion nu este una tendențioasă/ ci complementul firesc al zbaterii sale nefericite/ o iubesc pe florica și mi-e milă de george
Melancolie? Ce pierde tara daca oamenii pleaca si vin si pleaca si iar vin?
(am postat fara sa stiu, doar ca doream sa ma vezi – sunt cam aiurea)”Apasa, ca sa te vad”, ce usor suna clopotelul prin cerebel…
Revin, romanii isi parasesc tara, germanii pleaca spre Australia si Canada, francezii lucreaza in Germania spre granita comuna, oamenii devin niste zburatori fara aripi, fluturi in pupa ce viseaza la indepartate meleaguri. Eu am plecat de mult din Romania si totusi am ramas pe loc, paralizat de locul unde am copilarit, unde am cunoscut prima iubire.Ce mai vrei? Melancolia de toamna e cea mai dura, crede-ma pe cuvant, este acaparatoare si nu ne “da liniste si pace” cum spunea bunica “germanizata”. Nu te speria, nu e o boala, decat daca e cronica. Mie imi trece cand cad primii fulgi de nea, aveam o iubita care plangea cumplit cand incepeau sa zboare primele frunze in toamna, iar as putea sa scriu romane, dar m-am plictisit – afara e ceata aici, nori negri, racoare, ploaie marunta . Te rog, data viitoare scrie ceva despre nustiuce ne-ar readuce la lumina.
Tin la randurile tale
Și eu sunt doar un om, nu pot face minuni. Realitatea din țară e dură și ne afectează pe toți: și pe cei care înțelegem asta, și pe ceilalți.
Ai dreptate, am fost grobian.Ce stie un intrus ce este cu doamna inspiratie. Bine ca e feminin, scuze inca o data.
Muntele vrajit al cuvintelor e atat de indepartata cateodata, se pare pentru tine, nu.
Cat despre a intelege, eu cred ca din indepartare(de tara) aproape totul nu orbeste(de suferit, doare la fel)si totusi, de aproape e efectul Fata Morgana(ger.: Luftspiegelung – credeam ca poezia s-a nascut in Germania, dar mai bine este cu expresia italiana)
Te las sa brodezi frazele de maine…
nu exista totul la feminin, muntele vrajit ramane indepartat…
Narcis,
Nu la tine m-am referit când am vorbit despre cei care nu înțeleg, ci la cei care trăiesc aici, sunt afectați, dar nu-și schimbă deloc viziunea. Or, asta eu nu înțeleg.
Excelent scris, felicitari! As spune, totusi, ca sanatatea si educatia nu sunt la pamant, in primul rand datorita multora dintre cei care slujesc in aceste domenii.
Am citit textul de mai sus de mai multe ori si poate fi un semn bun pentru mine. Ai atins un nerv ce nu ne da pace: metamorfoza umanului la el acasa, in mijlocul universului numit familie, alt univers deformat fiind cercul de prieteni.
Mai mult, cate teme intr-un singur text atat de scurt. Si nu, nici un cuvant de mai sus nu priveste doar pe cei ramasi in patrie, ganditi-va si la cei rataciti in misterul indepartarii.
Peste tot traim o epoca a marilor transformari ce vor schimba in profunzime lumea de ieri(traita de noi) si de azi. Si, omul chiar este un lup mai evoluat (Homo homini lupus – cunoscut de acum 2300 de ani), poate in societatile care de curand si-au castigat dreptul la democratie, totul sa fie mai abrutizant. Abrutizarea noastra la nivel de popor a inceput definitiv cand comunistii au preluat puterea. Pana azi.
Acum din punct de vedere religios, esenta soptita:
”Eu sînt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine” (Evanghelia dupa Ioan 14:6)
Deducem ca nimeni nu ajunge la Dumnezeu(fapte bune, sau nu, evlavie sau nu) decat prin Fiul Isus Christos. Cautarea continua(continuu pronuntat mereu altfel cu fiecare noua generatie.)
PS
Stiu ca nu la mine te-ai referit, chiar daca ne-am fi cunoscut prin toate minunatiile de natura de la noi. Si nu ma simt atacat de nimeni, aproape niciodata. Textul tau este ca un zbor cu avionul noaptea cand nu poti dormi: te gandesti la toate si nimic nu te poate atinge.
….dar misca profund.
Nu inteleg ce legatura are exodul romanilor cu definirea (nu redefinirea) familiei. Daca exista deja atatea probleme in Romania, de ce sa mai adaugam una: cea a casatoriei intre persoane de acelasi sex. In toate tarile care au adoptat aceasta casatorie, problemele s-au intensificat:a scazut natalitatea, copiii au fost expusi in scoli propagandei homosexuale si ideologiei de gen si exista multe alte abuzuri asupra copiilor care sunt trecute insa cu vedera in numele corectitudinii politice.
Casatoria este o institutie care precede crestinismul. Dar si crestinismul, ca de altfel toate religiile mari ale lumii, defineste casatoria ca uniunea dintre un barbat si o femeie.Dvs. va declarati crestin-ortodoxa, dar in aceast crestinism marturisit este un Dumnezeu creat de dvs, dupa chipul si asemanarea dvs si a ideilor dvs, nu invers, cum trebuie sa fie: noi sa fim creati de Dumnezeu, de Adevar si sa-L purtam in noi. In viziunea dvs. Dumnezeu trebuie sa se adapteze pacatelor si slabiciunilor noastre.
Imi plac pozele vechi de familie pe care le postati in diferite articole. Ele transmit cel mai bine acest adevar simplu, atat de hulit in ziua de azi: casatoria este legatura dintre un barbat si o femeie. Si lucrurile sunt asa cum trebuie sa fie: cu mama si tata, cu bunic si bunica, cu unchi si matusi, fie ei si plecati din tara.
Confuzia ce se vrea a fi semanata asterne noapte peste Romania.