Tag: lumina

cei-doi-saci

Cei doi saci

„Mama, îmi cumperi și mie o prostie?“ Și sărea pe loc în timp ce cânta întrebarea asta. Noi râdeam de-am speriat molu’. Are nouă ani și jumătate și e nepotul meu, fiul verișoarei mele primare, Cristina, și al vărului meu, că-l iubesc de când erau și el, și verișoara mea în clasa a șasea – […]

img_5459

Unde se duc inimile cicatrizate când se duc?

Pentru că sigur au un loc al lor. Poate un câmp auriu, cicatrizat și el pe ici, pe colo, poate o linguriță de nor alb, de munte, ori poate au marea lor cea mare, cea mai mare, cicatrizată în adâncuri, caldă și roșie la țărm. Sau poate locul inimilor cicatrizate e-n inimile noastre pletorice, neapărat […]

Moisin

O dragoste. O frumusețe

„Ce frumos!“, m-am auzit spunând. Pur și simplu mi-a scăpat. În fața mea, o bătrână se plimba cu un câine. Spun așa fiindcă nu cred că oamenii plimbă animalele. Mai degrabă invers, dar asta e altă discuție. De fapt, cred că plimbarea omului cu animalul este una dintre prea puținele plimbări egale, carevasăzică parteneriale, de […]

Rugăminţi

Zece rugăminţi

1. Să nu faci răul. Este de-ajuns că-l gândeşti. Îndeajunsă tulburarea. Vei munci să pleci din ea, dar merită. Limpezeşte. 2. Să nu fii răul. Ai mintea ta, ai inima ta, ai trupul tău. Cu ele, prin ele, în ele poţi cristaliza gânduri, poţi lua decizii, poţi transforma intenţiile în faceri. Nu primi cu uşurinţă […]

Arhanghelii

Arhanghelii

În capul drumului, amândoi, cu umerii fără umeri, cu mâinile împreunate de cale şi de funingine. Fiecare îndoit  sub o desagă din care ies .zbătându-se aripile zdrenţuite şi arse. Staţi, staţi aici, le strig, odihniţi-vă puţin, vă dau apă şi-un colţ de fagure, atât am la mine. Scoateţi aripile, să le dezinfectez, să le ung, […]

3 (3)

La mulţi ani, Tia Şerbănescu!

Mi-a bătut la uşă, m-am ridicat greu să deschid. Eram gravidă-n şapte luni. Era Tia. Îmi adusese un pepene. „Femeile gravide trebuie să mănânce pepene roşu. Stai aşa, nu-l lua tu, că e prea mare. Ţi-l pun eu pe masă. Camia, tu i-ai pus nume copilului, femeie?“ Nu-i pusesem. Voiam să-i zic Virviruşa, nume de […]

1 (2)

O lumină

Cum doarme o lumină-n fereastră, cum doarme ea ca o tăcere desfăşată. Şi tu, tu vezi, tu auzi cum lumina se coace. Cum sfârâie doiul.

Nicola Dalessio

Rod şi rădăcină

România mea a deschis ochii odată cu mine, în grădina casei. Ştiu că aruncam mingea spre soare şi, cum n-o mai vedeam, mă speriam că s-a tot dus. Mă-ncrâncenam să merg pe-o tricicletă, prin bulgării pământului proaspăt săpat. România mea avea gustul ţărânei cu care mă jucam, avea mirosul aspru al viţei-de-vie şi culorile stratului […]

Mizeria

Te iubesc, minunată mizerie!

De fapt, încă nu iubim mizeria, dar, poate într-o zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o vom iubi. Cerşetorul insistent, nesimţitul, abuzatorul verbal, cel care vrea să fie numai el deştept, cel care îţi ia toată mâna dacă îi dai un deget, prostituata, escrocul, coruptul cu guler alb, şpăgarul mărunt. Ei sunt mizeria. Oarecum parte din […]