Tag: iarna

zapada

Slana și tataia

De dimineață, n-am avut de lucru și am deschis televizorul ca să văd ce mișcă, așa că am văzut ceva alb și mult pe toate canalele. Ba mai erau și șefi care se dădeau mari că dau zăpada „laoparte”. După câteva minute bune, în care am văzut că autolaudele continuă și când pe ecran vedeam […]

Lacrima

Luly, luly, kukla…

– Ia, kukla. O să mori de foame în mâinile noastre şi n-o să te scape nimeni. Ia să birui frigul. Dar parcă luam din carnea mea. Rămăsesem o aşchie cu suflet, ochi şi voce dintr-un om, într-un timp incredibil de scurt. – La voi şi zăpada e compot făcut din zahăr expandat, râdeam de […]

Palarie misto

Ne-ntâlnim pe-acelaşi drum

… aşa mi-a spus, în dimineaţa asta, pe când veneam spre birou, un domn în vârstă. Încercam amândoi să ne ţinem pe toate picioarele, că nu era chiar floare la ureche, şi ne-am trezit faţă-n faţă. Să fi avut 80 de ani, iar ăştia toţi erau în el, pe el, cu el şi tare frumoşi […]

Plapumeasca Acsinte

Plăpumească

Cârlig și Pisoiu erau prieteni din copilăria mare a primului și foarte mică a celui de-al doilea. Copilărie la țară. Cârlig era leat cu sora ăstuia mic, dar fata aia trăia-n lumea ei. Cu greu ai fi putut pune fie și-o jumătate de referință lângă ea. Oricum, nimeni n-ar fi vrut. De la Cârlig a […]

Gantulga

Gantulga căpcăunul

– Kuklaaaaa! Unde-o fi copilul ăsta?, se agita Mazur, privind în jur pe platoul nici stepă, nici taiga, nici munte și nici deal, ci câte puțin din toate. Nu-l auzeam. Satul rămăsese în urmă, cu căsuțele lui de turtă dulce albastră, cu biserica-tort, roz cu alb și cu turle ca turbanele fanariote, lucind galben-orbitor în […]