Tag: discurs

14315541_1208464389217777_393670145_o

Mi-ar plăcea să fiu o vază într-un film de Cristi Puiu

„Doar gândul bun ne poate salva, și el trebuie să fie prezent atunci când celălalt se spune pe sine, pentru ca întâlnirea să aibă loc“, spune Cristi Puiu în interviul său din The Chronicle. Mi-a luat cinci zile să duc la capăt interviul lui Puiu și este cel mai bun pe care l-am citit vreodată. […]

Acsinte tramvai

Un tramvai numit inconștiență

Stăteam în picioare, în tramvai, aproape de ușa din față. Urma să cobor. Lângă mine erau alea trei scaune lipite unul de altul, așezate perpendicular față de toate celelalte. Le știți, sunt în toate tramvaiele. Mă uitam și pe geam, și prin mine. Pe geam, cu ochii, prin mine, cu rugăciunea de pe cale, de […]

Acsinte vanitate

Partea bună a vanității

Mai acum vreo jumătate de an, într-o conversație cu Alexander Fuhrmann, mi-am amintit de faptul că nevoia de atenție este una dintre nevoile fundamentale ale omului. Conștient, uitasem. Bine că mi-a vorbit Alex despre asta. Mulțumesc. A fost de ca și cum s-ar fi aprins lumina a doua oară pe aceeași stradă. Azi m-am gândit […]

Acsinte atitudine

„Nu știu cum să spun ca să nu jignesc“

Sau „ca să nu rănesc“. Ori „ca să nu supăr“. Aud/ citesc tipul ăsta de replici foarte des. Până azi mi s-a părut că-i o formă de grijă față de cel cu care vorbești. Și, într-un fel, chiar și este. Însă cred că problema e adâncă. Cum se face că am ajuns ca primul lucru […]

Schimbarea

Vrei altceva? Fii altceva!

Sigur că nu-i ideea mea. Mahatma Gandhi a zis asta: „Fii tu schimbarea pe care o doreşti în lume!“. Normal că-ţi trebuie curaj şi bineînţeles că rezultatele nu vor veni degrabă. Poate nici n-apuci să trăieşti ca să vezi c-ai schimbat ceva, dar nu contează. Fii uşurare, fii sprijin, fii bucurie. Altora. Şi dacă nu […]

Mea culputa Acsinte

Mea culpuţa!

Ca să fie clăruţ dintru-nceputuleţ, expresioara din titluleț îi aparţine lui Doru Roman. Cătam titluleţ, da’ nu eram mulţumiţică deloculeţ. Şi-acumel, să purcedemişor. Diminutivuţele, frăţioreilor. Nebuniuţă de limbişoară. S-a dus drăcuşorilor paletuţa generoşică şi făr’ de morticică de atitudinuţe care să exprime intenţiuţele noastre bunişoare, solicitudinuţa, onestituţa. Avem însă hipocoristicele. Una-douţe, băgăm diminutivuţe. Contextuţele nu […]