Tag: dans

Adi Bulboaca Joy

Marea noastră, care nu ești în ceruri…

… sfințească-se sarea ta. Sunt cuvintele pe care inima mea le spune ca pe-o rugăciune, de când le-am auzit, în italiană, și le-am văzut supratitrate, în română, la spectacolul „Bucuria“ al uriașului în smerenie Pippo Delbono. La Sibiu. La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS. „Bucuria îi este dedicat lui Bobo, recent […]

Oxygen

O gură de zbor, Sașa

De fapt, problema cea mare e că obosești. Pentru că n-ai cum s-o iei încet în iubire, că, dacă ai cum, aia nu mai e iubire. Și toată lumea cumsecade, căreia-i pasă de inima ta și de mințile tale, îți spune „ia-o ușor, cu atenție, nu te-arunca, să nu te zgârii, să nu te ciobești, […]

1DSC_8526

O gură de dans

Nu ne e rușine să jignim, să scuipăm, să amenințăm când suntem pe stradă, dar ne e rușine să dansăm. Ce-ar zice lumea? Ar crede că suntem nebuni. Da, lumea aia de care (zicem că) nu ne pasă. Nu ne e rușine să mințim, să trișăm, să fim lași când suntem în interioare, ale noastre […]

1 (4)

Hei, Hamlet! Da, tu, tu…

„Vremea e scoasă din țâțâni. Ce blestem Că eu m-am născut Ca s-o întrem.“ – William Shakespeare Și noi trăim acum acut ce trăia Shakespeare în vremea lui pentru că lumea noastră se schimbă cu repeziciune și radical în timpul vieții noastre și cu ea ne schimbăm și noi. De fapt, noi înșine suntem schimbarea. […]

bach

Bach, ‘re-ați ai dracu’!

Era vară spre toamnă și era petrecere. La noi, în anii ăia, anii 80, în vacanțe, când ne strângeam toți la țară, petreceri erau de cel puțin cinci ori pe săptămână. Le făceam numai în curte, negociam mereu cu bunicii sau cu părinții, ne primeau alternativ, dar nu le venea rândul așa de des fiindcă […]

Clubul

Clabingu’ la vârsta a doua

„Că nu eşti sănătoasă la cap! Crezi că te-aşteaptă timpul pe tine. Nu ştii altceva decât casă–birou–casă. Mereu ai ceva de făcut. Da’ de trăit nu ai nimic?!“ Aşa-mi zicea Roxana de câte ori o refuzam. Adică de cele mai multe ori. Acum, apucasem să-i spun că, da, mergem în club de Crăciun. Când eram […]

Naşu

Nu-mi amintesc de când îl ştiu. Cred că dintotdeauna. Omul pe care nu-l puteai vedea nici de departe fără să râzi. Se însurase el pe la douăzeci de ani, dar nu pentru mult timp. Prietenii lui au rezistat mai mult, majoritatea şi astăzi, au făcut copii, iar el s-a izolat cumva de ei. Nu şi de copii, asta […]