Tag: bunici

Perele de-acasă

Pere târzii

Nu prea mâncam eu din ele, ziceam că sunt tari, chiar dacă parfumate. Nu mai văzusem alte pere care să se coacă la Sfântu’ Dumitru, în afară de astea din curtea noastră. Când eram foarte mică, nici nu le băgam în seamă, voiam mere ionatane și prune. Mi se părea că trebuie s-aștept prea mult după perele […]

Bec viu

Din care vii, în care te duci

Sau din care curgi, în care curgi. Viața ca o trăsură, nu ca o pradă. Puteam să zic și tren, mașină, avion, dar am vrut trăsură ca să rămân aproape de „a (se) trage“. Slavă Domnului că nu beau, și poate de-aia nu beau, ca să nu-mi dau cu totul drumul la limbă. Însă am […]

Aurora

Finaurora

O cheamă Aurora, iar eu n-am nicio fotografie cu ea și de-aia am pus aurora borealis. Dar îmi dau seama acum că nicio fotografie nu s-ar fi potrivit mai bine fiindcă Aurora e unul dintre atât de puținii oameni care se oglindesc în numele lor. Are 83 de ani și e de-o frumusețe nepământeană. Cred […]

Sarah

Bătrânii noștri

N-am crescut printre bătrâni, bunicii mei aveau 43 și 49 de ani când m-am născut eu. Frații lor, verii lor, prietenii lor erau de vârste apropiate, așa erau timpurile atunci, copiii veneau unul după altul, la un an-doi distanță. Și doi copii născuți într-un an am întâlnit. În casa noastră era un singur bătrân, străbunică-mea, […]

9 iunie 2012

Ești copilul meu, fac ce vreau cu tine

Sună mai frumos decât „Eu te-am făcut, eu te omor!“, nu-i așa? Mai puțin criminal. În realitate însă, e doar o chestiune de mănuși puse pentru ca părintele, făcătorul, să nu facă bătături de la coada toporului „bunelor“ intenții cu care-și lovește din „dragoste“ copilul. Atitudinea asta față de copii se întâmplă s-o aibă ambii […]

Coperta_Mamifer

Cizmuliţe cu usturoi

Nu ştiu cum e cu nuiaua de Moş Nicolae. Nici cu pupatul copiilor numai în somn. Amândouă îmi sunt străine. Aveam aproape patru ani când, în dimineaţa de 6 decembrie, m-am repezit  la cele trei perechi de cizme şi ghete, pregătite de cu seară. Stăteam şi mă uitam nemişcată. Nu-mi venea să cred, dar nici […]

Bianca Acsinte

31 decembrie 1978, Bîrlad

Soba care duduia de cu seară şi care ne făcea pe toţi să dăm din picioare şi coate, încălziţi nu numai de plapuma din cîlţi de lînă, căptuşită pompos cu satin, dar şi de inoportune cărnuri grase şi băşini distribuite democratic de-a lungul şi latul patului, era rece. Ne trezeam zgribuliţi toţi verişorii în aerul […]

1602083_10201548992270584_566972146_o

De la 1943 scrâşnire

August 1943, comuna Ciobanu, Dobrogea. Arșiță, colb, gâște pe uliță, femei și oameni la câmp, copii mucoși pe uliță. Câte un câine ridica încet ochii, strănuta și gonea muștele care-i bâzâiau botul umed. Sărăcie și război! Bunică-mea era fată la mă-sa, străbunică-mea Nana. Cu încă alte cinci fete. Străbunică-miu Niță era cioban. Mândru și cinstit. […]

DSC_7385

Soţul mamei lui Irene

Făcea Vlad şapte ani. Petrecere cu mulţi copii, nebunie. Vlad e copilul unui bărbat şi al unei femei pe care i-am cunoscut plimbând căruţul în cartier pe când avea Rada mea vreo trei luni. M-am întâlnit cu oamenii ăştia şi am început să vorbim, cum fac plimbătorii de căruţuri ce conţin aproximativ aceeaşi generaţie de […]