Tag: bunatate

Gărgăriță cu pălărie

„Nu mai simţisem de foarte mult timp că cineva crede în mine“

Am scris AICI sâmbăta trecută despre situația fără ieșire în care se aflau Alexandra și fetița ei, în vârstă de zece luni. Am scris diferit decât o fac de obicei, am vrut să fie limpezi lucrurile, am scris, cumva, fără emoție, dându-mi seama că era imens de multă emoție în faptele pe care vi le-am descris. […]

Moisin

O dragoste. O frumusețe

„Ce frumos!“, m-am auzit spunând. Pur și simplu mi-a scăpat. În fața mea, o bătrână se plimba cu un câine. Spun așa fiindcă nu cred că oamenii plimbă animalele. Mai degrabă invers, dar asta e altă discuție. De fapt, cred că plimbarea omului cu animalul este una dintre prea puținele plimbări egale, carevasăzică parteneriale, de […]

Rugăminţi

Zece rugăminţi

1. Să nu faci răul. Este de-ajuns că-l gândeşti. Îndeajunsă tulburarea. Vei munci să pleci din ea, dar merită. Limpezeşte. 2. Să nu fii răul. Ai mintea ta, ai inima ta, ai trupul tău. Cu ele, prin ele, în ele poţi cristaliza gânduri, poţi lua decizii, poţi transforma intenţiile în faceri. Nu primi cu uşurinţă […]

Acsinte D

Dumnezoii

Au fost o dată, de fiecare dată, de fapt, dintotdeauna. Dumnezoii. Nişte oameni. Buni ca mierea-picătură cu alţii, răi-cucută cu ei înşişi. Îi văd aproape-n fiecare zi. Îi ştiu şi din fotografii, din tablouri, sculpturi antice şi desene rupestre. N-am cum să nu-i recunosc. Au un nod mic în stern. Cât o boabă de piper. […]

Peglau Klaus

Moş Peglau Klaus

Azi pe la ora 16 iam fecut o vizita fulger dun ceas lui mos Peglau Klaus. Ma privit surazator din spatele ochelarilor cu lentilele groase cat parbrizul navetei Chalanger si mantrebat ce vant ma adus pe la dumnealui. Iam zis ca nu vantu ma adus, ci mercedesu meu zdranganicios, fabricat in 1980. A zambit ingaduitor […]

Rita

N-o cunoşteam, dar ştiam cine este, iar asta din anii-n care-mi mai scăpam ochii la televizor. Acum, în faţă, am văzut o femeie înaltă şi foarte subţire, o femeie complet nemachiată şi foarte frumoasă. Cu zâmbet în părul ăla de nibelungă. Nu ne-am apucat la vorbire în prima zi, c-am fost între avioane şi hoteluri, […]

Fata Costica

Cum

Nu uşor, bineînţeles. Şi nu te mira că n-am pus şi semnul întrebării. Iaca, n-am vrut să fie nicio ridicare de-ntrebare acolo, de-aia. Ştiu, o grămadă de lucruri îţi pică nu-n cap, ci direct în gât. Cunosc nodul. E ca o castană-nghiţită cu tot cu-a ei cămeşă spinoasă. Dar ăsta nu-i neapărat motiv să scoţi […]

Femeia Costica

Femeia din ochi

Am văzut-o când am intrat prima dată-n clădire. Stătea în spatele unui birou de recepţie şi-avea în faţă un monitor. Zâmbea cu ochii. Ştiam unde trebuie s-ajung, dar m-am dus la ea ca s-o văd mai bine, ca-n poveste, să m-asigur că-i reală. Şi a fost. Din ziua aia, ne vedem aproape-n fiecare alta. Şi […]

Boscoane

Plăcintă cu boscoane

Că n-or fi toate aşa! Sigur că sunt. Nu facem făina călătoare prin păduri, la miezul nopţii, şi nici nu punem mărgăritare în cuibar, dar plăcinte goale nu există. Când gătesc oarece, învăţ reţeta pe dinafară. Altfel, odată făcută, acolo rămâne. Pân-o veni Alzheimeru’ şi m-o elibera. Apoi, le pun pe toate cele trebuincioase în […]