… foarte mică, asemănătoare ca anvergură cu întredeschiderea ochilor. Dar pe interior. Nu știi niciodată ce-ai putea lumina pe-acolo și e mai bine să nu te sperii. S-o iei încet, din aproape în aproape. Treaba asta cu aproape are două înțelesuri. Unul ar fi cel adverbial, adică te-apropii ușor de necunoscutul care ți se întredeschide […]
Îi iubește, adică îi face să se simtă liberi în ea, respectați și admirați, îi face să se simtă oameni, chiar dacă sunt mici și nu știu că se simt oameni. Știu însă că se simt bine, că sunt fericiți și în siguranță la școală, iar siguranța asta presupune însăși libertatea lor de a fi exact […]
Libertate. Sigur, tu poți să vrei și premii, adică recunoaștere, sunt bune premiile, dar niciunul, nici cel mai mare, nu se compară cu libertatea ta în fața foii albe. Asta pentru că nota aia de la olimpiadă, oricare ar fi ea, nu are cum să te afecteze. Adică nimic rău nu are cum să ți se-ntâmple. […]
La marginea limbii cuvintele îngheață fierbinte ca niște case în marginea pădurii departe de sat nu se văd de la ultima casă încolo focul lor arde înzăpezit încălzește omul nu topește fiara focul de la marginea limbii cântă în dialectul lui bătrân pe care numai el, focul de la marginea limbii, îl știe pe dinafară […]
Am ajuns aseară-n Piața Victoriei și m-am dus la locul de-ntâlnire cu prietenii mei. E același în fiecare zi, ca să ne găsim. Am primit un telefon de la o altă prietenă, care mi-a zis: „Ana, am venit singură și-aș vrea să vin cu tine, cu voi.“ M-am dus și-am luat-o de la Antipa. La un […]
Rahmaninov era mai tot timpul, supă la plic, doar când chiar rămâneam fără niciun ban și intram în rezervele strategice. Aveam pick-up în camera de cămin și foarte multe viniluri. Și casetofon aveam, era bun la o aniversare sau la un chef nepremeditat. Momentul „supă la plic“ era semnul sărăciei lucii. Înainte de ea, treceam […]
Fusei la un spectacol foarte bun, cu public iubitor de muzică clasică și poezie. Oameni îmbrăcați elegant, fapt normal pentru un astfel de eveniment. La pauză, urcând eu și coborând niște scări, îmi apare în fața ochilor cineva cu totul și cu totul neașteptat pentru o seară de 15 ianuarie. Moș Crăciun. Cu sania, cu […]
Și de Paște e cam la fel, c-așa e familia noastră, una de zăpăciți. Numai că la noi acasă, de Crăciun se deschide lada cu nebunie. Mai mult decât oricând. Nu m-am gândit niciodată să fiu de Crăciun în altă parte decât cu ai mei. Cât au trăit bunicii, eram toți în casa lor. De când […]
În general, era un om taciturn, iar când vorbea, eu nu înţelegeam mai nimic din ce spunea. Cred că suduia încetişor în timp ce căuta sub tejghea monedele mărunţele, de aluminiu, să-ţi dea rest. Era un om înalt şi mătăhălos, cu părul cenuşiu şi fără chip. Nu-i văd decât mâinile mari, grele, moi, mâinile alea […]
Pentru că sigur au un loc al lor. Poate un câmp auriu, cicatrizat și el pe ici, pe colo, poate o linguriță de nor alb, de munte, ori poate au marea lor cea mare, cea mai mare, cicatrizată în adâncuri, caldă și roșie la țărm. Sau poate locul inimilor cicatrizate e-n inimile noastre pletorice, neapărat […]