… şişul mă ştie pe de rost. Ori sabia, pistolul sau securea. După buget, coane Fănică. Sau după gusturi. Sinceritatea este arma mea. Îţi trebuie, nu-ţi trebuie, nu mă interesează. Te voi pocni fix în moalele capului sau în stâncile cordului cu ea. Pentru că tu nu contezi. De fapt, nu vreau să-ţi demonstrez nimic. Cât despre a te convinge că am dreptate nici nu poate fi vorba. Eu nu vreau decât să mă produc. Sunt sincer, pune capul pe tăietor. Aşa, niţel mai la dreapta, să nu nimeresc din prima. Ce sinceritate normală e aia care nu te face să suferi cât mai mult?
Ţi se pare că sinceritatea mea e o scuză?! Nu ţi se pare! Chiar este. Mă folosesc de ea, mă bat cu pumnii-n pieptul meu şi cu picioarele-ntr-al tău, ca să te doară. Dar cum să recunosc? Ar fi o slăbiciune să-ţi spun că sunt mârlan şi mitocan. Başca nepăsător ca iasca. Eu îmi declam sinceritatea pe toate gardurile pentru că eu sunt adevărul, da?! Să nu uiţi asta!
Cum adică adevărul meu este doar opinia mea?! Ce prostii spui? Ochii mei şi mintea mea văd numai adevărul şi dacă nu-l văd, atunci îl nasc pe loc, ca pe meduze. Ţi-am spus, e baioneta mea, scoate-ţi cămaşa, să nu-mi toceşti vârfu’. Cum spun eu aşa este, că doar nu beau şi nu mă droghez. Cum să n-am dreptate?! Ce mă iei tu pe mine cu empatia, cu opinia ta şi cu eleganţa-n atitudine? Ce, astea-s vremuri în care să mai ai timp de eleganţă?!
Între timp, ascuţi lunga lamă a nopţii către ziuă. Cuţitul tău de criminal dospit demult. Criminalul, nu securica. Sigur c-o să-mi spui că exagerez intenţionat, ca să fie mai clară comparaţia. Ei, bine, am veşti proaste. Nu exagerez deloc. În afară de ăia serioşi, angajaţi pe bani grei şi care şi-au extirpat sensibilitatea, deşi prin filme cu pac-pac îi vedem amorezaţi sau fiindu-le dor de copiii pe care nu i-au mai văzut de când i-au părăsit pentru nobila meserie, criminalii sunt doar nişte oameni excesiv de… sinceri.
Să te văd cu ce mă contrazici. Să derulăm filmul. Oamenii nu sunt de acord, apoi se contrează acut, se insultă, se atacă fizic, iar unul dintre ei, într-o eclatantă criză de sinceritate, scoate arma şi-i ia viaţa ăluia care l-a supărat prin faptul că n-a fost de acord cu el. Sau l-a-nşelat. Ori l-a minţit. Trădat. Jignit. Supărat. Contrazis…
Aşa c-am să te rog să-mi dai voie să nu consider niciodată agresivitatea drept sinceritate. E nepăsare de fier, înroşită la cuptor de furnal. Furia incandescentă nu e sinceritate. E răutate ascuţită până la suliţă ori micită până la glonte. Dar nu mai puţin răutate. Nu cred în violenţă ca argument pentru nimic. „Ah, m-am umplut de nervi şi i-am zis-o!“ Nu. Aşa ajungem să justificăm orice: nervii întinşi, mâna pe brici.
O ştiu şi eu, o ştii şi tu: violenţa ta îl face pe celălalt să se-ndoiască exact de capacitatea ta de a raţiona. De fapt, pe toţi ceilalţi.
Io ma straduiesc sa fiu sincer, chestie care ii irita pe unii din anturajul meu. Credeti ca e rau ca a inceput sa mi se cam rupa, dna Ana ? Notz crede dv. in violenta, dar cei cu aichiul zero, s e simt multumiti daca primesc cate o scatoalca cand o merita. Chiar azi am intalnit 1 care era convins ca smecheria tine loc de iq. A trebuit sal pocnesc
Nu te cred, Raj.
Ba da, lam pocnit penca ma sfidat la marchet. Mint io om la 50 de ani sio zi ?
Credeti ca ala de lam pocnit se infoieste de capacitatea mea dea rationa ? Ce, lam pus io sa mi arate cuiul cu care avea de gand sami zgaraie mandrete de cacat de logan de 1,4, daCA NU IAS FI DAT TACSA DE PROTECTIE A MASINII ?
Mai vra careva să fie stuchit?
Hrrrrm! Hrrrrm!
LMA, Raj
ce tacsa de protectie a masinii? Io nu nteleg oamenii care se iau demasinile altora :d Io, salutare
Meidei meidei!
Zâlili trecuti o trebuit să fac focu-n vatră ca să se păstreze tirajul hornului.
Am adus niște găteje amărâte, care mai mult erau jițe de jie de la curățătura de astă primăvară.
Din jițe sare pe podele un greier mititel (mâțâțăl – nota pentru cunoscători).
Io* milostiv îi tot fac ca la hulituri „huși!” „huși!” ca să-l îndrept către ușa crăcănată larg, ca să iasă afară din casă.
O ieșit individul dară ș-o făcut cuib sub prispă.
Acuma îi doo noaptea, iel face numai „țârrrrr!” „țârrrrr!” „țârrrrr!” și are vreo cinci ceasuri de când își înfoaie arcușul.
Amu’ nu poci să pominesc ce elemente de cult chrestian îmi ies pe gură, în asociere cu niște activități ludice și din belșug lubrefiate.
Acuma ci rugăminti am Io*: dacă știe careva adresa și numărul de telefon la vreun mușuroi de furnici divorțate, la care să le fac lipeala cu greirili meu, să lese o mâzgălitură pe gard la Ma’am Barton.
Save our Soul!
Mulțamesc anticipat!
––
(‘mnezăii mamii lui de greier, inga cum se confirmă că pe cine nu lași s-o pățască nu te lasă să dormi)
http://news.yahoo.com/islamic-state-claims-beheading-second-us-reporter-video-172930076.html
ei Ana,în poza ta cel ce poartă mănuși(deci ceva maniere franțuzești/americane cu un pistol din lemn de mahon ori trandafir, însculptat în argint,arată o adevărată formă de lux,bogăție a deținătorului…acum se poartă cuțitul
Da, Seva, exact asta este-n poză: o piesă a unuia dintre brandurile britanice cu tradiţie în materie de arme de vânătoare.
cand intalnesc nickul raj la commenturi, se porneste un zambet reflex
adica omu’ m a setat in felul asta si am ramas setat
mno, cam atat (multam)
Şi eu simt la fel, Ram.
Il iubesc pe Raj, deşi nu-l cunosc. Nici nu-mi trebuie să-l ştiu mai mult decât se dă aici.
minunat, minunat, pertinent spusa!
Credo-ul meu e ca nu trebuie sa scoatem pusca, (în provocarile la duel), ci sa ne luptam cu mâinile. Poate ne mai trece cheful de a ucide (in focul actiunii). Am auzit ca cei ce voiau sa se bata, de mult, mergeau într-un loc stabilit si se defulau acolo. Macar stiau ce-i asteapta si mergeau de buna voie.
Mai multe nu zic, ca m-a întrebat fiica-mea care e justificarea razboiului, avea tema de casa. Eu i-am zis ca razboiul nu are nici o justificare, si ma pregateam sa reformulez cu “exista cauze care generaza conflicte”, dar fiica mea m-a bombardat cu un ” lasa, mama, nu mai veni cu de-ale tale, trebuie sa dau raspunsul, sa-mi prezint tema facuta”. Noroc ca ma mai racoreste Ana, zâna sufletelor noastre.