Nu te văd, nu te-aud, nu exişti. Iar dacă te văd, e cât o fracţiune de clipire, dacă te-aud, nu-nţeleg ce spui, că nu te şi ascult, nu exişti pentru că nu contezi, nu ţi-era clar? În răstimp, eu alerg, fug cât pot, cât ştiu, ne-ncotro, ce naiba. Importantă e dinamica fugii. Am zis „Huo!“? N-am zis, că nu m-ai înfuriat destul.
Străinul poate că nu vine către tine, ci doar se află în preajma ta, din cine ştie ce-ntâmplare. Şi poate spune o prostie, nu catalogăm cam repede orice nu ne convine ca fiind prostie?, face un gest care te irită sau te enervează. Te-mpinge-n metrou, te calcă pe picior, i se-agaţă fularul de geanta ta.
„Du-te dracului! Bă, nu te uiţi pe unde mergi?! Atent nu te-a-nvăţat mă-ta să fii? Nu-mi pasă ce spui, marş! Imbecilii dracului, aţi năpădit lumea!“
Lumea ta, chip şi asemănare. Lumea furiei. A grabei. A lui „Cine mă-ta eşti tu, idiotule, să-ţi permiţi să vorbeşti cu mine?!“ Iar el poate c-a greşit, că-i un aproximativ al lumii ăsteia. Sau poate că nu-şi face faţă. Sieşi. Durerii lui noi sau bătrâne. Poate s-a cocoşat sub ea şi nici nu se mai recunoaşte. Şi creşte-n inadaptare, în „ciudăţire“. Îşi adună-n toate dimineţile bucăţile răcite de cu seară şi-ncearcă să le ţină-apropiate, ca să poată umbla pe străzi. Prin străzi. Prin el nu mai ştie umbla de mult.
Foto: Costică Acsinte
„Ţăranii dracu’! M-am săturat, frate, de-atâţia cretini! Du-te, bă, de unde-ai venit, ‘te-n morţii mă-tii, de dobitoc!“
Iar el plecase de-acasă cu gândul s-o termine cu viaţa. Că murise mă-sa aia care-l trimisese fix în calea ta imperială, că-l lăsase nevasta/ iubita, că fusese dat afară de la muncă, rămăsese fără casă ori poate aflase că are cancer. Tu de unde ştii de ce se poartă el bizar, adică invers decât ai vrea tu şi consideri că meriţi, că-i dreptul tău prin naştere? Hai, vino şi vorbeşte-mi de hateri, de stalkeri, de psihopaţi. Ştiu şi eu, nu te gândi că nu. Dar tu cum faci diferenţa? Mulţi oameni, din pricina unei dureri prin care trec, fizice ori sufleteşti, aproape că-s de nerecunoscut. Ţie când ţi-a crescut paloş de zmeu pe vârful limbii? Şi cum? Aia ştii?
„Bă, da’ toată lumea s-a tâmpit? Şi ăia care păreau normali juri că s-au stricat. Nu mai pot, să mor dacă nu-mi vine să mă-mpuşc!“
Străinul. Omul pe lângă care treci, pe care adesea-l păşeşti. Pe care nu-l ştii, nu-l simţi, nu-l vezi, nu-l pipăi, nu-l miroşi şi Doamne fereşte să-l auzi. Străinul e omul pe care picătura ta otrăvită îl poate aduce mai aproape chiar de moarte. Pentru că poate el e tulburat aşa de tare încât simte şfichiuirea ta ca pe cea din ultimă picătură a suportabilităţii. Sigur că nu-i răspunderea ta, că nu eşti nici mă-sa, nici psihiatrul lui şi nici măcar substanţa activă din antidepresivul lui, că doar eşti sigur, nu-i aşa?, că tre’ s-ajungă pe medicaţie.
„Muriţi, bă!“
Poţi să-i ceri iertare celui apropiat al tău pentru că-ţi poţi căuta drumul spre el. Pe străin, cel mai probabil, nu-l mai întâlneşti şi de-aia poate n-ar strica niţică băgare de seamă la aruncatul ghiulelelor. Mici, mari… nu tu stabileşti, ci ăla care-i la primire. Durerea lui hotărăşte cât de mici, mari, grele sunt. Nici măcar el însuşi. Faţă de străin nu mai poţi repara greşeala, că nu mai ai de unde-l lua. Se prea poate să rămână-n el furia ori scârba ta şi să sape. Pentru tine, ele-s nişte trecători pe care le-mpleteşti din funii, ca să-ţi fie calea mai uşoară. Pentru el… dar cine l-a oprit vreodată pe străin, să-l întrebe?
În literatura legată de experienţele în apropierea morţii (NDE – Near Death Experience) sunt povestite multe cazuri în care subiecţii ajunşi la judecată (da, chiar la judecată), au fost de-a dreptul uluiţi: faptele bune pe care considerau ei că le-au făcut şi că urmează a fi răsplătite, aproape că nici nu contau; faptele rele cu care se temeau să se prezinte la judecată, la fel! Erau lucruri mici care erau considerate bune sau rele, atât de mici că bieţii oameni le şi uitaseră, iar printre cele rele erau faptele de acest fel (era să scriu gen dar m-am răzgândit ) – agresarea verbală a unui necunoscut, sau chiar o privire urâta aruncată cuiva; aceste fapte se propagau uneori ca o undă, care ducea şi mai departe valul negativităţii, afectând unul sau mai mulţi oameni. Cu alte cuvinte, felul de atitudine pe care o descrii tu aici este un păcat cu care oamenii se vor confrunta la judecată.
Sperietoareo!
In ziua dapoi toti vom fi judecati pt. faptele noastre, dnele Ana si Iulia. Vom fi bagati in cazane cu smoala ferbinte, dar io sper sa fiu bagat in cazanu cu caca. Pauza sa terminat, capu la fund !
io vreau cazanu cu sampanie
Io vorbeam de iad, nu de rai, dra Uc. Da ce, o mastica ce are, nui bune ?
Nu zic ba, sampania-i buna, Dar cum io is cam cazut din luna, Prefer iadu pentru spalare de pacat, Asadar locu mieu e in cacat,
si mastica e buna :), am mancat guma de mastica si cu suc de mastica usor acidulat , o minunatiiiie
Nu exista guma de mastica nici suc, ci alchool, dra Ucu, in poza se vede buricu…
Dna Ana, dra Uc e aeriana…
:))) we fain
Multam adracu, la fel…
Dna Ana, dra Uc zice ca mastica ii limonada. Zice aiureli cu toptanu, sarumana dna Manu !
Multam tare ca ati conversat cu mine, dra Uc
si eu iti multumesc, Ik, intotdeauna mi-a facut placere
placereai departea mea
Dna Ana, spuneti-i va rog dnului Robert Munean c-am zis io noroc, bunaziua, sa traiti !
Îi zic, Raj.
Salutari, domnule Raj! Apreciez gandurile bune. Sa nu va schimbati.