Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Fetita Costica Acsinte

Şnur galben, fustă plisată

Mai 15, 2014
Străini

Să vorbim şi noi ca doi străini

Mai 14, 2014
Fetiţe Costică Acsinte

Leapşa pe cuvinte

Mai 11, 2014
Robinia pseudoacacia

Salcâm pripit

Mai 08, 2014
Boscoane

Plăcintă cu boscoane

Mai 07, 2014
Ab urbe condita

Ab urbe condita

Mai 06, 2014
Foto Laura Cobuz

Prostie cu premeditare

Load more

Şnur galben, fustă plisată

De la Ana la caiafe de Ana Barton / 16 mai 2014
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Eram în clasa a V-a. Tunsă castron, cu dinţi lopătari, cuminte ca un om bătrân, înţeleaptă ca un mort. M-au făcut, in extremis, comandantă de detaşament. Cu ceremonie frumoasă, toţi colegii, cu mine-n frunte, îmbrăcaţi în uniformele de sărbătoare, adică de pionieri. Ba încă mi-au dat şi-un şnur bleu-ciel, adicătelea m-au făcut şi deputy, adjunct de comandant de unitate al Şcolii nr. 5 din Târgovişte. Eram cineva.

Venisem în prima clasă primară, după şapte ani îngeriţi, dar şi căţăraţi la bunici, la ai mei. Părinţi tineri şi frumoşi, îi vedeam o dată la două săptămâni, c-aşa se circula: când cu soţ, când fără soţ. La numărul maşinii mă refer, adică la ultimele două cifre. Şi, brusc, m-am trezit în casa lor şi-n oraşul lor, necunoscută în necunoscutul lor. Peste asta, şcoala. Cumplit moment. Până-n decembrie, mama mă târa până-n clasă. Nu voiam să merg la şcoală şi pace. Plângeam încet şi mă lăsam grea. Din ce în ce mai grea, că, de supărarea extirpării mele din raiul bunicesc, am început să mănânc tot ce-mi ieşea-n cale. Iar mama mea minunată şi găteşte halucinant.

Mâncam şi plângeam, deşi nu descoperisem poema lui Labiş. Şi mă expandam. Între timp, mamei mele îi creştea rotundă burta, că-n ea se decidea frate-meu, cerut părinţilor la venirea mea la şcoală, în mod expres. Învăţam foarte bine, cu plecatul de-acasă şi ajungerea-n clădire nu mă-mpăcam eu. A, şi nici cu schimbarea bruscă, în primele două săptămâni, a învăţătoarei. Pentru că eram prea mulţi într-o clasă, au decis să culeagă copii din cele trei existente şi s-o-nfiinţeze pe a patra. În care am ajuns şi eu. Am înştiinţat-o pe noua mea învăţătoare, la prima şedinţă cu părinţii şi copiii, că nu-mi place deloc de ea. Nu mi-a ţinut minte nerozia asta, dar am văzut pe chipul mamei c-am făcut o mare prostie. Ce să fi ştiut? Bunicii aşa mă crescuseră, să spun ce-mi place şi ce nu. La fel şi cine. Era totuşi prima dată când mitocăneam pe cineva. A fost şi ultima.

Fetita Costica Acsinte

Foto: Costică Acsinte

Ştiţi expresia aia „copii de părinţi“? Era valabilă în vremea copilăriei mele, cum este şi azi. Dacă mă-ta şi tac-tu sunt persoane sus-puse, eşti şi tu altfel tratat la şcoală. Ei, bine, mie nu mi s-a-ntâmplat. Şi nici fetei mele. Am învăţat carte de la dascăli întregi la minte şi la suflet, aşa cum învaţă şi ea. Totuşi, la capitolul „foncţie“ de conducere, deşi eram cea mai bună din clasă, a fost o problemă: mai mult de comandantă de grupă, în primii patru ani, nu s-a putut. A trebuit să le demonstrez în şcoala primară constanţa în excelenţă, pentru ca în acea clasă a V-a să fie de acord să ajung comandantă de detaşament, plus deputy, cum vă spusei.

Pentru mine, a fost enorm. Simţeam, chiar dacă nu ştiam să explic mecanismele, cum funcţionează comunismul şi-n lucrurile astea mici. Pentru că n-am fost „copil de părinţi“, a trebuit să fac mereu mai mult, să fiu mai mult. Eu nu-mi doream şnururile astea, dar mă durea că le aveau alţii fiindcă directorul şcolii voia să le mulţumească părinţii cu funcţii importante-n partid. Era nedrept, iar nedreptatea o să mă doară-ntotdeauna, chiar dacă ştiu că viaţa nu e dreaptă.

În ziua aia-n care pe bluza mea albă, încheiată cu cravată roşie, cu inel transparent, şi decorată cu insigne de merit, plus cele două şnururi mişto, culorile steagului Ucrainei, au curs lacrimi de-mplinire, m-am dus acasă, la ai mei, mi-am strâns fusta mea plisată mărunt şi făcută de mătuşă-mea, fiindcă eram deja prea grasă ca să mai fi găsit în comerţul socialist una pe măsura-mi, şi le-am zis părinţilor că mi-a venit şi mie rândul, după cinci ani de şcoală, să fiu apreciată fiindcă-nvăţ cel mai bine.

Poate vi se pare că vă-nşir prostii. Aşa şi este. Numai că şi prostiile astea, alături de altele următoare lor, m-au făcut să nu mă-nţeleg niciodată cu amânarea şi cu aşteptarea şi să cred că eu nu sunt suficient de bună, că eu nu merit, că mie nu uşor mi se-ntâmplă ceva bun.

Dar să ştiţi că sunt recunoscătoare. Chiar da. Trei lucruri m-au durut îngrozitor în viaţa asta: când mi-au murit bunicii, că el n-a rezistat decât trei ani fără ea, şi când mi-am pierdut primul copil, înainte de a se naşte. În rest, m-a ferit Dumnezeu de nenorociri, iar asta face din mine un om care nu se plânge uşor. Sunt foarte conştientă că a fi ferit de întâmplări crunte de viaţă e o binecuvântare.

Ieri-seară, mi-am ţinut în mână prima carte. Am 40 de ani. Împliniţi. Ştiţi care-a fost primul gând? Că nu merit, că nu sunt suficient de bună. Am deschis-o şi-am început să caut în ea greşeli. Încă n-am găsit, dar tot mi-e frică de ea. Pentru că eu nu sunt, pentru mine, suficient de „cineva“ încât să-mi fie publicată o carte. Eu sunt, de fapt, o timidă reprimată. Ca să ştiţi.

Alte creierisme:

  • Majestatea sa, redactorul de carteMajestatea sa, redactorul de carte
  • Gustul mâinilor taleGustul mâinilor tale
  • De Crăciun, harababurăDe Crăciun, harababură
  • Sânul, ca un câmp de bătălieSânul, ca un câmp de bătălie
  • Şcoala ta e mai bună decât a mea. Bucură-te!Şcoala ta e mai bună decât a mea. Bucură-te!
Facebook143
Twitter0
Google+0
LinkedIn1
Pinterest0
Tags: bucurie, carte, copil, emotie, functie, neincredere, publicare, scriitor, succes

4 comentarii

  1. Manuella / 18 mai 2014

    Pot să te îmbrăţişez tare?

    Reply
    • Ana Barton / 18 mai 2014

      Cum să nu, Manu? :)

      Reply
  2. Nastasia / 19 mai 2014

    Draga noastră timidă reprimată, știm, știm și te iubim. Pentru asta și pentru muuulte altele.

    Reply
    • Ana Barton / 19 mai 2014

      Nastasia, ce mă bucur să te văd! :)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.