Era sâmbăta trecută, după prânz. Petrecere în casă, copii ştiuţi şi năzdrăvani, muzică, dans, zugrăveală proaspătă, nesomn la adulţi. Frenezie. Bunică-mea, Irma, tot sunase cu o seară în urmă, să ne ureze. La zgomotul şi vânzoleala din casă, n-am auzit niciunii telefoanele.
Ne-a găsit sâmbătă, i-am dat-o pe sărbătorită la telefon şi i-am zis copilei să mi-o dea pe buna înapoi, să mai vorbim. Dar a uitat şi-a-nchis, după ce şi-a primit obolul de binecuvântări. Am luat telefonul şi-am sunat eu. Ia-o pe Irma de unde nu-i. M-am speriat, că vorbisem cu ea cu vreo trei zile în urmă şi-mi spusese că nu iese din casă, c-o doare cam tare un picior. Duminică face 83 de ani, aşa că l-am sunat pe tata, să-l întreb unde poate fi bunică-mea.
M-a liniştit el fiindcă vorbise cu ea, iar Irma cea frumoasă, că nu ştiu cum o fi fost ea de cuminte când a fost copil, da’ frumoasă e de când o ştiu, făcuse un mare efort să meargă la înmormântarea unei foarte dragi prietene, Rozina. M-am îngrijorat un pic, dar am zis c-o şti ea mai bine. Am stat câteva ore şi-am sunat iar la buna, dar nu mi-a răspuns nimeni. Trecuse cam multişor deja. Dar mai stau.
Se termină petrecerea, copiii ies la joacă, s-o-ncheie cum se cuvine, iar noi ne liniştim. Şi-mi aduc aminte din nou de Irma. O sun iar şi-o cert. Râdea. M-am cam mirat, că doar venea de la mort. I-am zis că-mi pare rău de Rozina, deh, ce se spune în situaţii din astea. Bunică-mea râdea şi mai tare. Hmm… acu’ trei zile părea zdravănă. Mă rog. Se potoleşte şi-o întreb ce-a-nveselit-o aşa.
A fost mişto, foarte mişto. Rozina, care nu mai ieşea de mult din casă, trecând de 95 de ani, îi tot trimitea bunică-mii vorbă să vină s-o vadă, să mai stea şi ele niţel de poveşti. Irma îi trimitea şi ea guri călătoare c-o să vină, da’ n-a mai ajuns. A plecat, cu dureri mari, să-şi conducă prietena pe ultimul drum. Se simţea foarte vinovată. Când a ajuns, a găsit-o pe Rozina cam nevătămată. Mortu’ nemort te sperie rău. Irma a cerut apă şi-a primit şi dulceaţă, să-şi revină. S-a înfuriat tare pe Rozina.
Ce să fac, tu, Irm? Dac-am văzut că nu e chip să te fac să vii, ţi-am trimis vorbă că sunt moartă. Uite că n-a fost degeaba. Mere un jinars?
Din volumul Prospect de femeie, Editura Herg Benet, 2014
Voila pourquoi j’aimais Rozine.
Irma, Rozina. Nume frumoase de oameni frumosi,
Mulțumesc, Raj, te sărut. Bună-mea, Irma, a murit miercurea trecută.
Păcat că viața îi așa de scurtă….Mama mea a renunțat să stea lângă mine,fiica ei și pe lângă cei 3 copii ai mei,inclusiv o strănepoată de un an….a preferat să se întoarcă în Romania,plecând din SUA….numai ptr. motivul”să mai stea și ele puțin de povești” cu prietenele,vecinele mai ales la o cafeluță pe marginea lacului Pantelimon !