România mea a deschis ochii odată cu mine, în grădina casei.
Ştiu că aruncam mingea spre soare şi, cum n-o mai vedeam, mă speriam că s-a tot dus.
Mă-ncrâncenam să merg pe-o tricicletă, prin bulgării pământului proaspăt săpat.
România mea avea gustul ţărânei cu care mă jucam, avea mirosul aspru al viţei-de-vie şi culorile stratului de ochiul-boului.
Avea mirosul de vanilie, de lămâie şi de aluat care creşte-n lighenaşul acoperit c-o pânză.
Mai era tămâia arsă deasupra farfuriilor cu colivă, şoapta rugăciunii, trandafirul alb răsfirat pe gard, multele căpşuni din care mă-nfruntam aşa, la faţa locului.
Roşiile erau mai înalte decât mine, iar ardeii mi-erau indiferenţi, însă-i gustam. Îmi gustam şi miroseam grădina, teritoriul meu în care mai târziu urma să citesc, la umbră, Jules Verne şi „Cireşarii”, Homer şi Camil Petrescu, simultan.
România mea a devenit apoi mai mare, a inclus strada cu castani, cimitirul în care mergeam de drag de Bacovia, biblioteca judeţeană, şcolile, oamenii, piaţa mare, pisicile vecinilor şi câte şi mai câte.
Amintirile-mi sunt unghi şi vârful lui zgârie mereu acea grădină a începutului.
Îmi lipseşte.
Pe pământ străin, departe de tot şi de toate, cum să nu-ţi lipsească florile din faţa casei?
Acum trei ani, am cumpărat un trandafir alb, căţărător.
Şi şase plante de căpşuni, care au devenit repede 18, apoi 40.
Am săpat cei doi metri pătraţi de pământ italian şi am pus câteva fire de roşii, vreo şase de ardei.
Le-am îngrijit pe toate cu capu-n nori şi gândul aiurea. Să fie.
Tot acum trei ani, am plantat un pui de cais şi un butuc de viţă-de-vie.
Să fie.
Au rodit deja, au avut timp şi soare.
Târziu, mi-am dat seama că refăcusem aici, în doar doi metri pătraţi, România mea.
Târziu mi-am dat seama că eu eram rod.
Şi rădăcină.
Sarumana !
Care-i orasul cu castani cu blibioteca judeteana, dna Liliana ? Cred ca l-am ghicit. Am citit jurnalul dv. din 2012, miercuri 4 ian. , cu cateva luni in urma. Va respect, va pretuiesc si va admir. Dumnezeu sa va ajute, sa va bucurati de cele doua fiice, sw nepoti daca aveti, Ii povesteam dnei Ana ca stiu ce inseamna chinul in strainataturi. Cel mai mult m-a marcat munca intr-o morga pariziana. Spalat mortii de viermi, cu furtunul, formol, intestine cu rahat, crapate, etc.
Era o strada lunga cu castani in copilaria mea, in Bacau. Poc, poc, imi cadeau castane in cap ! Creca daia postez io acuma…
Mulţumesc frumos, Raj! M-ai fericit cu vorbele tale frumoase! Şi eu te respect, te admir şi te preţuiesc. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi! Ia pune-te şi postează cu castanele alea! Că şi mie mi-au căzut, de-alea încă ţepoase!
V-am prins, pişicherilor!
Şi ce mă bucur că v-am găsit pe-amândoi aici. 
Raj, chiar aşa: scrie, te rog frumos, despre experienţa ta pariziană la morgă şi fă-i şi Lilianei bucuria să scrii despre castane, că ei i-e dor de noi cum ne e şi nouă de ea.
Aseară i-am zis lu’ bărbatu-meu: „Bă, să-mi bag… narcisele, nu, mai bine, ne facem noi o vidanjerie, mă?!“ Are dreptate Raj, ‘tu-i mama ei de viaţă!
Dacă ai tu chef să scrii textele astea două, morga şi castanele, le public, mă. Că nu-ţi mai pun comentariile pă feisbuc de când a zis lumea că tu eşti un personaj din capul meu, chestie care m-a umplut de draci şi-am zis că nu merită.
Păi, e vina mea că ei nu fac diferenţa între stilurile noastre, Raj? ‘Demamanoastră!
Buna seara tuturor
mi-ar placea ca sa citesc si io despre experienta aia cu morga
Aşe, Uc.
Ana, să public pe “Inima” ta roşie e o lumină, dar să mai mă bucure şi Raj… şi mai şi! Povestea cu morga din Paris o vreau şi eu, Raj, că eu am spălat numai vii pân-acum! Ba nu, mint, l-am spălat pe tata, c-a murit la 2 noaptea şi până dimineaţă m-am chinuit cu el. Dar nu se pune, că era ” de-al casei”!
Doamne, Liliană, n-am ştiut că şi tu ai nebunie ca a noastră, surioară!
Mă bucur că te simţi bine aici, la inima roşie. Nu suntem mulţi, nici nu stăm mult, dar suntem toţi ai noştri. Când vrei tu, trămiţi carte de departe, iară eu o public.
Pai nu prea crez io ca var conveni sa narez chestii scarboase. Io penca naveam pile, nu primeam prospaturi, ci doar inecati in Sena care erau scosi dupa vio luna s-au sinucigasi care erau depistati cand esea duhoarea pe sub usa. Lucratorii frantuji primeau morti proaspeti pt. toaletat. Castanele faceau poc, poc in capu copilariei mele, ceea ce peste ani ma facut sa scriu la dna Ana.
Presupun ca sunteti moldoveanca, dna Liliana, ceea cei bine, penca moldovencele face sarmale bune…
Sarna, dra Uc !
Io ma gandeam sa sacrific siameza de Paste, dna Ana, ca nam bani de mel. Creca cu mult dafin, usturoi si scortisoara, noi samtza gustu de matza…