Răul nostru cel de toate zilele

Răul cel mai mic. Asta votăm din ’90 încoace. Adică asta am apucat eu. Părinții mei votau unicul rău, răul cel mare. Și nici n-aveau cum să nu voteze, atât le-ar fi trebuit. Toată țara vota disciplinat la toate caricaturile de alegeri comuniste. Reflexul ăsta s-a menținut o vreme după revoluție, dar s-a pierdut după anii 2000. Acum, votează puțini oameni, raportat la populația cu drept de vot a țării, scăderea demografică e și ea serioasă și lucrurile sunt azi cum le vedem și le trăim toți.

În familii, cei slabi sunt abuzați fizic și psihic. Copii și femei. Sunt bătuți, pedepsiți, violați, aruncați în stradă. Unii sunt omorâți. Tradiția familială de la noi cere ca femeile și copiii să îndure. Că ăsta ar fi răul cel mai mic. Dacă ar ajunge pe străzi ar fi răul cel mai mare. Și oamenii cresc de generații cu mentalitatea asta. Și legile nu-i apără, zac în parlamente ca proiecte și n-au cum să-i apere, că n-are cine să le dea. Mai știți că o doamnă parlamentar a fost insultată îngrozitor de un domn parlamentar? Cum să nu mai știți? S-a întâmplat luna trecută. Mai știți și ce-a spus președintele partidului majoritar, cel din care face parte parlamentarul care a insultat, despre această situație? „A fost prea frumos.“ Exact asta a spus. Și-a rânjit.

Iar pe legile care sunt în vigoare nu are cine să le aplice. Pentru că autoritățile nu sunt altceva decât oameni crescuți în aceeași mentalitate, aceea că bărbatul bate nevasta și copiii, că asta e ceva normal la noi, la români, ce mare lucru? Sunt femei care au depus plângeri împotriva agresorilor și nu s-a luat nicio măsură. Unele dintre ele au fost omorâte de acei agresori. Două numai în ultimele trei zile. Majoritatea celor care sunt încă în viață se roagă să nu fie și ele ucise. Se roagă la Dumnezeu. Ajutor omenesc nu au. Spunea un criminalist zilele trecute despre prima soție a criminalului de la Titu că a fost deșteaptă și-a plecat din țară și uite c-a scăpat. Moarta a fost proastă, a rămas. Deci, ca să scapi de un criminal în România trebuie să emigrezi. Aici nu te apără nimeni, nu are cine. Aici, cine e puternic te abuzează și/sau te poate omorî. De ce? Pentru că poate.

Și pentru că suntem crescuți în mentalitatea lui „nu te apără nimeni“ ne-am pierdut și discernământul, nu mai știm nici care e răul cel mai mic, nu mai avem instrumente să-l identificăm. Bărbatul care bate promite a doua zi că n-o să mai bată, dar bate din nou. Politicienii promit c-o să fie bine, o să curgă lapte și miere, cei mai mulți dintre puținii care îi votează îi și cred. Și vin râuri de zeamă de varză și de fiere peste noi. Dar noi suntem obișnuiți să fim bătuți încă de mici, așa că nu ne sperie răul, atâta timp cât nu ne omoară. Răul nostru cel de toate zilele ne încolonează și ne dictează viețile. Și noi stăm, obidiți și disperați, așteptând să ne treacă viețile chinuite.