Poa’ să pară cum o părea. Să râză lumea cât o vrea. Eu tot joc şotron. Nu mă pot abţine şi pace. Şi uite că mi-amintii de maneaua de acum douăzeci de ani, de pe vremea când manelele însele erau, dom’le, altceva. I-auzi:
Şi deasupra tuturor
Am s-o iubesc până mor
Chiar de-ar fi să bat pe cineva.
Este? Şi eu zic la fel. Nici manelele nu mai ie ca pă timpuri: cu vitejie, cu amoruri viagere, cu detaşare de lume, ba chiar şi de viaţă, cu făgăduieli. Fir-ar! A, şi cu promisiuni dulci-acrişoare şi aromaaaaaaaateeeeeeee! Mai ia una:
Portocale, portocale
Să-i dau lu’ gagica mea.
Să nu-mi ziceţi că nu sunt versuri duioase şi iubitoare, în grija şi generozitatea lor covârşitoare şi emoţionantă. Şi mai sunt şi albe. Nu tu rime şi alte platitudini prozodice.
Deci, jucăm sau nu şotron? Că terminai cu manelele. Fuseră numai, aşa, o introducere în atmosferă. Un preambul, un exordiu, un fâlfâit de aripi colorate. Dar e musai să mai zic ceva. Eu am o relaţie ruşinoasă şi veşnic ruşinată cu geometria înşirată în faţa ochilor. Ceva de speriat. Nu pot să văd un cerc, un triunghi, un pătrat sau orice altă alcătuire de acest fel şi să nu mă arunc dirept în mijlocu-i. Aşa că de-aia desenul întâistătător şotronului mă atrage irepresibil, ba chiar pavlovian. Văd, îngustez ochii a plăcere, cabrez papila şi sar. Uneori arunc şi sandalele-turn, şi paporniţa pe care lumea o numeşte îndeobşte şi cu o limită insuportabilă a proprietăţii termenilor doar geantă. Dar nu întotdeauna. Câteodată le păstrez. Dar nici nu mă mir că lumea râde trecând pe lângă noi. Şotronul şi cu mine. Dacă ar lua-o prin el, am râde împreună. Palatin.
Foto: Costică Acsinte
Tot douăzeci de ani sunt de când, la Sinaia, vreo zece copii de optsprezece ani veneau de la dans. Recunosc, eram niţel bulversată. Numa’ ce mă invitase la trei blues-uri consecutive un bărbos cu ochi albi. Albaştri, evident, da’ aşa zicea bunica mea şi-mi place mai mult. Am dansat cu omu’, că sunt sociabilă, dar în timpul ultimelor mişcări rectangulare şi crispate până la urlet, partenerul meu îmi spune, aplecându-şi barba cânepie către urechea mea dreaptă: Ştii, am rezistat şapte ani în mănăstire, dar nu e pentru mine. Să mai spuie careva că nu sunt irezistibilă! Iar seara s-a rupt brusc, mai încolo de mijloc, şi-am plecat cu toţii înspre somn. De ce mă simţeam ca un saltimbanc în biserică habar nu am. Dar aşa era. Noroc cu bucata de zid găsită pe trotuar. M-am apucat să desenez cu mişcări de ţintă versus pluton un şotron. La o răscruce. În oraş. În faţa celui mai mare hotel. Şi-am jucat cu toţii până dimineaţa. Şotronul izbăvitor.
Naiba să le ia de forme, că mă atrag ca ielele! Zici că asta mi-e menirea: matcă peste matcă, umplere lângă umplere. Toate altele. Şi aproape numai unghiuri. De toate felurile. Abia de-o vreme, puţină, mi-am întors faţa către curbe, dar nu pe toată. Mie să-mi daţi întrupări angulare, nu arce. Să mă înţep în ele şi să tresar. Fără, fără recul. Da, să-mi daţi transa bucuriei. Ochii din vârf.
Sigur, mai sunt şi formele cu miez. Nimic diferit. Pe cutii mă urc, sferele le sparg, piramidele le caut pe dedesubturi, urcându-le deasupra capului şi privindu-le pieziş, iar cilindrii îi rulez peste vertebre. De obicei, pe muzică.
Şotronul nu e un joc. E o alegere. Un modus vivendi. O iubire mare care nu-şi strânge niciodată aşternuturile. Le ţine calde. Pentru tine. Te-aşteaptă să te întorci pe partea cealaltă şi să te-ntinzi gemând uşor când surâzi din ombilic. E singura mea închipuire articulată. A ta fiind…
International. Asa se cheama otelu ala dela rascrucea Sinaii, dna Ana. E cumva in curba. Am stat acoale 12 zile pin ONT. Mie daca imi vine, pot pentru ca sa joc sotron si acuma. Oricum lumea ma stie ca merg cu rolele. Acuma nu ma mai tzau de garduri. Fac piruete, cristiane, 8-uri, da nu va ganditi la prostii, ma refer la opturi pe asfalt, pe trotual, respectiv pe sosea…
Cautati piramide pe dedesupturi, dna Ana ? Atz beut si dv. oleaca de mastica, Doamne Maica Domnului ? Ma sparieti…
Ce nadragi are ala cu vioara, din stanga !
Imi place cumaratati in rochita aia moava, cand ati schimbat giobu la 40 de anii. Imi vine sa va tiu in brate…
Sarumana scumpe dna Ana ! Sa va zic ce mia facut dulaul meu eri: am ascuns in imediata vecinatate a custii lui, 2 sticle de balantain, una plina cu vodka, cealanta plina cu apa, ca sal pacalesc. A dus repedea sticla cu votchii la piceoarele stapanii lui si a inimii mele, in spetza nevastamea, ca de ea e vorba. Nevastamea ma luat la intrebari cei cu sticla, ca vezi Doamne iar beau pe furis. Iam zis ca dulaul a furat sticla unui boschetar care dormea intrun sant cu muci la cur si cacat la nas si a facut aceasta fapta ca sa ma compromita in ochii ei penca alantaeri am spanzurat 1 os dio sfoara , agatat diun pom, in asa fel ca sa nu azunga la el. Chestia asta ma intaratat si lam ucis cu sange cald, penca vorba ca ai ucis cu sange rece, e o poveste de adormit copiiii. Dulaul avea sangele cald, chiar am pus termometru in baltoaca de sange si avea 39 de grade, deci cu 2 grade peste limita admisa, penca avea febra in urma remuscarilor penca a comis nelegiuirea cu sticla. Dna Ana, penca iam despicat cu iataganu burta, abdomenu deci, considerati ca am comis o fapta abdominala ? N-am rabdat io destul ?
ala e un catel pe care-l iubesc io
il pup
Mai am 1 intrebare: sal impaez ca pe siameza, s-au sal ingrop ? Mai bine il impaez , penk sa-r putea sami fie dor de dansu. Makeba dv. e bine mersi ?
Ai răbdat, Raj, ai răbdat. Cât să-ndure un om?