Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Patatas

Povestea adevărată a lui Patatas

Apr 09, 2016
Acsinte Margareta

Doamna Margareta

Apr 04, 2016
Acsinte iapa

Verde relativ

Apr 02, 2016
naum3jpg

„Voiam să scap de amintirea unei seninătăți prea dureroase“

Mar 31, 2016
12885999_1288657104481369_6304501246954395992_o

Federeii

Mar 28, 2016
Acsinte prima vedere

La prima vedere

Mar 24, 2016
Acsinte vanitate

Partea bună a vanității

Load more

Povestea adevărată a lui Patatas

Ospecioi de Andrei Stanca / 11 aprilie 2016
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Patatas a luptat în multe bătălii. A fost un soldat desăvârșit. A fost un om care îi zâmbea mereu zeului războiului și juca zaruri la aceeași masă cu Marte. Îi plăcea vinul și îi plăcea să râdă, iar același hohot de râs care zguduia tavernele răzuna și pe câmpul de luptă. Și ce chip de cartof avea acest soldat roman, al cărui tată era un grec pus veșnic pe șotii! Însuși Patatas a povestit atâtea despre el, în lungile nopți lungi în care soldații petreceau ca pentru ultima oară, de parcă în zori s-ar fi alăturat zeilor.

Au fost zile bune, dar și zile nefaste. Într-o zi nefastă, împăratul a condamnat la moarte o prințesă nordică, ce fusese luată prizonieră într-una dintre campaniile germanice, iar de atunci rămăsese la curte. Cu toții o iubeau pe acea prințesă. Era singura femeie care intra noaptea în bodegile soldaților și bea alături de ei.

Cine voia să o salveze trebuia să lupte în arenă. Împăratul a ordonat o luptă pe viață și pe moarte cu cel mai de seamă gladiator, un gal care a strivit zeci de cranii cu ghioaga lui și care-i făcea să tremure de frică până și pe patricienii și plebeii care urmăreau luptele din tribune.

Nu e nimic de necrezut în ceea ce vă spun, căci lucrurile s-au petrecut întocmai, însă ceea ce vă povestesc acum este departe de a putea fi scris într-un roman de aventuri. Vreau doar să vă spun că acest Patatas, cu chipul lui simplu, de muncitor care lucrează pământul pentru cei fără sclavi, a existat cu adevărat. Cine a trăit în Roma în urmă cu 2000 de ani l-a privit, l-a atins, a băut în aceeași tavernă sau chiar la aceeași masă cu el și, cine știe, poate că a luptat alături de el în nord, acolo unde bestiile cu pantaloni din blană de urs au fost atât de greu de înfrânt.

Tuturor le era frică de uriașul gal, însă unii au hotărât să-și încerce norocul pentru prințesa nordică al cărei nume l-am uitat cu toții. Printre curajoși se afla și Patatas. A venit zâmbind acolo unde s-au strâns bărbații curajoși. Purta uniforma lui de soldat, iar o sabie scurtă, romană, îi atârna la șold. Zâmbea, spunea glume și mânca un măr verde. Pare-se că era vară. Cei mai mulți l-au privit ca pe un erou, „Patatas, ești sigur?”, ”Patatas, ce fericit ești!”, iar Patatas se plimba de colo-colo, de parcă s-ar fi pregătit să urce în tribune, nu să coboare-n iad.

 

Patatas

Au trecut 2000 de ani de atunci. Patatas a existat cu adevărat, dar nimeni n-a scris un rând despre el, poeții nu l-au cântat în versurile lor, iar amintirea lui nu a dăinuit mulți ani după moartea sa, despre care nici eu nu știu nimic. Nici măcar nu știu dacă l-a învins pe uriașul gal și dacă a salvat-o de la moarte pe prințesa nordică. Amintirea omului cu nume de cartof s-a pierdut în negura uitării și a nepăsării. Patatas a încetat să existe timp de două milenii.

Însă după 2000 de ani cineva l-a visat întocmai cum era. L-a văzut în vis acolo, plimbându-se printre curajoși, glumind cu aceștia și fiind privit cu teamă și admirație de bărbații care și-au prețuit prea mult viața pentru a încerca să salveze de la moarte o prințesă din nord care bea noaptea vin cu soldații în tavernele luminate de făclii. După 2000 de ani, ceea ce s-a petrecut atunci, înaintea luptelor, a fost văzut aievea de un bărbat aflat peste mări și țări de locul visat.

Acest bărbat a scris adevărul, uimit că l-a redescoperit, ca un arheolog al viselor și al eternelor porți, pe Patatas cel glumeț, cu chip de muncitor, care mânca fericit un măr verde într-o zi de vară. Povestea visătorului a fost publicată într-o carte bizară de povești.

Patatas a murit timp de două milenii și a fost regăsit printr-un vis. Am putea spune că istoria a făcut dreptate unui om care a jucat zaruri alături de Marte, însă istoria este cea care l-a uitat pe Patatas și doar poveștile mai spun uneori adevărul.

Alte creierisme:

  • La o parte, vreau să sufăr!La o parte, vreau să sufăr!
  • Ana Barton în dialog cu Nicolae Breban – „Misterele cărţilor mari rămân între pagini” – IAna Barton în dialog cu Nicolae Breban – „Misterele cărţilor mari rămân între pagini” – I
  • Vidange moi, mon amour!Vidange moi, mon amour!
  • Noi ca noi. Ne trezim şi-aprindem, fârtate, feştilaNoi ca noi. Ne trezim şi-aprindem, fârtate, feştila
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”„Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
Facebook5
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: adevar, barbat, curaj, poveste, printesa, roman, vis

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Radine
  • Patru oameni și o vacă
  • Loteria magică
  • Bucurări
  • Tanti

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi
  • Alexandra în Bucurări
  • Elena în Bucurări
  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • iunie 2021 (1)
  • mai 2021 (1)
  • aprilie 2021 (1)
  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2022 by Ana Barton.