Îmi dădusem întâlnire cu ea la Cercul Militar. Îi spusesem că a venit iarna prea din toamnă şi că mă duc să-mi iau cizme. Era octombrie 2005 şi mi-era foarte frig. Doamna mi-a spus c-o să vină cu fetiţa ei, de 16 ani, care are autism.
Nu ştiam mare lucru despre asta, doamna a ţinut să-mi spună că fetiţei nu-i plac deloc interacţiunile cu oamenii, fie ei apropiaţi, fie străini. Şi să n-o ating.
Ne-am întâlnit în faţa scărilor lungi şi multe, am îmbrăţişat-o pe mamă, am salutat-o pe fiică. A dat din cap şi ni s-a alăturat. Îi adusesem mamei o revistă, i-am arătat unde-i textul pe care l-am scris despre expoziţia ei, i-am dat-o. A pus-o-n geantă.
Am dat să plec, spunându-le că mă duc să-mi cumpăr cizmele. Fetiţa m-a prins de mână, fără nicio vorbă. Am întrebat-o dacă vrea să meargă la „cizmăreală“ şi-a dat din cap a „da”.
Ne-am făcut formaţie de trei, am traversat, magazinul era aproape, am intrat. M-am apucat să probez. Asta-i la mine treabă serioasă. Mă rog, nu cred că doar la mine, ci la orice femeie care poartă 41 la picior.
Fetiţa era foarte atentă, a văzut la un moment dat că am fruntea umezită şi m-a şters cu degetele răsfirate, aşa, un gest de fulg. Stătea lângă mine, în picioare, şi urmărea toată fierberea mea căutătoare. Mama ei se uita prin magazin.
Am găsit şi unele care mi s-au potrivit întru totul. Şi picioarelor, şi ochilor, şi umerilor. Că doar încălţămintea nu-i doar pentru sudicele noastre. Le-am plătit, mi le-au pus în cutie şi-am ieşit.
Afară, m-a luat iar de mână, fără să se lipească de mine. Mă ţinea ca pe o jucărie şi mi-a plăcut asta. A fost singura dată în viaţă.
La semafor, era momentul să ne despărţim. M-am uitat în ochii copilei: „Mi-a plăcut cum m-ai păzit tu la magazin de propriii mei nervi. Îţi mulţumesc pentru că m-ai şters pe frunte. Acum trebuie să plec. Am şi eu acasă o fetiţă, dar e mult mai mică. Mă duc să-i dau să mănânce şi s-o duc la culcare. Nu ştie singură.”
Încet şi foarte delicat, mâna ei s-a desprins de mâna mea. Am îmbrăţişat-o pe mamă şi am salutat-o pe fiică. Însă ea a venit şi m-a-mbrăţişat într-un fel nou, peste mâini şi peste mijloc. Nimeni nu m-a mai cuprins aşa ecuatorial nici până atunci şi nici de-atunci.
Luni-seară, de la şapte jumate, la Green Hours, cinci oameni citesc poveşti şi trei oameni cântă pentru Luca, băieţelul care are mare nevoie să-şi continue terapia. Are autism şi nevoie de noi. Să fim acolo, pentru el, să donăm cât putem fiecare, să întrupăm aproapele care ştie să fie aproape, aşa cum şi alţii îl întrupează pentru noi atunci când avem nevoie.
Stiam io ca dna Ana traeste pe picioare mare. Poarta 41 la botina cea fina…
Io la picior port 46. Am stabilitate. Sarumana si marimea dela pantof. Uitai sa va salut cu reverenta specifica mie…
Luca are multa nevoie de iubire. Si eu am un amic care are o fetita cu probleme. Ma pupa, ma dragaleste si de atata iubire vrea sa ma pupe pe gura. Anevoie ma feresc…
Am inteles ca terapia cu delfini dresati face minuni.
O să le spun luni părinţilor, Raj.
Sarumana !
Va sede klumea blonda pe dinafara, dna Ana, sarumana si coada lu matza a neagra ! Am specifikt acest lucru la pist. cu bul. Am indepartat cristalele svarovschi dela batista. Imi lua din prestantza mucilor. Am otravit de alantaeri siameza, ii in coma si refuza sa moara. Credeti cai place viata s-au otrava ii expi ?
Pup-o pe burtă, Raj, s-o resuscitezi.
Dna Ana, sarumana si cerceii, am constatat ca din poza pe care nea aratato dra Nora, io numa cu dv. ma potrivesc la naltime, la idealuri. Tre sa fiti mandra…
Normal că ne potrivim.
De când ne ştim.