Că n-or fi toate aşa! Sigur că sunt. Nu facem făina călătoare prin păduri, la miezul nopţii, şi nici nu punem mărgăritare în cuibar, dar plăcinte goale nu există.
Când gătesc oarece, învăţ reţeta pe dinafară. Altfel, odată făcută, acolo rămâne. Pân-o veni Alzheimeru’ şi m-o elibera. Apoi, le pun pe toate cele trebuincioase în apropiere.
Încă de când le iau de prin unghere şi le aştern sub ochi şi la-ndemână, începe povestea. Parcă niciodată gândurile nu rup digul mai cu foc decât atunci când faci plăcinte.
Amintiri, uitări mărunte, planuri mici şi scorţişoară se adună şi-ţi înmoaie palmele-ncălzite. Sucitorul îşi aleargă urmele peste-aluat, umplutura creşte-n nedospirea ei firească, alb şi negru de vanilie în iureş mut şi incantaţie.
Nu, nu trebuie să faci nicio ştiută zicere. Şi azi, ca altădată, tot potopeşti cuptorul cu inimă de sfaturi. Şi tot acum, ca niciunde altcândva, nicio clipire nu poţi face fără s-aduni speranţa toată din tine şi să ungi formele cu ea.
Şi cred că niciodată nu-ţi eşti mai credincios decât atunci când pui gătarea-n tavă şi-i deschizi drumul spre bunătate. Eşti tu cu totul, făcut mic, domol, cuminte, nu dărâmând, ci crescând munţii cei mici şi buni şi calzi şi moi.
Hai, adă mierea.
Boscoanele sunt farmece.
Ană, crește pofta-n om când te citește. Și inima.
Dna Monica, la mine creste pohta cand o vaz. Daca eram mai tener cu vio 15 ani, scolit nu manelist, frumos nu urat cu crengi, respectiv cu spume, ii ceream mana si dna Ana ma loa de sotz. 1 ca Raj nui de lepadat…
Raj, lasă anii, restul sunt alintăturile tale, nu ne putem lua fiindcă suntem luaţi amândoi. Altă piedică n-ar fi.
Iaca, asta-i iubire pură! Desfășurată-n spații paralele. Nu se intersectează, dar lumea asta se luminează atunci când se întâmplă.