… să-ţi spun tot ce aş vrea să-ţi spun, îţi scriu un mic răvaş. Nici azi nu am ştiut şi nici în alte aziuri, din alte dăţi. Şi au tot fost. Mereu îmi spun că de data asta o să pot să fac să fie altfel. Şi uite că nu mi-a ieşit nici azi cum aş fi vrut. Şi m-am trezit cu gândul c-o să fiu în stare şi c-o s-ajungă azi la tine tot. Dar nu. Nu m-am învrednicit.
Aşa că o să te rog să mă laşi să-ţi spun că lângă tine mă ia somnul. Mereu. Miroşi a salcâm vara şi-a levănţică iarna. Primăvara, a Paşte, iar toamna, a ciorchini de struguri. Mâinile tale însă miros a ele însele, de parcă ar fi doi oameni mici şi buni, plecaţi mereu cu treburi. Neodihniţi vreodată.
Mai ştii când îmi era aşa de dor de tine că alergam plângând în urmă-ţi? Mai ştii, cum nu, fiindcă o dată mi-am prins şi degetele într-o portieră, aşa c-am plâns de două ori în duminica aia. Era o duminică din aia cu soţ, sigur îţi aminteşti. Uite, sâmbăta trecută îi povesteam de tine unui prieten bun. Ţi-am zis eu de el în primăvară. I-am arătat şi poze cu tine şi-a zis că semănăm. I-am spus cum îmi amintesc de iarna aia în care stăteam noi sub o plapumă roz, iar tu trăgeai cu sofisticare dintr-o ţigară mentolată. Îmi amintesc şi cum se numea. Fumai cu stânga, zâmbeai mereu şi ştiai că nu te vei mai întâlni cu ocazia ca mama ta să te lase să fumezi în casă, mai ales iarna. Era o excepţie, iar tu aveai părul verde tot. Doar nu credeai c-am uitat, nu?
Foto: Costică Acsinte
Şi plapuma aia era una nouă, iar feţele îi semănau, dar nu erau la fel. Tu purtai inelul cu nufăr, mama ta era veselă şi se mira că nu te mai opreşti din povestit, iar eu stăteam lângă tine, sub o coastă, şi-mi mirosea a vanilie amestecată cu Salem, că se poate. Şi-aveai şi-o scrumieră neagră, lucioasă. Ţigara era albă şi parfumată. Scurtă. Eu te-am pândit pân-ai lăsat-o numai un pic să se odihnească. Scotea un fum albastru şi subţire. Am luat-o şi am tras cu sete. Şi aer mai gustos ca ăla plămânii mei n-au mai simţit vreodată.
Apoi v-am văzut pe voi două, aplecate deasupra mea, tremurând de spaimă. În cameră mirosea un pic a oţet şi-a mere coapte pe sobă. Şi vocea ei: O dată te-am lăsat să fumezi în casă, iar tu omori copilu’! Pe urmă a venit la mine şi m-a luat în braţe, m-a legănat un pic, strângându-mi apoi nasul, uşurel, între două degete: Bine că n-ai mâncat-o. Da’ să fumezi de la patru ani…
Nu ştiu cum ţi se mai pare ţie astăzi întâmplarea asta sau dacă îţi mai aminteşti de ea. Şi iar nu ştiu de ce în ea suntem noi două, iar pe alocuri trei, mai mult decât în toate celelalte dintr-o viaţă. Îmi ţin minte febrele mari, mâinile tale pe frunte le văd cu fruntea, simt badijonările cu lămâie, cartofii cruzi şi spirtul, sarea grunjoasă pe amigdale, albastrul de metil, cearşafurile în care mă împachetai, furculiţa care mi-a înţepat gâtul ca să nu mor, fiindcă zăpezile erau prea mari şi prea multe ca să mai fi ajuns la vreun spital, ştiu tot, că doar aşa vă sperii eu pe voi mereu pentru că nu uit absolut nimic.
Dar, mamă, niciodată nu am fost eu mai lângă tine şi cu tine decât atunci când ţi-am smuls ţigara, am tras şi-am leşinat pe plapuma cea nouă şi caldă, aia roz. Atunci am vrut doar să fiu tu şi iar în tine, ca-n vremurile amniotice şi dulci.
Ce bine îți ies cocktailurile astea.
Cu tiutiun?
Cu viscere și aripi.
Știi ce mă derutează? Că n-ai ceas aici, pe siteu, vorba lui Danny.
Alţii moare şi-aşa n-are? De neceas zic…
Am citit, Ană, și mai că era să leșin și eu de plăcere, cu tot cu sedile.
Nora, să ţi-l pârăsc pe Cezar. Fii atentă ce link îmi dă: http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fe-romanisme.blogspot.ro%2F2009%2F06%2Fdiacritice-romanesti-virgule-sau-sedile.html&h=VAQErrgk2.
Şi mă ceartă că XP-ul meu pune sedile-n loc de virguliţe. Adică unul mai „acribos“ decât mine.
Chapeau, Cezar! Şi mulţămesc de frumuseţe de imagine.
Ca un nor ce-mi plouă amintiri scrise în suflet…
Monică, mă bucur că-ţi plăcu.
Aaa, deci, de-asta arătau ciudat. Mi s-a întâmplat și mie și nu știam ce să fac. Acum am windows 7.
In win7, cu maparea romaneasca a tastaturii, apostrofu e tot acolo, numai ca trebuie apasat si ALT stinga in acelasi timp. Nu e nevoie sa comuti pe engl
Nasol e că la ăsta nu găsesc deloc apostroful. Când am nevoie pe el, trec pe engleyă.
Engleză.
(butonul roșu cu ”apasă” vine peste comentariu și ultima parte a rândului nu se mai vede)
Deci moarte sedilei! :))))
Fac rugăminte de rezolvare a lui „Apasă… “.
da, și dacă ai greșit vreo ceva și vrei sa te duci cu săgețile tastaturii să corectezi, ești mîncat: te duce la postarea anterioară/următoare
Iar ati inceput, dna Ana. “Alte aziuri””. Matz capiat de cap, o sa mor…
Ieri miam luat dela chineji ,1 per. papuci. 10 lei. In cate ieriuri nam fost la chineji !
Salemurile si camelurile erau tigari bune…
Plapuma roz. Pai toate plapumirile is rosii sau roz…
Doar soacramea are plapumi albastre inchis, lucioase. Te doare capu…
Scrumiera neagra si lucioasa precis cai luata de pin aeroporturi. E unu Fane care a fost odata cu avionu si a stepelit trabuce gratuite, scrumi, furcu, 1 bobina irtie igi, 1 borcan sapun lichid de la tauleta si o bonetica de stiuardeza. Creca i-a sterpelit-o cand isi aranja aia cocu…
Ati uitat sa puneti o virgula, dna Ana. Dupa “”aia”” , inainte de “plamanii”” Vam prins ! Ha !
Iam zis lu Necu sa nu se mai pishe in veceul eco si nici in spatele remizei. Azi am vazut in fichetu lui, arenjate frumos, vio 6 sticle de prigat de 1 kil juma, toate pline cu pisat. Lam intrebat de ce nu le ducedracu deacolo si lam mai intrebat de ce neaparat de prigat. A zis ca in alea de borsec nui incape scula…
Asa tare sa imbatat de Inviere ca in loc sai duca Anicai lumina, ia dus altuia , vecin cu Anica. Acuma na, il cred , ca lespezile si crucili is adoima…
Ieri am vidanjat 2 veceuri de la o sc.gen. din judetz. Cinci vidanje pline ochi, mai mare dragu sa le admiri. Vasi soferu era catranit, caci directoarea scolii l-a pontat cu patru incarcaturi pretioase. Ca de obicei, i-a spus directoarei ca i-a “”mancat”” o vidanja, adicatelea o incarcatura. Nu pot sa- dezvat pe Vasi sa nu se mai exprime asa. I-am zis sa zica altfel: “”mi-a furat””, m-a oropsit c-o incarcatura””, etc. Asa-i vine lui la indemana, sa zica ca i-au mancat unii o vidanja…
Păi, foamea-i de mai multe feluri, Raj.
N-am mâncat nicio virgulă, suflete.