A ars Bamboo. Clubul. Din temelii. Toată lumea a auzit de Bamboo, chit că n-a călcat pe-acolo. Că de la țigară, că de la instalația electrică, unii au simțit miros de cablu încins, că n-avea clubul autorizație ISU. În fine, de la om a ars, tot de la om. De la unul sau de la mai mulți. De la indiferență a ars.
Acum, aud, citesc „Dă-i dracu’, de nenorociţi! Numai prostituate pe-acolo, numai afaceriști veroși. Niște scursuri, asta meritau. Și ce atâta agitație? N-a murit nimeni.“ Să sperăm că nu va muri nimeni. Unii sunt intoxicați, alții s-au aruncat pe geam, alții au stat în frig mult timp. Și e ianuarie. Și e ger.
Asta spun oamenii. Despre oameni. Ei n-au fost acolo și nu s-ar fi dus niciodată acolo, că ei sunt ființe morale, iar acolo era Sodoma. Poate cu Gomora cu tot. Mocirla bogaților, că Bamboo era scump, nu la vreo îndemână.
Niște pierduți, oameni fără preocupări intelectuale, câh, câh, câh. Dar cine ești tu, dreptule judecător, să cântărești sănătatea sau poate chiar viața unui om? Dacă ardea un bordel, acolo nu erau oameni? Dacă ardea o pușcărie, nu tot oameni erau în ea? Ești creștin? Unde e bunătatea ta creștinească? Îți aminteși de tâlharul de pe cruce și de cum și când a fost el salvat? Well, ăla e un exemplu pentru tine, mă, creștinule, iar Zefirelli a făcut treabă bună, cu Robert Powell cu tot, la momentul ăla, nici nu trebuia să citești cartea.
Felul în care oamenii ăștia au ales să se distreze într-o seară de vineri îi privește. E treaba lor că ei se bucură să danseze într-un club, nu e treaba mea și nici a ta. Tu n-ai avut nimic de-mpărțit cu ei până n-a ars Bamboo. Că nu vă intersectați. Îi disprețuiai distant. Autoritățile însă trebuiau să se asigure că oamenii ăia care își petrec seara în club sunt în siguranță. Prin verificări periodice, normal. E o răspundere mare asta, oamenii ăia sunt răspunderea patronilor clubului și a autorităților. Integritatea lor e o răspundere. Că beau, că pleacă doi-trei-cinci acasă, să facă treaba lor ce, asta nu-i mai privește pe alții. Dar să fie vii, să nu ardă de vii e treaba patronilor și-a autorităților. Iar dacă există o lege antifumat, să se respecte și-n Palatul Parlamentului, și-n Bamboo. Îi vezi că fumează, îi dai afară, nu vor, chemi poliția.
Iar dacă eu munceam aseară, la miezul nopții, pe când ăștia încingeau ringul și-și retușau botoxul, asta-nseamnă că eu sunt mai bună decât ei? Suntem oameni și unii, și alții. Dacă mă-ntrebi, aș fi preferat să mă simt bine și să fiu și eu undeva, să dansez. Undeva unde să nu-mi fie frică să dansez, să râd, să nu mă tem c-o să ia locul foc și-o să mor sau o să ajung în spital pentru c-am îndrăznit să dansez într-o seară. De fapt, pe noi, indiferența ne omoară. Nepăsarea omului față de om. Aproapele s-a făcut departe, departe. Până la neom.
Word.
A-i uri pe cei din Bamboo ca erau “cocalari” nu e departe de a-i uri pe cei din Colectiv ca erau “rockeri satanisti”. Bun, bravo lor, sa fie si furries daca vor, ideea e ca nu trebuiau sa arda din neglijenta patronului si din nepasarea autoritatilor.
Astfel de intamplari nefericite se vor mai petrece, cauzele sunt multe, ar fi bine sa se invete din ele. De un lucru vad ca nu aminteste nimeni, si anume lipsa de educatie, de instruire a oamenilor care se afla intr-o astfel de situatie. Oamenii nu stiu ce sa faca si acest lucru agraveaza de cele mai multe ori lucrurile.