Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Aripi

O tură de înger

Apr 15, 2015
Cuibul cu barza

Cuibul cu barză

Apr 10, 2015
Biblioteca1

Copiii – oamenii noștri mari

Apr 09, 2015
Dan Carlea

Umilinţă, unghii roşii şi typing cu dragoste

Apr 07, 2015
Costel Bean

Costel

Apr 06, 2015
Verigheta

Limonadă şi rechizitoriu

Apr 04, 2015
Acsinte D

Dumnezoii

Load more

O tură de înger

Risipite de Ana Barton / 16 aprilie 2015
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Îngerii păzitori lucrează-n schimburi

furnalele lor sunt flăcări olimpice

  luminează, şi niciodată nu pârjolesc, muntele vrăjit

tura de zi şi tura de noapte

ce să mai

o cam lălăie

lumea

când nu doarme

e apăsată de griji

aşa că ei păzesc somnuri şi fugi

Aripi

vorba vine păzesc

să zicem că supraveghează

treaba cea mai grea

o face

îngerul amiezii

el

nu cunoaşte decât trezvia

se uită

şi plânge

la om

îşi roade penele până la os

când vede

cu ochii lui mulţi

cum

omul

pune mască peste mască

ani peste zile

până ajunge

perfect

orb.

Alte creierisme:

  • ArhangheliiArhanghelii
  • Circuitul rănii în naturăCircuitul rănii în natură
  • EcartamentEcartament
  • A meaA mea
  • O(m)ulO(m)ul
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: inger, masca, om

16 comentarii

  1. Andrei / 16 aprilie 2015

    Frumos poem. Felicitari. Si frumoasa fotografie. Dumneavoastra ati facut-o ?

    Reply
    • Ana Barton / 17 aprilie 2015

      Mulţumesc. Nu, nu eu. :)

      Reply
  2. Io* / 16 aprilie 2015

    Ian să esplice Io* ( cu asterix în frunte) care-i clasificarea sistemică și meșteșugul spiridușilor. Denumirea generică pentru aieste entități este aceea de Angeli, adicătelea cam așa le spune lor în chrestianismul ceala perfect dogmatic, dară, după aplicabilitatea practică, având doar caracteristică duminicală, fâțarnică și conjucturală.
    Însă, IEI nu-s Angeli în adevăratul înțeles kabbalistic, c-altminteri se tehuiește lumea de cap crezând că-s Cherubimii – ierarhia spirituală corespunzătoare Sephirothului Yesod (Temelia). Aiștea la care agora plebeiană a graiului vulgar îi denumește cu termenul de „Îngeri” sunt în fapt o sumedenie de questii spirituale, pe care n-o stat niminea să le studieze și să le crotalieze cu vreo plăcuță de înmatriculare care să specifice clar cilindreea și divin-power-horses ai fiecăruia, astfel încât să fie încadrați în grila ebraică de impozitare celestă și divină, impunere efectuată după stereotipul neotestamentar „So give back to Caesar what is Caesar’s, and to God what is God’s.” (Matthew 22.21).
    Ingăta grila ebraică, ierarhizată funcție de cele 10 sephire ale arborelui sephirotic și corespondentul ei pe filieră esseniană – creștină – ortodoxă (Thanks a lot, Mr. Papus!):
    1. Haiot Hakkadoshi (corul Seraphimilor sau Inteligențele proverbiale)
    2. Ophanimi (Cherubimi sau Forme sau Roțile înstelate)
    3. Aralimi (Tronurile sau Cei Mari și Tari)
    4. Hasmalimi (Domnii sau Lucizii)
    5. Seraphimi (Puterile sau Îngerii care ard de râvnă )
    6. Malachimi (Virtuțile sau Regii splendorii)
    7. Elohimi ( Trimișii lui Elohim sau Principatele)
    8. Bene Elohimi (Arhangheli sau Fiii lui Elohim)
    9. Heruvimi (sau Cherubimi sau Îngeri, Mântuitorii focului astral)
    10. Ischimi (Suflete binevoitoare și nobile, Eroi sau Suflete glorificate)
    Nu-i așă că se-nvârte mintea-n loc mai ceva ca palele de la fofeaza anticuplu de la sfârleaza cu care o ușchit-o Plumbuitul de pe clădirea CeCe-ului, amu o jumătate de jubileu?
    Ptiu! Domnu’ Zeu, apără și păzăște de așa cumplit meșteșug de tâmpenie!
    Hai să reformulăm pre înțelesul ălora mai prăpădiți, mai bicisnici și mai neajutorați (cărora, prin normele metodologice de aplicare, li se cuvine garda pretoriană a acestor coruri și entități spirituale: străini, sărăntoci, văduve, orfani, moșnegi, babornițe, copchii, bețivi, curve, bolnavi, răniți, morți, dispăruți, ** etcaetera.)
    Cei ce se ocupă cu privegherea efemerei etape metempsichotice pomântene sunt SPI-RI-DU-ȘII. Prin spiriduși înțelegându-se totalitatea eonilor de i-au făcut varză kabbaliștii veterotestamentari încercând să-i așeze în stranele monoteismului lor sincretic.
    Apăi, ar fi, într-o enumerare pe repede înainte, cam așa.
    - pitici
    - gnomi
    - dwarfi
    - duhuri
    - fauri
    - neghiniți
    - demooni
    (șiiiii… nu în ultimul rând …. țiuit de trâmbițe apocaliptice, răpăit de drums și ukulele, sunet de bagpipes… )
    - michiduții.
    Căci DA! Toamnelor și Tomnilor, drăcușorii sunt și ei îngeri preaveghetori ai unora dintre megieșii noștri, categorie învecinată și non-etică ce, din păcate, devine din ce în ce mai numeroasă.
    Acuma care li-i rostul la spiriduși?
    Apăi ei au în grijă toate căpcănile, cumpenele, primejdiile, încercările ce ni-s înnodate pe firul gemului ce ne deapănă zilele.
    Ei, eonii, au grijă de copchii să nu se julească sau calicească indiferent de împrejurare.
    Tot ei au grijă ca bețâvanii, metamorfozați cu liber consimțământ în veritabili porci mistreți tautologici, să ajungă cu bine la cocina domestică, loc în care-i așteaptă mangalița conjugală, posesoare a centurii negre cu 4 dani la mânuirea vătămătoare a culișerului.
    Tot spiridușii au grijă să manufactureze câteva zeci de miliarde de giucării Zuper-Qualitat, fără cost de factorie și fără adăușag pe valoarea creată, lucrușoare de care se îngrijesc să ajungă în mod instantaneu în cășile și bordeiele copchiilor lumii (și nu numai copchiilor).
    Tot piticii îs cei ce au în pază pitzipoancele botoxate, liposucționate, văpsite-n farduri ca niște paparude, ca să nu se facă de șot în fiecare împrejurare mondenă când sunt nevoite să deschidă gurița rujată, ca să înceapă să grăiască prăpăstii și să declanșeze astfel o mișcare violentă de aer ***, echivalentă cu uraganele Katrina, Rita, Wilma, Paloma și Irene la un loc.
    În fine, fără a mai fi nevoie de a enumera interminabila fișă a postului ce stă în cârca spiridușilor, că doară s-a intabulat în conștiința colectivă veridicitatea maximei anonime ce postulează că „vorbirea multă are doar 2 explicații:
    - ori e semn de verbozitate generatoare de patologice graforee
    - ori e sursă de sărăcie în curtea melteanului și bogăție la casa popii. ****
    În loc de încheieșag s-ar putea spune așa:
    Sufletele astea pure și generoase, care ne priveghează toate potlogăriile și angaralele minusculei noastre vieți sunt de o GENEROZITATE excepțională.
    Cea mai bună dovadă o avem chiar în paginile acestui blog:
    Chiar zilele acestea am asistat cu sufletul încremenit de uimire, admirație și chiar nedisimulată invidie cum to’arșul locotinent (rez.) Raj s-a căpătuit cu o superbă, (ad)mirabilă, fantastică, nemaipomenită, epocală, genială, exhaustivă Vidanjă marca Scania cu nuș ce tip de poampă cibernetică de împrășchie miasmă amirositoare de levănțică, mosc, smirnă și tămâie.
    Din asăminea danii de închinare rezultă nelimitarea arealului de acțiune al îngerilor păzitori. *****
    Suflete mari, Îngerii aiștea!
    Suflete Generoase!
    ––
    * adicătelea Io – Jupiter’s DeMoon & Got Wotan DäMond

    ** lista remâne deschisă

    *** întrebare întrebătoare de baraj, cu răspuns ipotetic de hidrocentrală: „Oare de ce, la deschiderea guriței botoxate a pitzipoancei, se formează o mișcare atmosferică de tăria uraganului?

    **** „Curțile principilor sunt asemenea preoților: orice le-ai cere, nu primești decât apă, vorbe și fum.” (Leo the Winner – renaissance polymath)

    ***** cine poate să testimonieze care-i natura îngerului ce-l preaveghează pe Raj? Uranian, teluric sau Chtonic? Adicătelea e Duh, Pitic sau Gnom? Și cum îl cheamă pe IEL? (pe eonul lui Raj, că doar pe Raj știe tătă lumea că-l ceamă Raj!)
    ––

    Pî Sî: Io* de fapt am primit depomană la Paști, o tastatură second-hand. Am curățat-o de tină și balegă, am șters-o c-o cârpă înmuiată în samahoancă și amu am vrut să-i fack oleacă de probă.
    Îi bună tastatura. Are în ea buffer de 64 Mega și memorie de 128 cu aproape toate DEX-urile limbii rrumânești. Îi numa bună la ciia ce-s păliți de hipergrafie acută, conjugată cu agorafobie cronică.
    yupimamînchiaburit !

    Reply
  3. cineva / 16 aprilie 2015

    M-am plictisitara citind.

    Reply
    • sambadielse Io* / 16 aprilie 2015

      Să vă fie de bine!
      (uneori, anumite postări, ciudat, sunt manufacturate pentr-un singur cetitor și sunt destinate unui singur privitor. Ș-atunci, merită frăsuiala soteriologică a deslușirii tainițelor absconse ale plistisului odihnit al vreunui terț cineva? Io* zâc că nu! Howgh!)

      Reply
    • Ana Barton / 17 aprilie 2015

      Şi de ce-aţi continuat să citiţi? Aveaţi normă? :roll:

      Reply
  4. Seva Tudose / 16 aprilie 2015

    IO*

    de ce nu îți deschizi propriu blog cu acest titlu,subiect,sunt sigură că vei fi asaltat de comentarii. Ai un talent,învățătură profundă, la subiect…cu introducere,cuprins,concluzionare !

    Și toate cu exemple de specialitate,f. interesant .
    Este clar de la o poștă, că ești expert în domeniul spiridușilor !

    Reply
  5. increat / 16 aprilie 2015

    …buna seara …in primavara lui 90 , mergeam in piata universitatii , in special sa o vad pe ana blandiana …va rog , ana barton , scrieti poezie ….de mult asteptam asta de la dvs….poate …o sa vin sa vad o lansare….ana barton……multumesc…
    ps…..e pentru dumneavoastra personal ; nu tin neaparat sa apara aici…
    …..o seara frumoasa…..

    Reply
    • Ana Barton / 17 aprilie 2015

      Mulţumesc. M-apropii cu sfială de poezie. :)

      Reply
      • increat / 17 aprilie 2015

        ….stiam…cu sfiala si cu…necuvinte….
        ….pana nu demult nu intelegeam cum …camil petrescu…cu patul sau nu a scris poezie….si acum cativa ani am descoperit sase poezii …si nu m am mirat deloc , mai ales ca erau parca rupte din corola lui blaga…ceea ce iar nu m a mirat…….
        …deci …e timpul……
        ….sfiala si necuvinte…….
        …………………. o zi ingereasca , ana barton……

        Reply
        • Ana Barton / 17 aprilie 2015

          Şi ţie. :)

          Reply
  6. Io*- tartorul spiridușilor / 16 aprilie 2015

    @ Sevastița: am un blog, deschis prin 2011 și abandonat prin nov. 2013, în care am vro doo sute de postări.
    Da’mam plictisât di iel, că am scris în iel numa’ măscării și fabulații așă de incredibile că se înnegrește displaiul la afișare iar mie, chit că le-am scris Io*, mi se face și amu greață de ele.

    Apoi, știi cum îi cu blogurile? Egzact ca și cu cireșele: nu-s bune cele din curte de la tine, ci-s mai bune cele dim Goldenenul Garten aparținând de(r) Frau Barton.
    Așa că mă mai pitulez uneori pe lângă îngrăditura Gartenului, ieu fițuica pe care am zmângălit câte-o graforee, o înfășor pe o peatră lucioașă și Zvârrrr! cu ea în grădină la Frau.
    Apoi o rup la fugă chicotind, mă opresc la distanță de doo străzi, loc de unde mă uit să văz ce zâc stăpânii.

    P.s. Pe Herr Raj von Scania nu laț văzut prin urbea Netului?

    Reply
  7. macanta / 16 aprilie 2015

    Ce-ati mancat, bre ? :)

    Reply
  8. Io* / 16 aprilie 2015

    Salată de redăcină de mătrăgună, hrean iute și lemnos de anțărț, decoct de cucută și sos dulce de rubarbă.
    (da’ digeaba vorbesc Io* sângur, că tare am impresia că iară e dijurnă la sit aia mică a lu Ma’am.)

    Reply
  9. DeepSeaMe / 29 aprilie 2015

    Ana, de/scrii poezia ca și cum ai des/cânta-o :) Angelicește știi tu ceva, clar e!

    Reply
    • Ana Barton / 29 aprilie 2015

      Mulţumesc, domnule. :)

      Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.