bătrînul priapic luă de la sine o sută de ani de plută de lemn,
o coastă de zeu,
o frînă pentru trenurile întremurate și,
de aia,
blocate pe niște șine care nu existaseră niciodată,
un semn de carte.
bătrînul priapic stătea toată ziua și se uita la lună,
îi plăcea de ea că era nebună de legat,
apoi,
se curăța atît de rar că nu se putea niciodată lepăda de ea.
bătrînul priapic. bătrînul priapic
