A fost odată ca niciodată că, şi dacă n-ar fi, tot s-ar povesti, un bloc cu opt etaje, un băiat tînăr şi tont, frati-meu, o vecină frumoasă cu nume exotic italiano-german şi un hamster turbat de viaţa în comunism şi-n borcanul de murături, hamsterul meu, Vasilică. Îl botezasem după tata care binevoise să fugă-n lume şi să ne lase-ndureraţi, drept care hamsterul şi-o lua pe spinare cu un creionaş ori de cîte ori rodea într-un colţ al camerei, a evadare. Viaţa era senină, calmă, plină de farmecul diafan al hormonilor de toate felurile, izvorîţi din picioarele de porc de la Alimentara, ghearele de pui folosite la minunatele supe care te zgîriau pe esofag, duoden şi intestinul subţire pînă să iasă iar întregi la lumină, şi salamul cu soia, pe care-l trăgeam pe nas.
Etajul patru s-a mutat în etajul trei
Vecinii de sub noi, care stăteau la etajul trei, erau compuşi, ca să vezi, din trei fete de vîrste şi mărimi diferite, cea mare de-o vîrstă cu frati-meu, cea mijlocie care era mijlocie, şi cea mică atît de mică încît nu avea nici o vîrstă şi îi tăiam din porţia de bani cînd ne duceam cu colindul. Şi dintr-o familie pe care-o chema Caşcaval Florin. Mie nu mi se părea nimic neobişnuit la vecinele noastre, dar se vede treaba că frati-meu nu era de aceeaşi părere şi o considera genială pe cea mare, cu care, copii fiind, păduri cutreierau, cu fiori, nu cu fiare, şi cu instincte, nu cu insecte. Şi n-aş fi bănuit nici pînă-n ziua de azi nimic păcătos la doi copii de nouăsprezece ani, dacă nu m-aş fi strecurat incognito în camera lui să-i fur radioul, la care ascultam eu muzici simfonice, na, că eram foarte cultă. În penumbra camerei am văzut, vorba ceea, ceva foarte asemănător cu “mai nu vrea, mai se lasă”.
M-am retras cu mişcări fulgerătoare, urmată îndeaproape de bestia sexuală de frati-meu care, cu ochii încă înceţoşaţi de amor, m-a ameninţat că, dacă-i spun ceva maică-mii, mă bate de-mi sună apa-n cap. Eu însămi păcătoasă – am zis că mîncarea aia ne bestializa cum îi venea la gură – am rînjit cinic: “Da’ ce, crezi că-s căzută-n cap? Din partea mea poţi să… (aici a urmat un verb de nereprodus în scris, numai în imagini) pînă îţi tremură fundu’ ca răcitura, dar ia spune sincer: o iubeşti?” S-a muiat tot. “O iubesc de nu mai pot”, zice el, mai să leşine de emoţie, sinceritate, somn post-coitum. Şi ar fi rămas între ei doi, cu mine martor, trei, dacă n-am fi fost, vorba evanghelistului, patru. Că, etajul trei fiind nu numai la fel de tont, dar şi la fel de fertil ca etajul patru, a rămas gravid cu un etăjuţ, aşa, mai bine zis cu o etajeră, că s-a decis să fie de sex feminin.
Nunta noastră cea de toate zilele
A urmat un şir lung de tropăieli urlate pe scări de la etajul trei la etajul patru şi viţăvercea de către mamele de etaje şi ameninţări cu şedinţa de bloc, respectiv cu taţii aferenţi. Nimic. Copiii se iubeau, nunta era calea optimă, nobilă şi, mai ales, sfîntă. Încet, încet viitoarea mireasă cu vedere la mare se transforma într-un monstru egoist şi feroce. Mai întîi a profitat de meseria maică-mii şi i-a pretins s-o coafeze “aşa” şi altfel nu. Apoi a profitat de burtă şi i-a smuls vreo două inele de aur cadou de nuntă pentru că, nu-i aşa, frati-meu s-a culcat cu ea, iar ea nici n-a bănuit ce i se-ntîmplă la sud de ea însăşi. Eu şi cu taică-meu fugar rămăsesem ultimele baricade de beton pe altarul non-căsniciei veşnice, preopinenţii erau încă mucioşi şi nici nu ştiau ce-i aşteaptă. Pe vremea aia cred c-am citit cu vîrf şi îndesat un soi de monument de cărţi, comparabil cu grădinile suspendate ale Semiramidei, că nu rezistam mai mult de zece minute la următorul dialog încins doct în bucătăria aburită de cafele şi ţuici:
Soacra mare: “Da’ eu cu ce mă-mbrac?”
Soacra mică: “Da’ eu?”
Sora soacrei mari: “Tu trebuie să fii foarte elegantă, deosebit de elegantă, insuportabil de elegantă, că tu eşti soacra mare.”
Soacra mică: “Alo, doamna, fiică-mea vă face un nepot, eu-s mai mare decît soacra mare.”
Mireasa (mîţîită): “Am burta prea mare, o să arăt oribil în poze.”
Soacrele (la unison): “Dacă stăteai în picioare în pat, nu ţi se vedea burta!”
Frati-meu: “Cum vă permiteţi? Iubirea mea, dă să te pup.”
Mă lua cu vertij, mai ales că mie nu-mi trebuia nici o rochie, o aveam pe aia de la absolvirea liceului, un soi de perdea albastru-pal şi, pe dedesubt, căptuşeală de plapumă bleumarin. Beton.
Foto: Costică Acsinte
Vino de la bloc, mireasă
În primul rînd, îmi aduc aminte perfect de ziua nunţii pentru că mi s-a sinucis hamsterul, Vasilică. În al doilea rînd, pentru că urla unu’ mai tare ca mine, vornicul, cică, sau ceva, care dirija coloana sonoră cu: “Ia-ţi mireasă ziua bună” şi cu pauze penibile, în care boceam eu hamsterul, iar soacrele, socrii şi rubedeniile interjudeţene se ciocneau pe hol cam incoerenţi de la chimion. Cică ar fi un soi de lichior. Aiurea, erau orbi de la cît alcool etilic băgaseră în chimionul ăla care, cică, se face din lemne şi a cărui formulă chimică arată fix ca relaţiile între rubedenii.
Am ras şi eu vreo două-zece păhărele şi-am trimis-o pe var’-mea să arunce hamsterul la gunoi, că nu mai puteam de suferinţă. Tot alaiul a luat-o pe scări în jos, cu ecou, mireasa arăta exact ca o funcţionară gravidă, frati-meu nu se vedea de nuntaşi. La Primărie el, acela, a reuşit un “Da” foarte puternic, de s-a tăvălit toată asistenţa pe jos de rîs, pe buchetele de flori, pe paiete, pe steag, pe primar, pe ce-om mai fi apucat. Haida la Biserică. Nu ştiu unde s-a schimbat mireasa, dar arăta oribil. Habar n-am ce-o fi în capul mireselor, dar majoritatea arată absolut crîncen, schimonosite pînă peste poate. Cumnată-mea cea splendidă în viaţa de zi cu zi era începutul “Metamorfozei” de Kafka. Cu bucle, fardată pînă-n pulpe, încotoşmănată în rochie, cu dantele, cu perle, cu voal care-i cădea pe ochi, cu mănuşi care-i atîrnau pe coate şi, mai ales, cu cucoane de ambe sexe care i-au făcut ceva chestii pe pantofii care-o strîngeau cu bube, să fie ea stăpîna în casă şi să-i şteargă de pragul Bisericii. Of. Am acceptat şi să dansez cu popa, pînă mi-a pus unul dintre cavalerii de onoare mîna pe fund. Ce era să fac? I-am pus şi eu mîna pe oo…ăăă… flori şi l-am strîns temeinic, m-a ignorat total după aceea, cică eram prea deşteaptă pentru el.
A fost o nuntă deosebit de plicticoasă pentru că naşii erau atît de bine îmbrăcaţi, atît de eleganţi, de supli şi de rasaţi încît au reuşit să eclipseze şi să indispună pe toată lumea. Cel puţin mătuşă-mea, sora soacrei mari, deh, era vînătă de nervi: “Da’ şi, fa, şi? Sî nu pot io sî-mi dau pantofii gios, cî mî dor, la inimî mî dor monturili, da’ şi, fa, dacî ştiem că v-aţ’ cuconit aşă nişi nu mai vineam” şi taca, taca, taca, taca a ţinut-o langa, pînă cînd, exasperată, am sfătuit-o să tragă un pic faţa de masă şi să-şi dea jos blestemăţiile din picioare, dacă tot o chinuiau. Cealaltă mătuşă a fost mai senină datorită unui caracter pragmatic, întrucît a venit cu papucii, marca gumari, în pungă şi i-a pus sub masă. Cînd stătea, scotea picioarele din pantofi direct în împuţiciunile alea, cînd o invita cineva la dans, hop, cu o mişcare lină se poziţiona regulamentar în toace.
Am ţopăit cu toţii corespunzător şi meticulos, totuşi, pînă-n zori, cu o singură excepţie. Un moment straniu din categoria “Twilight” a avut loc în timpul mesei. Nu se ştie care deştept a decis că şi muzicanţii şi DJ-ii să mănînce în rînd cu nuntaşii, fără să lase o bandă să meargă, fără nimic. Brusc, s-a aşternut o tăcere mormîntală, nimeni nu avea curaj să atace haleul, de teamă de clefăituri cu ecou în sală. Încremeniţi, nuntaşii se priveau lung, stupefiaţi, parcă treziţi dintr-un somn erotic. A trecut o veşnicie pînă cînd s-au reluat glumele, rîsetele şi rîgîielile. Şi mirii nu cred că au apucat sex în seara respectivă, de grija rudelor, plicurilor şi burţii miresei.
Un lucru ştiu sigur: după vreo patru, cinci ani fericiţi, au trăit divorţaţi pînă la adînci bătrîneţi.
Cine va permite sa ma faceti sa rad de mam cacat pe domnia mea in zi de sarbatoare, dra Bianca ? Io pin 80 am fost la o nunta si printe invitati era 1 la vio 55 de ani, rotofei si exagerat de dansator. Na stat locului o clipa si a invartit mireasa la dans pana ce aceasta sa pisat pe ea. Ea il ruga insistent so lase in pace, dar nebunu nu si nu. Sa pisat pe ea la propriu. Intamplarea ii mai mult decat adevarata.
Hamsteru era diliu
Nu ştiu dacă Bianca vede fix în momentul ăsta ce scriseşi, Raj, dar vede ea şi vedem noi ce zice. Ştii că te iubeşte.
Raj, mărite. Domne, eu nu prea le am cu nunţile, mă bazez pe frati-meu, că dup-aia s-a mai însurat odată. Era să mă bată c-aveam prea puţini bani şi, cică, “stricam masa”. Eu să stric masa? Aveam vreo 50 de kile pe vremea, nici liftul nu pornea cu mine, imposibil să stric ceva. Poate povestesc şi despre a doua nuntă, întrucît am impresia fermă c-o pregăteşte pe a treia, aşa să-i ajute Dumnezeu drăguţu’ de futăcios. Nu ştiu cui seamănă, că io-s cuminte ca o iconiţă-ntr-un bordel. Cu căcat am şi eu poveste de la nunta a doua pentru că localul avea scris pe budă -defect- şi ne-am pişat toţi pe lîngă clădire, ca ciovîrgăii. Pe mine nu m-a trecut caca, pe alţii, însă, da. Unii se cacă nespus de mult, domne. Plecăciuni, plecăciuni.
Bianca, poți scoate un scurt volum de proză scurtă: Nunțile reale ale fratelui meu și nunțile mele imaginare.
”Unii se cacă nespus de mult”. Ahahhahahhahaha! NU MAI POT!!!
Bianca, te rog, te rog, povestește și a două nuntă, aia defecta.
Astept a II-a nunta, sarumana si toate budele defecte depe langa caminele culturale unde au loc seri literare, betii satesti si nunti la fel de satesti, dra Bianca, dar sa nu ma faceti sa ma mai pis pe langa mine de ras. Pe mine nu ma mai pis caci se decoloreaza izmana albastra. Intradevar, unii se caca exagerat de mlt, chiar ireventios,dra Nora. Mie imi plac oamenii care se caca poetic, decent si docent , chiar literar as putea spune. Unii se caca familiar iar altii familial cum e cazu meu care nu pot sa fac treaba maricica decat in sanu familiei, in cadru familial deci, in veceul meu propriu pentru care platesc dari la stat. Darea la stat pe caz de cacare furtunoasa sau linistita, se colecteaza de primarie. Cel mai mult ador cacarea primavarateca pe muzica lu Vivaldi, partea cu primavara. Si cacarea varateca are farmecu ei. Cacarea caniculara cumsarzice, dar nimic nu intrece cacarea autumnala sub un mar cand iti cad in cap mere coapte poc, poc, poc. Io in tinerete aveam 110 kile, dra Stupu si cu mine pornea liftu, dar in jos, nu in sus, la subsol deci. Stateam la et. 6 si ca sa ajung cu liftu, trebuia sa urc scarile pe jos pan la et. 7 ca sa ajung la et. 6. Apasam pe buton pt. et.. 8 si liftu o lua in jos la et. 6. Cacarea in lift e ideala, dar numa atuncea cand esti singur, alminterea toti s-ar uita cu repros. Io odata am facut caca intro vila imensa nedata in functiune, chestie care a ramas in imaginea mea ca fiind Marea Cacare.
Io am fost la o nunta defecta, dra Bianca. La Vlahi, patria bauturii. Acolo femeile se duc la magazin si cer doua tuici si-o paine, nu doua paini si-o tuica. Cand satencele cad bete pula in colbu ulitei, nu-i nicio rusine, e ceva normal. O invatatoare la clasa a IV-a atentiona un scolar ca daca si maine vine beat la scoala, ii scade nota la purtare. Nu glumesc deloc, la Vlahi se bea intr-o prostie. Toti au vii si pomi pt. tuica. La nunta la care am fost, ginerica si mireasa erau beti mapetz, nuntasii la fel, nasii idem. Doar muzicantii erau treji, ca fusesera arvuniti dela Medgidia, dar la sfarsit au zis ca nu mai canta in viata lor acolo. Vio 4 flacai au furat mireasa, au dus-o intr-un cotlon, au tarnosit-o pe jos. Oricum , si ea era cam troscanita. Au cerut 4 sticle de uischi, dar ginerica a zis la microfon ca le da o pula , ca 4 beri e prea mult. Cand nasul trebuia sa zica Tatal Nostru inainte de sarmale, i-a dat pe toti nuntasii in pula lui, ca nu pastrau linistea cuvenita. Un mesean dela oras i-a zis sa vorbeasca frumos si nasul a luat act de cererea invitatului si i-a transmis o muie dela microfon. S-a lasat si cu ceva batai, ca 1 a pus mana la curu uneia in timpu dansului si sotul aleia sa ofuscat de parca ar fi babardit-o pe ringul de dans.
am si eu o vorba: la început, la nunti, toti sunt sobri si fiecare bea doar din paharul lui dar, mai pe la trei dimineata, nu mai conteaza din al carui pahar bei. Domnisoara Bianca este extraordinara, asisderea ceilalti vazatori si redatori (interpretarea realitatii cu ajutorul reprezentarii literare, sau a mimesisului- Erich Auerbach)
Mulţumesc pentru aprecieri, Nicoleta, dar cred că nu mai sînt domnişoară nici în nas. Asta pentru că nu m-am măritat la timp şi cu repetir, ca doamna găzdoi aici de faţă, şi pentru că bărbaţii e porci şi lasă fire de păr mic şi cîrlionţat de pe piepturile lor de aramă, ca şi floci, pe toată faianţa din baie şi pe anatomia subsemnatei, că m-am şi speriat că-mi creşte păr pe ţîţe. Domnişoară (Miss) îmi spun şi aici, pe malurile perfidului Albion, o fază simpatică la care eu -involuntar, de altfel-, trag un rînjet cinic şi lăbărţat pe faţa-mi de focă, ceea ce le face suspicioase pe doamnele angajatoare care vor să mă angajioneze, că eu trebuie să fiu dulce, tandră, blîndă şi înţelegătoare, with a real passion for care. Serios? Hai să-mi trag una, de cînd mă ştiu mi-am dorit să strîng căcaţi. Mulţumesc încă o dată şi, dacă această doamnă policăsătorită va mai binevoi, o să mai apar la dumneai pe blog. Plecăciuni.
Splendid! De-as avea editura, as publica astfel de biju-uri