S-au întâlnit într-o după-amiază de vară, la o limonadă cu mentă şi-o discuţie fără preludiu. Erau prietene vechi şi foarte apropiate, n-aveau nevoie de introduceri.
– Stai jos, am veşti: mă despart de Velisar.
– Păi, zi. Ştii că nu-mi place să descos.
– Veneam de la Sighişoara, drum lung, abia ajunseserăm acasă. M-apuc să fac ceva de mâncare, mă şi tai la un deget, ăsta se uită la sângele meu ca un felcer blazat, îmi aduce un plasture. M-aşez pe scaun în bucătărie, îmi aprind o ţigară. Mă-ntreabă dacă mă simt bine. Supsectă-ntrebare. Apoi, fără niciun preambul, zbang!, zice că el vrea să ne despărţim.
– Aşa, fără motiv?
– Ba cu. Stai aşa. Că ne-am răcit îngrozitor în ultimul an, că el nu mă mai recunoaşte şi nu se mai recunoaşte, că-i la noi o gheţărie ca la Pol.
– Şi, pac la Războiu’, o conştientizează el la drum de seară, pe asfalt.
– Aşa i-am zis şi eu. Că-s de acord cu el, şi eu simt la fel, nici măcar jale nu-i la noi în casă, numa-ntindere de banchiză cât vezi cu ochii. Nu tu circ, nu tu scandal, numai ger şi promoroacă. A, şi i-am mai zis că-l suspectez că are atenţia-n alte plaiuri, altfel nu l-ar fi apucat brusc. Era un soi de cruzime în spatele vorbelor lui, iar asta nu vine decât din mutarea atenţiei. Şi curajul, la fel.
– A negat, nu?
– Evident. Dar nici nu conta asta până la urmă. Normal că atunci când eşti lovit cauţi explicaţia în celălalt şi, dacă n-o găseşti, o inventezi. E omeneşte. Dar treaba era că avea dreptate. Şi eu simţeam la fel, cu deosebirea că-n rarele noastre momente călâi încă-mi mai plăcea de el. Atunci, mă gândeam că suntem prizonierii marii glaciaţii şi că n-avem decât să suflăm aer cald şi-o să ieşim de sub gheţar. Dar sigur că mă luam cu altele şi uitam să suflu.
– Şi ce-aţi stabilit?
– Că ne despărţim, normal. Decizie scurtă, simplă, rapidă, de muşama de bucătărie. Ne-am culcat ca de obicei, chiriaşi ai aceluiaşi pat, ne-am trezit, el urma să plece pentru patru zile. Ne-am îmbrăţişat, ne-am pupat, a plecat.
– Şi tu?
– Am rămas acasă şi-am început să mă macin. Eram preocupată de cum rezolv chestiunile tehnice ale despărţirii: mutarea şi restul problemelor. Alea mă ardeau pe mine. Recunosc, din când în când, îmi venea-n cap că nu mişcasem niciun deget să nu moară relaţia asta. Am lăsat-o să crape şi fără doctor, şi fără lumânare.
– Şi-ai plecat?
– Nu. Deşi eram încă acolo, plecasem în mine, să ştii. Pornisem pe drum. Şi vine ăsta acasă, eu nu eram, am ajuns mai târziu, el dormea deja. M-am culcat în camera cealaltă, semn al despărţirii. Se trezeşte el de dimineaţă, vine la mine, se-aşază-n genunchi. Că el nu poate trăi fără mine, mă iubeşte, că-n zilele astea-n care a fost plecat şi-a dat seama că ne-am lăsat amândoi umpluţi de praful indiferenţei şi mă roagă mult să ne scuturăm, să nu-l părăsesc, să ne-apucăm de curăţenie.
Foto: Costică Acsinte
– Şi ce-ai zis?
– Am recunoscut că eu pornisem deja pe altă cale şi că am nevoie să mă convingă să rămân fiindcă nu prea mai vreau. În zilele alea în care stătuserăm despărţiţi, fiecare şi-a mestecat propriile frământări, dar la telefon am vorbit cu totul altceva. Chestii profesionale, consilieri obişnuite, împărtăşirile practice.
– Şi n-a dat înapoi?
– Nu. Mi-a spus c-o să facă tot ce poate să-mi arate că şi cât mă iubeşte, că suntem, de fapt, foarte potriviţi, c-o să ieşim de sub mormanul de moloz.
– Ai acceptat?
– Da. Era gândul ăla care mă-mboldise şi pe mine în zilele alea de pauză, ţi-am zis, că nu făcusem nimic să-mpiedic moartea relaţiei ăsteia. Am încercat vreo două săptămâni. Mi-a fost foarte greu să mă-ntorc. Mă uitam la el, mai străin îl vedeam. Excavam după manifestări ale afecţiunii, când nu găseam, inventam, chiar făceam eforturi. Dar nu simţeam nimic altceva decât că le fac. Nimic, nimic.
– Te lovise-n orgoliu faptul că, deşi eraţi amândoi în aceeaşi situaţie de răceală, fusese el cel care adusese vorba şi rupsese pisica.
– Cred că da. Om sunt, nu înger. E tare greu să te doară, iar tu să scrâşneşti din dinţi şi să-i faci durerii-n ciudă, să te porţi complet diferit de cum simţi. Dar ştii ce? Dacă nu renunţi şi continui să faci, iese, măi. Chiar iese. Te concentrezi pe a da şi nu te gândeşti la ce primeşti. Nu mai umbli cu balanţa la tine, nu mai calculezi gramaje şi ocale. Faci şi faci.
– E, na! Şi ce se-ntâmplă dacă faci asta ca pe o muncă de salahor?
– Mi s-au întâmplat două lucruri. Primul a fost că s-a resetat ceva în mine şi-a-nceput să-mi placă doar să dau. Să-mi placă de mine, aia zic. Am văzut şi reacţia la primire. O topire totală. Deci, efect palpabil, nu impresii. Apoi, lucrul cel mai important. Omului din faţa mea i-a fost mai greu de suportat situaţia decât mie. L-a afectat mai rău. L-a destabilizat. Eu spărgeam în mine, cum ştii că fac, astfel de lucruri, că sunt autodistrugătoare de drum lung. Autocrucişătorul Potemkin. Iar acum aveam de ales. Să tai pomul de la rădăcină, să plec şi să nu mă uit în urmă, doar tu ştii că eu multe sufăr, dar şi când nu mai pot, apăi gata înseamnă gata şi nu ne mai întoarcem. Sau să-mi calc în picioare orgoliul, să-mi convertesc durerea şi să nu-l las la greu pe omul meu. Să-i văd tulburarea, să i-o-nţeleg, să nu-l las să se piardă, să-l trec apa-nvolburată şi să mă trec şi pe mine.
– Şi-a mers?
– Doar aşa a mers. Doar când am schimbat perspectiva şi nu m-am mai legănat în otrava greului meu. Doar când am simţit greul lui am ştiut cu adevărat să mângâi. Şi să respir.
Discutiile trebue sa fie cu preludiu, asa ca babardeala. 1 distrugator de drum lung is io, dna Ana, nu Potemkinu la care faceti dv. referire in referat. Asa crede nevastamea, ca cica iam nenorocit viata. Pai daca a fost chioara cand sa maritat…
Efectu palpabil la care faceti dv. referire , e atuncea cand Sandu , 1 amic dal meu se repede la cu mainile la curii si sanii vecinei lui, dna Ana sarumana si obrazu catifelat ?
Raj, ăla, da, exact ăla! Ia mai zi tu.
Da , dna Ana, Sandu sa repezit dpdv al palparii, la nurii vecinei lui, o codana al carei sot ii marinar de dunare si cum dunarea a ramas fara apa din cauza secetei, marinaru cel de apa dulce si scazuta a esuat piun banc de nisip in dreptu unui loc. Corabia si sa dus la o metresa dea lui care are o afacere constand in termopane de cavouri. Cand sa repezit Sandu cu mainile la bucile vecinei, noroc ca trecea pacolosa dna Angela Merchel care pierduse cursa ceartar spre zidu berlinului, caci portiunea de zid dinspre aeroport nui demolata pt. ca nemtii a transfomato in gard pt. ca sa nu treaca refugiatii spre lotu dansei cu pepeni, pt. ca dna Mercal ca orice neamt, e practica. Pontu i la dat dnu Iohanis, pt. ca dansu a cumperat in Germ. o casa spre inchiriat langa 1 din Timisoara care a cumparat in Berlin 1/4 din centru lor, caci la Timisoara is cumparate toate strazile din centru lor vechi. In centru vechi din Busu se duce dra Nora sa bee o cafea dimi fara zahar cu frisca si caimac , 8 lei cafeaua, iar in Pantelimon 3 lei cafeaua daca te cunosti cu patroana. Dna Petronela bea cafeaua la Poiana Bv. la sura dacilor unde o serveste daca are timp, 1 imbracat in dac cu opinci , barba si ceas rolex contrafacut, 25 lei la Dragonu rosu, 20 lei daca te tocmesti. Sper catz inteles cum sta treaba cu nurii vecinei lu Sandu, caci nu pot pt. ca sa va mai explic odata, caci is ocupat sa schimb apa lu siameza ca sa nu se mai dea la paaru meu cu bere, caci nare voie bere dela doctor. Sarumana si contra basu !
Erata : Bucu, nu Busu. Bucu dela Bucuresti prescurtat. Busu e ala care minte de seaca Dunarea, la buletinu meteo in dreptu. loc. Corabia. De ce lo plati PROTV daca minte in alu asta ? Natz putea pune o vorba buna la dna Petronela sami spuie ce salar are dna Andreea Esca, ca dansa a lucrat la protv pe zona Ardeal, dansa transmitand stiri reale, spre deliciul meu care nu mi place sa fiu mintit de carele de reportaj.
Acuma Sandu nu se mai repede la nurii vecinei constand in popou, sani, sira spinarii, coapse, penca Dunarea a crescut caci jandarmii au umplut dunarea cu cisternele lor, asfel ca omu ei a plutit cu vaporu pan la Giurgiu, de unde a venit acasa cu rata intr-1 suflet, consoarta asteptandu-l acasa cu sarmale si mici intr-1 capot de casa transparent, cu nurii nepalpati…
Io cand plec dacasa in delegatie, pui semne la nurii lu nevastamea. Niste scoci lipit cand doarme. Bucati mici de scoci. Nici ne se prinde. Ea, nu scociul. Cand doarme, le deslipesc usurel si nu-si da seama, caci crede ca o traverseaza siameza. Noi cand dormim, suntem traversati dea lungu si dea latu de siameza…
Şi noi, dar de trei pisici.
Cand noi 2 dormin, io in izmana albastra, nevastamea in desuuri, tragem perdeaua, caci Gica , factoru postal cand trece cu bicicleta se uita la noi pe furis…
Poate pisi a lu dv. is mai educate, dar siameza noastra tropaie, nu trece delicat ca cele 3 pisi a lu dv., printese de Bucuresti…
Nu stiti, dna Manu are pisici ? Caci stiu ca pisicile adora marea, rasaritu de soare si pestele la gratar. Delfinii si scoicile, nuferii de mare, plaja la 2 papuci. Delfinii sai priveasca, nu sai manance, caci 1 parlamentar, un u cu paru lung legat in xcoada + barba, 1 nonconformist care sta in sedinte in slapi si bermude, a zis ca delfinii trebue tratati ca oamenii, nu ca mamiferele. Io 1 ca 1 mamifer ce sunt, is tratat de nevastamea cu respectu cuvenit unui sot iubitor carei aduce acasa salaru cu fluturasu de rigoare, care nu beau in carciumi, ci pe ascun s acasa. Io pun tuica in bidoane de ulei de masina sa nu se prinza nevastamea. Amicii imi refuza tuica, ca cica are 1 gust ciudat. Iubi al dv. bea pe ascuns s-au la vedere ?
Trebuie sa plec sa duc gunoiul. -ar duce nevastamea dar nu stie undei tomberonu.. Fimea nu duce gunoiu caci i se ia oja…
Erata L-ar, nu -ar. Asa se intampla cand vreau sa despart cuvantu cu liniuta. Iese liniuta dar dispare litera. . Sarumana si sami raspundeti maine la tel.!
Te sărut.
Şi lu’ fie-mea la fel, iar ea e obsedată de manichiură. 
Dna Ana sarumana, talpile si capu. Am vazut 1 film cu actrita aia ameriknk, Camerona Diaz si stiti ce bine joaca ? Nas fi crezut ca actritele astea frumoase is si talentate. Va rog sa le spuneti admiratorilor dv. depe fb ca az vam sunat si nu matz dracuit, ci dimpotriva, ati spus cami sunteti drag. Nati spuso chiar sub felu asta, dar asa am dedus io cu capacitatea mea intelectuala care consta in faptu ca nu ma in curc cand numar euroii. Va urez 1 uikend bestial si 1 succces nebun in a face ri !
Păi, dacă-mi eşti drag, cum să nu-ţi spui drept că-mi eşti?
Discutie autentica auzita adineaoarea. Doua vecine ascultau cum alte doua vecine se fac ambele albie de porc una pe alta. Una din cele doua babe onorabile cu fata in campu muncii si ginere betiv, o apostrofeaza pe una din cele doua vecine certarete: “”Bine, mama, dar e frumos sa-i spui aleia “”mancamiai pizda ?””
Uite, Raj, că m-ai întrebat de „Omul care aduce cartea“:
Asta-i la prima carte:
http://stirileprotv.ro/stiri/omul-care-aduce-cartea/amintirile-mele-au-pulpe-povestirile-uluitoare-ale-unei-fost-gimnaste.html
Iar asta-i la a doua:
http://stirileprotv.ro/stiri/omul-care-aduce-cartea/femeia-trebuie-perceputa-ca-o-aroma-ce-spune-dan-c-mihailescu-despre-al-doilea-volum-al-anei-barton.html
Am citit, am ascultat, dna Ana. Si amintirile mele au pulpe. Ba chiar si sanisori…