Sau „ca să nu rănesc“. Ori „ca să nu supăr“. Aud/ citesc tipul ăsta de replici foarte des. Până azi mi s-a părut că-i o formă de grijă față de cel cu care vorbești. Și, într-un fel, chiar și este. Însă cred că problema e adâncă.
Cum se face că am ajuns ca primul lucru pe care ne vine să-l spunem/ scriem este unul agresiv? De ce violența, iată, de data asta verbală, ne e atât de la-ndemână și la-ndegură?
Poate pentru că suntem grăbiți și, în consecință, chiar dacă nu ne mai dăm seama, suntem mai mereu iritați, gata-gata să dezgropăm securea războiului din nimic și pentru nimic.
„Un bou, o vacă, un cretin, o tâmpită, un dobitoc, dă-l în mă-sa, o proastă etc.“ Am devenit ultraperformante aparate de făcut și lipit etichete. Avem adezivul în cerurile gurilor. Le știm pe toate, îi știm pe toți. S-a dus naibii toată relativitatea lumii.
Foto: Costică Acsinte
Și dacă suntem atât de grabnic atotștiutori, atunci de ce nu avem și soluții? Dar nu din alea teoretice, soluții practice, fezabile. De ce lumea e un Babel din ce în ce mai mare, dacă nouă tocmai dubiul ne lipsește, dacă a-l asculta și pe celălalt a devenit o pasăre pe cale de dispariție, nu doar rară? Dacă suntem atât de deștepți, de ce ne-nțelegem din ce în ce mai puțin unii cu alții și unii pe alții?
Suntem fragili, atât de fragili. Avem un timp în care suntem vii și nimeni nu cunoaște cât este timpul său. Cât suntem vii, ce altceva putem măsura decât distanțele și timpul? Ni-mic. Sunt ele esențiale? Nu. Nimic din ce e profund uman nu putem măsura. Nimic din ce ne definește ca oameni nu are instrumente de măsură.
Și, în condițiile astea, noi alegem violența. Iar și iar. Și acum nu vorbesc despre cei care ucid punând bombe sau făcându-se bombe. Vorbesc despre noi, ceilalți, despre noi, „nevinovații“. Despre noi, agresivii de toate zilele, fragili și trecători, atât, dar atât de ridicoli în cocoșismele noastre și de înduioșători în inconștiența noastră de zei parțiali, urlători și scuipători.
Pai vedeti, d`aia fug eu de lume. Imi place sa stau cu mine insumi, cu cretinatatea mea.
A, nu mă mai iubești:
ba da, cum nu ?
Cred că ar fi interesant de studiat relația asta strînsă dintre fragilitate și agresivitate. Sîntem agresivi pentru că sîntem fragili, slabi și instabili, pentru că sîntem descumpăniți si dezorientați, pentru că sîntem complexați și neîncrezători în forțele proprii și pentru că ne-am pierdut echilibrul. Agresivitatea ca țipăt al durerii surde interioare. In lupta cu propria fragilitate unii aleg resemnarea, alții aleg să lupte cu proprii demoni, iar alții aleg să lupte cu ceilalți arătînd mereu colții agresivi.
Foarte frumos scris si cat de adevarat!Agresivitatea ,in toleranta si rautatea au devenit caracteristici ale modelului uman ! Din pacate si spre pierderea noastra !
Acum ceva vreme se tot vorbea de “secolul vitezei.”
Sa fie oare asta cauza? Saru’ mana!
Eee, are de a face cu mult bun simt, sa nu ti permiti sa judeci/jignesti un om din start. Orice forma de agresivitate, daca este justificata, pierde din forta negativa, simplu spus, daca iti permiti sa numesti un om “bou” si justifici de ce il numesti astfel, ai o scuza, nu motiveaza fapta, dar o scuza partial !
…si pe Raj il iubesc oricum mult, mult de tot ! (nu cere scuza si nici motivare)! :)))
Zilele trecute ma duc si io, ca omu’, la parc. Lumeeeee, soro, lumeeee cat cuprinde. La plecare, in parcare, niste domni si-au parcat monstrii eleganti de masini exact pe locul in care era de scos masinile afara din parcare. Manevre, nervi pe mine cat casa, nimeni nu lua vreo atitudine, fiecare isi cauta loc sa parcheze fara sa se uite in stanga si-n dreapta daca nu cumva blocheaza pe cineva. Printre masini oameni pe jos, nah!, si ei trebuie sa circule pe undeva. Fac eu manevrele de rigoare, greu, loc stramt, nu vreau lovesc pe nimeni. Cat pe ce sa lovesc niste oameni pe jos care treceau prin spatele masinii. Prietena mea ma avertizeaza si-mi dau seama din raspunsul meu ca eram nervoasa si enervata. I-am dat un raspuns repezit, dar nu l-am realizat decat dupa ce a iesit pe gura. Iar in mintea mea erau doar sudalmi, ca sudalme nu le pot spune. Si etichete aruncate. Trebuie sa recunosc ca-mi scapa si mie un “uite ce cretin, uite ce imbecil, uite-o proasta”. Fara sa stiu nimic despre ei. Him!
Tuturor ni se-ntâmplă să le gândim, ba chiar și să le scoatem din guri când suntem între ai noștri, numai că uite că așa ne crește și agresivitatea, fără să ne dăm seama. Treaba e că nu a duce niciodată ceva bun.