Pentru înţelegere, desigur. Mirare, consternare? Pe bună drepate. Aşa că daţi-mi voie să vă-nţeleg, la rându-mi. Însă rămâne ca-n titlu: nu întreţin relaţii.
Am. Lungi, pe care le cred ca fiind pentru perioade indeterminabile, ori scurte, chestiune lesne de intuit de la primele interrelaţionări.
Nu fac absolut nimic pentru a păstra relaţii, nu le-ntind ca pe guma de mestecat, nu trag în niciun fel de ele. Mai degrabă, s-ar putea spune că-s performantă la tăiat. Sunt, dar, în mine, extrem de rar se termină o relaţie. De orice fel. În inimă poţi înfige săbii, însă acolo spătărie nu este. Din alte locuri îi vine omului pofta de-a ataca. Şi numai atunci când a făcut zid gros spre sufletul lui şi l-a ferecat cu lacăte şi cu lanţuri grele. Aşa că „terminările“ astea se traduc aşa: nu voiesc să conversăm, să ne vedem, însă, orice nevoie ai avea, te ajut, de pot.
Nu dau telefoane de-ntreţinere. Sigur că râd fără plăcere, că se poate şi asta, când le primesc. Suni şi mă-ntrebi ce-mi mai fac părinţii, fratele, copilul, bărbatul, pisicile? Asta doar ca o introducere pentru a-mi cere ceva? Nu. Cere-mi direct. Câştigăm energie. Şi eu, şi tu. Nu-i nevoie de… alea, cum le zice?… a… preludii, preambuluri cu mine. Spune-mi, sigur că elegant, doar eşti o fiinţă educată, ce vrei şi-ţi voi spune şi eu în acelaşi fel dacă-ţi pot da ce-ţi doreşti.
Foto: Costică Acsinte
Iubim siguranţa. Şi eu o iubesc. Şi veşnicia, că-i şi uşor să te-namorezi viager de ea. Dar de ce-aş crede eu că tu ai timp, chef şi energie să-mi asculţi mie avatarurile prin decade, asta numai pentru că vreau ceva de la tine? Bun, dacă nu-ţi fac asta, atunci nici nu-ţi primesc o astfel de tentativă.
Nu întreţin relaţii. Am. Mai apropiate ori pojghiţe lucioase sau rugoase. Ca toată lumea. Prietenii de zeci de ani. Şi foarte, dar chiar foarte proaspete. Nu întreţin nimic. Nu am nevoie să-mi dea nimeni importanţă şi nici nu fac gesturi artificiale, nu pompez silicon în dragoste.
Aştept ca oamenii cu care am copilărit, „adolescentit“, „tinerit“ să ştie că nu, nu m-am schimbat. Îi ţin în minte şi-n suflet pe toţi pentru că nu-i cu spaţii, din fericire, pe-acolo. Şi nici cu timp. La mine nu e. Dacă nu te-am văzut de 30 de ani, nu trebuie să depănăm nimic. Nu am curiozităţi de babă cu broboada la gură, uitându-se printre uluci la straiţa grea a trecătorului, doar, doar o ghici ce-o ascunde-n ea.
Îmi spui ce vrei. Îmi dai cât simţi. Şi eu la fel fac. Nu-mi juca roluri. Nu-ţi joc nici eu. Asta dacă suntem apropiaţi, chiar dacă ne-am văzut o dată-n viaţă, însă în data aia ni s-au povestit inimile. Eu n-am uitat nimic. Nu trebuie s-o luăm de la capăt, să facem punţi. Eu sunt aceeaşi.
Peste relaţiile mele nu trece timpul. Nu mă plictisesc de oameni. Nu ştiu cum. Îmi spunea acum vreo trei ani cineva că suntem foarte aproape de anumiţi oameni în anumite perioade, iar atunci când suntem, credem c-aşa are să fie mereu. Ei, bine, nu e. Şi nu pentru că ne-am certa ori supăra, ci pentru că vieţile ne pot curge către separare fizică la un moment dat. Iar asta e firesc. Toţi suntem hoteluri. Prin care trec şi alţii, şi noi înşine. Cu paradox cu tot. Hotelul nu îţi cere socoteală nici pentru că alegi să curgi, nici pentru cum o faci. Noi de ce-am cere?
Nu întreţin relaţii. Sunt aici. Spune-mi de-ţi pot fi de folos, dar nu mă folosi. Nu te chem, te primesc drept. Fir-ai al bucuratului!
http://www.bing.com/videos/search?q=gadjo+dilo+movie&FORM=VIRE12#view=detail&mid=160F9C93BA2CFF7C749B160F9C93BA2CFF7C749B
Seva,
Cred că anul ăsta nu ţi-am spus că te iubesc. Iaca, a venit ziua.
Ana,
și eu te iubesc,să-ți fie un an înbelșugat financiar și sufletește !
iar scena cu cerșitului de sex este la minutul : 1:16:10 , asta în caz că nu ai răbdare să vezi tot filmul
Ma intristai putin
Neţiitoareo!
Asta e o scriitura cu care imi dau voie sa nu fiu de acord.
Dreptul cetitoriului, Camelia.
Nora, antiChera Duduca, fir-ar!
Te recunosc prea bine. Ești din specia mea. Zisă și a scârbelor-care-nu-sună.
Şi care te-njură când le zici: „Cum adică de ce nu dau semne de viaţă?! Păi, fiindcă nu simt nevoia s-asigur pe nimeni de viabilitatea mea!“
Ia mai lăsați gurili/ că vă iau și… moțurili!… așa e, amândoole sunteți niște scârbe izmenite (bune de pus la suflet).
Deci… ne întâlnim când ajung în oraşul vostru?
Cum altfel?
Cred ca as putea respira fara voi, dar, imi place sa impartim aerul impreuna
Şi mie, scârbo.
Gura ta adevar graieste
De acord, acum sau peste 30 de ani tot voi sti de prieteniile de demult si fara sa ne lalaim in telefoane, daca nu ma suna nimeni ma bucur, inseamna ca toti sunt bine !
surprinzator de vine de la o femeie.
Mulțumesc mult. NU am nevoie de relații. Chestia fericită e că nici nu am. Nu petrec timpul cu așa ceva. De pălăvrăgeală sunt sătul. Am altceva mai bun de făcut. Cum ar fi o excursie în Tibet,ca să le țin cursuri de psihologie nurcilor de munte.
Tare te mai iubesc Ană frumoasă și bună. Ce bine e că nu trebuie să cunoști ca să iubești.
Nu sunt nici frumoasă, nici bună. Iaca, un om ca tăți oamenii.