Niţică aspersiune

Carmina şi Ianăş s-au cunoscut la Braşov. Lucrau amândoi într-o unitate militară. El citea până i se uscau conjunctivele, ea era stenografă şi cânta-n cor miercurea şi vinerea, la repetiţii, şi-n spectacole, când erau riguros programate de superiori. Purta rochii argintii, lungi, de tafta, şi-avea părul platinat şi ondulat cât să juri că-i natural.

Erau amândoi crescuţi la ţară, el, la munte, ea, la şes, în câte un capăt de republică. El, ardelean, ea, răgăţancă. Aveau câte douăzeci de ani bucata, Carmina era frumoasă ca Venera, da’ vie şi caldă, Ianăş, cam ca Tony Curtis. El, înalt de peste doi metri, ocrotea tot ce-i ieşea-n cale: oameni, străzi, clădiri şi poduri. Când stăteau alături, arătau ca un grup statuar simbolizând protecţia.

Pe vremea aia, adică la-nceputul anilor ’70, nu mureai sigur după o boală lungă şi concubinantă. Te plăceai, te luai. În maximum un an de la conştientizarea amorului reciproc. Ceea ce ei au şi făcut, după ce şi-au anunţat aparţinătorii şi i-au invitat la Sfatul Popular, carevasăzică Starea Civilă din Braşov.

Mama ei, căreia Carmina-i povestise că viitorul soţ e un bărbat nemaivăzut de înalt, a coborât din tren pe la linia a treia şi-aştepta să-l vadă pe gineri-su peste celelalte două staţionate pe liniile lor. Bunicul mirelui a fost uimit de frumuseţea şi delicateţea miresei, iar soacra-mare i-a zis scurt: „Vezi că fii-miu nu merită o fată ca tine, că-i un bagabont!“.

Carmina şi-a făcut un coc nonşalant, de semăna cu Marina Vlady, Ianăş şi-a pus un costum negru şi era elegant ca un vampir, vorba lu’ Kusturica. Au rezolvat rapid cu starea civilă, au căutat o gazdă şi s-au pus pe căsnicit. Începuturile relaţiilor sunt vise erotice pentru toată lumea. Aşadar, şi pentru protagonişti.

Foto: Costică Acsinte

Dar sunt mici chestiuni tehnice în orice început care dau bătaie de cap îndrăgostiţilor. Bunăoară, Carmina nu ştia să doarmă decât în cămaşă de noapte. Aşa apucase când era fată la mă-sa şi la tac-su şi nu se voia dezvăţată cu niciun chip. Bărbată-su râdea de ea şi de frăgezimile ei, plus de apucăturile bătrânicioase ale proaspetei neveste.

Într-o noapte, Carmina şi-a făcut curaj şi-a intrat goală sub plapumă. Bărbatul a aprobat gestul printr-o modalitate barbară şi sănătoasă, dar asta-nţeleg femeile mai pe la jumătatea vieţii. După aprecierea sălbatică şi nelăsând loc vreunui dubiu, Carmina s-a-nvelit bine şi, în dedesubturile moi, a pus un picior pe Ianăş şi-a luat-o somnul.

De dimineaţă, în dreptul şalelor bărbatului, cearşaful era ud pe-o suprafaţă cât o certitudine. Ianăş s-a trezit, a pipăit, s-a-ngrozit de ruşine şi-a fugit în bucătărie, să fumeze cinşpe ţigări la două ibrice de cafea. Îl lua cu leşin când se gândea cum o să-i explice el iubitei aşa o ruşine. Carmina a-ntins şi ea mâna după el şi-n loc de Ianăş a găsit udătura. A-nţepenit. „Care-o mai dormi fără cămaşă de-acu’!“, şi-a scrâşnit peste smalţul incisivilor şi-a-nceput să se frământe de spaima-ntâlnirii cu bărbată-su.

A dechis încet uşa bucătăriei, a zâmbit ciufulit şi s-a dus spre el. „Iartă-mă, mor de ruşine, n-am mai păţit aşa ceva niciodată!“, a spus Ianăş, cutremurându-se. Carmina, scăpată brusc şi neaşteptat de povara mărturisirii, mulţumind cerului îndurător pentru aşa o răsturnare de situaţie, i-a zis că nu-nseamnă nimic asta, oricui i se poate-ntâmpla, i s-a aşezat în braţe şi l-a cuprins. Erau fericiţi, chit că el, cam vinovat. Şi n-a uitat niciodată asta. Mereu i se strângea inima când îşi amintea-nceputurile ude.

Când cu nunta de argint, şi-au invitat copiii, doi la număr şi cam ţicniţi, părinţii, fraţii şi prietenii. Dans, râs, mâncare bună. Atunci şi-a mărturisit Carmina fapta, izbăvindu-i pe-amândoi de vină şi nelinişte.