Azi se-mplineşte un an de când blogul ăsta chiar mişcă. Mi-au trebuit câteva luni bune să-i dau drumu-n lume. Azi vă spun şi de ce: mi-a fost frică. Mi s-a părut că „blogăria“ e o formă de-mpărtăşire, iar eu nu eram deloc sigură că oamenii ar fi foarte interesaţi de ce am eu de dat. Multe dintre lucrurile care-mi sunt mie importante sunt considerate în lumea asta consumeristă secundare sau chiar second-hand: frumuseţea, nerăutatea, ogoirea furiei, dragostea bună (sic!), blândeţea, răzgândirea de la omeneasca tâmpenie, bucuria, legănarea aproapelui. Şi altele, tot din curtea asta interioară.
Asta-nsemna să cer atenţie, iar eu am un fel de timiditate structurală în sensul ăsta, una pe care însă n-o vreau moartă. Cred că unul dintre cele mai grele lucruri de-nvăţat pe lumea asta este cum să ceri atenţie. Dacă nu chiar cel mai greu. Pentru că se ajustează nu doar zilnic, ba chiar de mai multe ori pe zi. În funcţie de cum te simţi şi de cine şi cum sunt în momentul interacţiunii cei de la care o ceri.
Dacă n-ar fi uneori obositoare până dincolo de naturala extenuare, ar fi fascinantă această acţiune care, din fericire, nu este doar umană. Aş îndrăzni a spune chiar că animalele sunt universitarii noştri excelenţi absolut în materie de a cere atenţie.
Ei nici nu cerşesc, nici nu hărţuiesc, nici nu suduie, nici nu pedepsesc. „Sine ira et studio“ trebuie să fi fost un dicton născut de minţile vreunei pisici dezamăgite ori de ale unui câine. Oamenii doar îl exprimă. Fiindcă au darul vorbirii. De aplicat însă…
E natural să vrei atenţie. La fel de natural, s-o ceri. Diferenţa o face exclusiv modalitatea. Mă rog, plural plus plural, adică diferenţe şi maniere. Iar aici e foarte, foarte greu pentru că umblăm numai cu acorduri fine, cu filigran, cu borangic.
Dacă înţelegem că nimeni pe lume nu ne este dator cu atenţie, este de fiecare dată un privilegiu faptul că ni se oferă, s-ar putea să fi făcut vârful primului pas. Dacă nu, mi-e c-am făcut acelaşi bine-cunoscut călcâi tot pe loc şi iar pe loc. Iară busuioc, ioc.
Am ales ziua de 25 martie pentru-nsemnătatea ei, bunînţeles într-un sens pământesc. Şi pentru că era aniversarea bunicii mele, iar ea m-a crescut în căuş. Vestire bună cred că putem da cu toţii, credincioşi nouă şi celorlalţi oameni dacă (ne) suntem. Adică binevoitori unii cu alţii.
Câţiva oameni au făcut ca blogul ăsta să fie posibil. Fratele meu, care mi-a luat domeniul, crezând că soră-sa o s-ajungă mare blogăreasă. Mircea Goia, tematiceşte. Petronela Rotar, că m-a-mpins aproape cu mâna să-l deschid: „Ană, dacă nu-i dai drumu’, îi dau eu!“. Florian Simion, categoriceştelea. Alex Farcaş, haiducul şi părintele cel bun al acestui loc de inimă roşie cu lapte dulce. Mario-Cezar Popescu, omul care mi l-a făcut cunoscut pe Costică Acsinte, minunatele lui fotografii făcând din acest blog o şezătoare cu fete-mpletite despletit şi cu bărbaţi cu pălării, mustăţi şi pipe, aşa cum azi nu mai suntem, dar mult voim a şti cum am fost, ca să ne ţinem treji.
Merg dimineaţa cu metroul şi mă uit în oameni. În timpul ăsta, mă rog, că la mine calea şi rugăciunea sunt totuna. Şi pentru că, v-am spus, nu?, trăim într-o lume agendată, ocupată. Aşa că eu merg pe drum cu psalmii mei şi văd lumea. Cu ei, prin ei, pe lângă ei. Şi le zâmbesc oamenilor în timp ce inima mea cântă versetele davidice sau se mişcă-n ritmul vorbelor mele de om mergând către Om. Iar cei întâlniţi îmi întorc surâsul. Nu ne ştim, poate nici n-o să ne ştim vreodată. Însă ne facem măcar o trecere zâmbită prin lume, fie ea şi un culoar subteran sau una de pietoni.
Cuvântul nu este deofiinţă cu literatura. De-aia pe blogul ăsta găsiţi şi bucăţi literare, dar şi impresii, fulguraţii, opinii şi atitudini. Şi nu mă găsiţi doar pe mine, ci şi pe cei care mă onorează cu prezenţele lor. Ospecioii.
Azi vă mulţumesc pentru că mă citiţi. Pe mine şi pe oaspeţii mei. Pentru că lăsaţi ceva din voi aici. Lucruri nevăzute. Însă eu cred cu tărie în misterul lumii, aşa că simt darurile voastre de mană sufletească. Le simt şi le respir. Şi mi-e tare bine că nu sunt de pipăit şi de luat.
Dat din dat.
E, lasati doamna scriitoreasa, o fii “fie-ta” o deschisa la minte, precum ma-sa, da’ nici noi nu suntem pelicani sa inghitim toate …Las-o mai bland cu minciunile, ca daca vrea unu sa te ia de nevasta, te ia si cu fii-ta , asa cum e…Astea cu…”Doamne, ce bine că avem gravitaţie, mami! Urăsc imponderabilitatea! Îţi dai seama ce dezordine era la mine-n cameră mereu dacă trăiam în spaţiu?!“ sunt ale tale , nu ale bietului copil! Hai, ca pute! E plina tara de scriitoare ca tine! mersi!
* “o fi”
Vă mulţumesc pentru comentariu, domnule. Convingerile dumneavoastră vă reflectă numai pe dumneavoastră.
Lady Ann, axioma întoarcerii celuilalt obraz, în polemica informală bazată pe „argumentum ad hominem”, a enunțat-o Fraulein Lupu: „Poștează și tu ceva. dar fă-o în tonul în care ai vrea să ți se răspundă.”
Cu ascendent arhetipal în Codexul Hammurabensis al babylani-enilor.
Trebuia să i-o servești în lug de linie, cu tâlc și meșteșug.
Nu, Io*. I-o fi destul de greu cu sine omului, dacă ajunge să aibă convingeri asupra necunoscuţilor, copii sau adulţi. De ce să-l lovesc şi eu?
Nu-i dezlegare la postat firitiseli până n-apare iVidanjorul* Raj, care să deschidă cutia gratitudinilor c-un inconfundabil „țucațaș vârfu nasulu, rotula genunchiulu, cizmele roșii și blacheurile, Duamnă!”
Ca să-și sigileze giurământul de vasalitate cu fermecătorul „Sluga!”
––
* după patternul dedus din englezismele iPhone, iPad, iOS
Postează ce vrei, ce-ai cu ăilalţi comeseni?
Ei și matali, Ma’am. M-am … șutit și Io* oleacă, cercând un tacidaun la țurloaiele lui Raj.
Da nu dintr-ăla placabil, ca la ruibiul din condominii, ci unul așa mai inofesiv, cu substrat histrionic.
––
Legenda: шутить – rus. a glumi
Unii se sculara cu fata la cearceaf. Altii nu pusera pleoapa pe pleoapa. Si unii si altii uita sa spuna un simplu multumesc si sa se bucure.
Ana, nu te firitisesc. Doar te citesc. Si-ti multumesc.
Şi eu îţi mulţumesc, Irinucă. Ne vedem desară, la locul ştiut?
Lasa draga, ziceam si eu! Uite ti-au sarit duomnii-n aparare.Vor si ei “ceva”, ca doar nu te pupa-n c*r, degeaba.
Nu, domnule, nu vor nimic. De-aia-i şi respect pe domni.
Eugen Jebeleanu, eu recunosc. Vreau ca Ana să-mi compună ferparul. Dar până atunci s-o fut nițel. E bine?
La mulți ani, Inimă roșie cu lapte dulce! Să curgă roșu, să strângă alb.
Mulţumesc mult, Nora. Pentru ce ştiu şi pentru ce nu ştiu.
Dacã tu ne ai scris la sfârşitul acestei postãri cã ne mulţumeşti cã te citim, eu iţi mulţumesc cã scrii. Am pus la loc de cinste in biblioteca mea “Mamiferul”, ãla cu autograful cu buze, de la evenimentul ” Librar pentru o zi”, unde te am ascultat aşa….pe nerãsuflate.
Mă bucur mult, Oana.
Am avut emoţii foarte mari. Am picat la rând după Horia Patapievici şi m-a apăsat tare statura lui.
Nora, ni ie bine! Lasa-l pe “Io”! e mai hotarat.
La mulţi ani, Inimă dulce! Cu întâlnire dragă şi bucurii alese! Mereu!
Mulţumesc frumos, Manu!
Eugen Jebeleanu,
parcă muriși odată pe 21 August 1991,ce bântui pe aici, strigoiule !
Nu găsiși un alt nume să te autointitulezi ?
La multi ani la blog si la autoare si la ceilalti
Mulţumim, Uc!
Adică şi ţie. 
buna seara……la multi ani…..
…ana barton……aaaaaaa…
am reusit…imi venea sa zic…
ana….bland…ton…..
felicitari ….va citesc de vreo 5 ani….
…multumesc mult….
….inca o data….
la multi ani…inima rosie….
…ana blandton……
Mulţumesc, Increat.
La cati mai multi ani si articole frumoase
Mulţumesc, Bookish!
Dnule Io, am deosebita neplacere sa va anunt si paceasta cale ca dimi mam trezit in pozitia ghiocel. Ma refer la scarbavnica escrescenta de sup burta, scuzati expresia. LMA , dna Ana, la mai mare, sarumana, papucii de casa, papucii de oras, bashca cei din dulap de firma, + cei cu care neplecati la nunta, caci tiu minte ca nu va duceti la nunti, presupun ca inclusiv la nunta dv. natz fost, ci ati trimes figura dv. de ceara a la Madam Trusou, s-au cum reacu o cheama. Ce voiam sa zic, dna Ana ? Aaa, da ! Bag sama cu 1-i domn depeicesa nui place de dv. Nu face nica, pupa Raj unde a suparat dnu acela si unde va doare napraznic, adica in cot, desi as fi vut sa va doara pe buze, scuzati expresia. Dna Ana , az am beut 100 ml. cognac danalabunu si am facut oleaca de caterinca la fisc. Doamnele au ras deau facut pipilicu pe , uneia chiar ia venit ciclu din cauza ca sa zgaltzait de ras si a zis sarumana, caci credea co ramas grea , ceea ce nui convenea caci mai avea acasa 3 plozi siun sot betiv,, pe domni ia taiat pisarea, respectiv cacarea, dar o doamna na gustat gluma mea si nu intelegea ceau gasit aia de ras. Credeti ca tre sa cad pe ganduri s-au in cacat, caci la mine caderea in cacat e precum aruncarea in valuri la dv. cand va duceti la Costinesti ? Mentionez ca dna doctor qa zis ca am voe la diabet sa beau 50 ml. tarie ocazional iar daca intrec masura si beau 100 ml. am chef de glume, de femei si dio saorma cu de toate. Va rog din cord sa le transmiteti feisbucistilor dv. omagiile mele si sa nu mai bea ! Io nam fespuc, dar in schimb am mercedes din 84. Dansii au ? Ha !
Dra Uc, sarumana si liftu ala defectu ! Ca daia aveti picioare frumoase, caci locuiti la et. VIII si berbatii din bloc defecteaza liftu nesimtitii, ca sa va admire picerele frumoase, lucrate prin urcatu de scari. In postarea de mai sus, matz trecut la “”ceilanti””. Va reprosez caci eu nus ceilanti , is unic. Trebuia sa scriti:””La multi ani la Raj,la blog si la autoare + ceilanti !”” Va pupu la capacitatea de 1/3 din puterea mea de pupat, caci matz suparat ! Inca odata Ha !
ori un pupic in toata regula sau paaa, asa nu mere :)))
Da` nam fost tendentios, sarumana dna Ana ! Ceam si io asa, ceam dat cu paru ? Dnu Io, si io imi fac mea culpa cand e cazu, dar acu dv. de ce nu fa vaceti tzia culpa ? Caci ati scris despre mine vute si nev ute. Daca nu eram 1 tip retinut, va ziceam facutzi si dregutzi…
Dna Ana …
Dnu Io* cica a fost tras pe roata de doamne. Ca doar nu era sa fie tras in pula… Cica daca vrea, poate grai pasiv-cuprinzator, scuzati expresia…
Dna Ana, sarumana, capacu de la veceu si aleia pe unde calcati ! Dnu acela care va insultat, are probabic erectii anemice ca ale mele si poate daia va insultat. Eu insult zilnic siameza, papagalu …
Dna Ana, dra Nora cea mai sus ca vrea sa futa nitel, scuzati expresia. Dansa e fata, nu baiat si deci nu poate fi vorba de erectii anemice. Doar noi barbatii, caci asa am citit io in manuala de zoologie, caci in ce ma priveste io citesc despre aparatu meu reproducator, adica despre carici in manualu de zoo, caci nevastamea cand ma trimete la piata zice “”Dispai vita ! “”
Raj, da-ţi-ar Dumnezeu sănătate, râd de-nnebunesc şi tare bine-mi prinde!
Sărna, boieri mari! LMA! Să tră, dom Raj!
IO*, gutu-te-n tag
Hai, să trăieşti, Olamicu!
…multumesc
Doamnă, ați făcut să fiți prima femeie matură, afară de muma, pe care-o iubesc! Mulțumesc lu’ Tata că v-a trimes pe pământ p’aci, prin Românica, de v-am putut cunoaște și eu!
La inepuizabili ani, doamnă, și la veșnice scrieri!
Adică să scriu şi dă pă lumea ailaltă?
Dacă publicul o cere, vă puteți împotrivi? :))
Tu să tragi sau eu să trag, Dromichete?!
Mulţumesc încă o dată pentru prezenţă şi comentarii. Toate bune. Îmi pare tare rău, dar, pentru comentarii tendenţioase şi insultă, nu mai avem ce discuta.
Mea pulpa: trebe să recunosc, în poziția ghiocel*, că diateza verbului nu-i cea mai nimerită. Adicătelea se putea grăi mai pasiv-cumprinzător „M-am tras” în călușei cu Duamnele, sau la cea reflexivă „Efectiv am fost tras” pe roată de Duamne.
–-
* poziția ghiocel – adicătelea la cornerul odăii, pentru o perioadă finită de 5 minute, cu capul plecat și rușinea sincer întipărită pe derma feței.