Cum îi zice chestiei ăleia de potriveală instantanee? A, chimie, da. Rebarbativ, nu şagă. Hai, că ştii. Implodezi de creativitate şi râs, îţi cresc pe loc mai multe mâini decât lui Shiva, în încercarea de-a te mai ogoi, că doară nu te-oi da pe faţă, nu?
Şi-apoi, cât s-o mai potrivi. Roţile nu se-mbucă-n tot rotundul lor, dar şi scrâşnirile fac bine, numai dacă sunt sincron. Cam singurele clipe când n-ai nevoie de oglindă fiindcă eşti cu mult mai frumoasă şi mai nepotolită decât vreuna ar putea cuprinde. Dar când răsar spini din iarbă cu asfalt şi mai şi urlă spornic, din toţi rărunchii? Avem un nume pentru asta? Nu. Pentru că e încă tabu să recunoaştem respingerea primă şi nejustificabilă. Şi mai e şi rost de învinovăţire cruntă, ba chiar cu moi dureri de şale, nemotivate aparent. Durerile, nu şalele.
Întoarcere-n baladă. Nu eşti Ana, ci Manole, dar unul mult mai priceput, în stare să ridice ziduri din grimase ori din absenţa nerătăcirii ochilor. Şi eşti şi rea, deşi tu n-ai premedita aşa o porcărie. Însă instinctul te păzeşte şi de data asta, aşa că scoţi pe gură numai ţăruşi medievali, neşlefuiţi de aşchii. Şi ăla se crispează pe secundă-nainte.
Îţi spui că-i bine. Ai scăpat. Eşti performantă. Să nu care cumva să te placă, deşi n-ai, concret, ce-i reproşa. Cauţi cu râvnă, vânezi cu sârg. Nimic. Un om normal. Şi de ce-ţi vine să fugi? Pentru că legile care ne guvernează de-adevăratelea sunt neştiute şi necunoscubile, femeie. Dar, ca să nu te simţi frunză căzută din gnoseologie, ţi se dă binecuvântarea aia de piele strânsă-n bumbi şi dinţi ascuţiţi, în ciuda bruxismului diurn şi, pentru prima dată, complet aievea, ca să ştii dracului să pleci. Elegant, silfidic, precum archaeopteryx.
Şi ei păţesc la fel. Adesea, crucifică-mă!, îi înţeleg mai bine pe ei decât pe noi. Fiindcă le semăn mult prea mult. Nici nu-ndrăznesc să motivez cu altceva decât cu excesul îngrijorător de testosteron. Numai că ei sunt, tot adesea, oneşti. Nu le placi, nici nu se-apleacă spre vedere. Tu la ce draci mai stai de vorbă, când îţi vine poftă pavloviană de o sută de metri garduri? Dacă te gândeşti că n-ai inimă să respingi, te-ntreb cum de-o ai pe-aia să amăgeşti în prefăcătorie făr’ de cusur?
Ştii, de rea seamă, prostia aia cu frica lor de legătură viageră. Că le-ar plăcea să fugă, mâncând pământul. După. Or fi şi de-ăia, nu zic nu. Dar vezi tu, zâno, sunt şi muieri cu aracet în… ochi. Faţă de care ies din ei epoci întregi de lungi oftaturi în aer cald de gynaeceum. Şi s-ar lega cu funii şi cu lanţuri, dară ele doar consumă delicat, din vârful degetelor, că ăştia nu au calorii.
Însă instinctul tău de proximă duioasă reprimată te duce-n paradoxuri din care-ţi colorezi sertarele cu amintiri, la fel ca în zicala cu părăluţele albe pentru zile negre. Ia spune tu, că suntem numai noi două-aici, de câte ori ţi-ai zis în gând, în timp ce surâdeai serafic în faţa nedumeririi inocentului: „Să mor dacă nu-mi vine să mimez orgasmu’ încă de la cafea, numai să mă laşi dracu-n pace şi să te tot duci învârtindu-te unde-oi vedea cu negreşit alţi ochi, da’ mulţumit şi împăcat.“
Ha-ha!
Genială asta cu mimatul orgasmului de la cafea. Rezon.
Dar sunt câte unii de n-ar strâmba din nas nici la ăl mai amărât colac de la pomană deși e clar că n-aveți niciun mort de-mpărțit. Bleaaaah. Să vezi ce Manole îmi crește din coaste.
Viu sau… ?
Că doar nu-mpăiat!
Mă făcuşi cu nervişorii căpuţului, surioară.. Ţi l-am citit ca pe un diagnostic la diabet zaharat. Nici tu după ce l-ai scris nu cred că te-ai simţit mai bine… :)))))
Io mimez ca-l citesc pe Culianu. Unii chiar il cetesc la plaja. Oameni nebuni…
Dna Ana, pai daca vatz imbracat cu navodu la 2 Mai, pescarii cum sor imbraca ?
Mai gros, Raj, că ei ies dis-de-dimineaţă, când trage pe mare.
Cand va loat ziarista aia blonda ( nu pe dilauntru) interviul, aveati 1 rochitzoi lung pana in nasap si scoici………….Si io am 1 nivel ridicat de tostestoren, nu nu ingrijorator, iar orgasmu nul mimez, ci doar nevasta , ca sa ma dau mai repedea jos de pe dansa…
Păi, dac-o-nnebuneşti cu cotârcitu’?
mi-a placut filmul Morometii :), felicitari pt interviu
A, săru’ mâna!