Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Acsinte fetiță

#metoo

Oct 03, 2017
1

A fost odată, ca de atâtea ori…

Sep 29, 2017
Acsinte oameni

De ce ne vor neștiutori, săraci și bolnavi

Sep 28, 2017
TAB_Si veni barbatul la femeie10

Câți oameni încap în doi oameni?

Sep 25, 2017
Serafim

Și serafimii sar garduri

Sep 19, 2017
Copil cu carte

De ce mi-e frică de manualul unic

Sep 15, 2017
Femei Acsinte (1)

Femei pe care nu le uit

Load more

#metoo

De la Ana la caiafe de Ana Barton / 17 octombrie 2017
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Până la moartea bunicului, în viaţa mea de la oraş s-au întâmplat un lucru bun şi trei foarte rele. Cel bun a fost că ne-am mutat, la sfârşitul clasei a treia, într-o casă mult mai mare, din centrul oraşului. Dormeam singură, aveam camera mea. Numai iarna o împărţeam cu bunicul cel foarte bătrân, dar îmi plăcea asta. Două dintre cele rele au venit chiar din cauza mutării ăsteia fiindcă pe mine de la şcoală nu m-a mutat nimeni. Probabil au crezut că nu e bine să-mi schimbe învăţătoarea, însă şi clasa a cincea tot acolo am făcut-o. Poate m-au considerat un copil dificil de adaptat pentru că lor înşile le eram o ciudăţenie. Drumul era foarte lung până la şcoală. Practic, străbăteam pe jos aproape tot oraşul pentru că autobuzele veneau atât de greu, încât ajungeam mai repede pe jos. Pe drumul ăsta, am cunoscut o fată de vârsta mea. Ne întâlneam în fiecare zi la capătul unuia dintre bulevarde şi-am hotărât să-l facem împreună, dacă tot era acelaşi. Învăţa la o clasă paralelă.

Într-o zi, când eram noi în faţa mitropoliei, pe trotuar, lângă tufişurile alea mari, Ancăi i s-a desfăcut o curea de la sanda. S-a aplecat să şi-o închidă, iar eu m-am uitat în tufişul de lângă noi pentru că se mişca ceva acolo. Un bărbat se masturba şi-mi făcea semne să vin spre el. Nu mai văzusem niciodată dinaintea unui bărbat, îl văzusem doar pe frate-meu şi aşa înţelesesem că fetele sunt diferite de băieţi. Bărbatul ăla însă era monstruos de mare, iar gesturile lui de chemare m-au îngheţat. Anca şi-a închis cureaua însă, s-a ridicat şi-am pornit spre şcoală. Nu i-am spus nimic şi n-am spus niciodată nici altcuiva. În ziua aia, la şcoală, n-am văzut şi n-am auzit nimic. O frică îngrozitoare mă făcuse dintr-odată rigidă, oarbă și surdă. Doar inima, care-mi bătea foarte tare, mă făcea să cred că mai sunt vie. Cu inima aia-n gât am trăit luni în şir. Mai aveam una acolo, deja de mult. Când tata băga cheia-n uşă, inima aia se activa pe loc. Nu-mi făcea nimic tata, dar gândul că a venit acasă mi-era de nesuportat.

Acsinte fetiță

Foto: Costică Acsinte

În iarnă, am descoperit un alt drum, mai scurt mi s-a părut mie, şi n-am informat pe nimeni că pe el merg. O mătuşă cumsecade i-a zis mamei într-o zi să trec pe la ea, să-mi dea nişte cărţi. M-am dus, cum să nu mă duc? Mi-a dat o mulţime de cărţi din colecţia „Poveşti nemuritoare“, tot ce-avea ea. Mi-a zis să mai vin şi-a doua zi să iau, nu trebuie să le car pe toate, dar n-am vrut să las niciuna. Abia aşteptam s-ajung acasă, să citesc. Era forma mea de supravieţuire zilnică. Numai că pe drumul de-ntoarcere acasă a venit un domn mai în vârstă şi s-a oferit să m-ajute să le car, că văzuse că mă chinui. I-am dat o parte. Mergeam în dreapta lui, el ţinea cărţile tot cu dreapta, iar mâna stângă şi-a băgat-o cumva prin palton şi de-acolo a scos un fel de zgârci pe care-l freca între degete, dar mâna aia era acoperită cu o jumătate de palton, așa că, dacă veneai din față, nu vedeai ce face, iar din spate, nici atât. Cum de-am avut puterea de a-i cere cărţile şi de a-i şi mulţumi pentru ajutor, nu ştiu. Poate pentru că, deşi era un drum lăturalnic, nu eram singuri pe el, mai trecea lume. Am luat-o la fugă cu mulţimea aia de cărţi în braţe şi cu ghiozdanul greu în spate. M-am oprit numai la marginea unei gropi care fusese făcută fiindcă se spărseseră nişte conducte mari acolo, o groapă imensă. Pe jos era însă alunecos, iar eu degeaba m-am oprit la marginea aia, că am alunecat și am căzut în groapă. Cum de n-a văzut nimeni, iar nu ştiu.

Am stat acolo destul, dar n-am strigat. Mi-a fost frică să nu vină omul ăla cu zgârciul să mă găsească. Abia scăpasem de el. M-au văzut totuşi peste un timp un domn şi o doamnă, au chemat mai mulţi oameni şi m-au scos de-acolo. Oamenii ăia au fost foarte buni. Nu s-au uitat urât la mine când am început să plâng că-mi vreau cărţile. Le-au scos şi pe ele. Lovită sau rănită nu eram. Căzusem pe vată de sticlă, iar conductele erau calde, adică aia lângă care căzusem eu era. Mă mânca pielea mâinilor, dar acasă mi-am dat, după ce m-am spălat, cu crema de mâini a mamei de mai multe ori şi nu m-a mai mâncat aşa tare. Avusesem mănuşi.

Părinţilor, bineînţeles, nu le-am spus nimic. N-aveam senzaţia că i-ar putea interesa. Nu simţeam că m-ar iubi, c-aş avea cu cine vorbi. Şi, până la urmă, ce-i aia dragoste părintească? Nu ce cred părinţii, ci cum o vrei tu să fie. Eu ştiam că iubire este că ei au grijă de mine, nu ştiu cum naiba de m-am prins că grija e iubire pentru că, în general, copiii nici nu iau în calcul chestia asta, e ceva ce li se cuvine. Şi chiar li se cuvine, sănătos vorbind. Însă aş fi vrut să mă simt o persoană, nu o grijă pe picioare, cam aşa mi-ar fi plăcut s-arate dragostea lor. Dar aşa, foarte bine îngrijită, îmbrăcată şi încălţată, mă simţeam o boală virală, excelent priponită într-un laborator corect încălzit. Păi, astea-s condiţii în care să vrei să creşti, să te faci mare? În noaptea aia, de după căderea-n groapă, mi-a-ncolţit pentru prima dată gândul morţii. Aici nu mai era de stat.

Fragment din „Jurământ de rătăcire“, Editura Herg Benet, Bucureşti, 2016

Alte creierisme:

  • Școala și spitalul. O frică și-o groazăȘcoala și spitalul. O frică și-o groază
  • Pentru că pot, pentru că poți, pentru că putemPentru că pot, pentru că poți, pentru că putem
  • Băiatul din trenBăiatul din tren
  • Răul nostru cel de toate zileleRăul nostru cel de toate zilele
  • Și ne dă nouă…Și ne dă nouă…
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: abuz, abuzator, angoasa, baiat, copii, fata, frica, groaza, moarte, parinti, societate, viata, vinovatie

6 comentarii

  1. Manole Teodorescu / 17 octombrie 2017

    Frumos, frumos.
    Îmi pare rău că nu mă pricep să zic mai mult.

    Reply
    • Ana Barton / 17 octombrie 2017

      Mulțumesc, domnule Teodorescu.

      Reply
  2. Anca / 20 octombrie 2017

    Atât de cunoscuta îmi e povestea ta :(
    Nu știu dacă vreun barbat în lumea asta ar putea vreodată înțelege cu adevărat ce lasă în urmă o astfel de experiență, mai ales pentru o copilă inocentă. Si zic asta deși am întâlnit preponderent bărbați buni, bărbați în adevăratul sens al cuvântului. Frica aceea nebuna, care te deconectează de la tot ce e în jur. Și nodul din gat si dezgustul și atâtea altele pe care atunci nici nu le puteam identifica, mult mai târziu le-am aflat numele…

    Reply
    • Ana Barton / 20 octombrie 2017

      Da, Anca, și nenorocita de tăcere otrăvitoare în care începi să trăiești din acel moment.

      Reply
  3. Narcis / 21 octombrie 2017

    Tot ce scrii tu aici ma trimite spre labirintul memoriei, al durerii crude din trecut. Am fost violat la varsta de cinci-sase ani de un baiat cu doi ani mai mare decat mine, am fost hartuit sexual(dar a fost placut) la varsta de sapte ani de doua fete care pareau mai mari si care radeau continuu cand o faceau…La varsta de noua-zece ani, cand am fost pt. prima oara la cinema(nebunia s-a petrecut la cinema “Patria” din centrul Bucurestiului, la sfarsitul anilor ’60)un batranel simpatic mi-a spus in foaier ca am cei mai frumosi ochi pe care i-a vazut, de culoarea azurului din Cer coborat, dupa care a pus laba lui peste mana mea, mi-a strans-o cu o placere voluptoasa, dar in acel moment m-am retras furios, fugind din acel loc. Fuga e sanatoasa.
    Sa mai scriu? Si sunt doar un baiat nevinovat, un barbat banal(dar nu plictisitor, avand norocul sa ma nasc intr-o mare de carti), momentan un tanar cu bagajul la a doua tinerete, trecut prin viata din capitala(capitala amoralei), acum departe de tara. Dar imi inchipui prin cate trec doamnele frumoase in aceasta lume.Cum putem face din trecut si prezent ceva mai suportabil?
    (terapia mea: nu puteam sa adorm fara un concert de Mozart, ani de-a randul, seara de seara…
    https://gloria.tv/language/8QDSMu97uCBR21em6jvgVCAqB/video/VL8LUnrJMyag17eUzn9fXRVwx

    Reply
  4. Narcis / 22 octombrie 2017

    PS
    Imi pare nespus de rau ca mi-am ales pseudonimul “Narcis”, nume ales doar pentru aceste pagini, iar acum am citit mai mult despre tine la “piticu.ro”. De unde sa stiu ca lumea este intr-adevar atat de ciudata si liliputana?! O capodopera a literaturii universale citita de mine in adolescenta a fost “Narcis si Goldmund”/ Narcis si Gura-De-Aur, Hermann Hesse.In special m-a atras personajul Goldmund din acel roman, personajul-artist, nestapanit,curios pana la limita,liber. Aceasta libertate de a fi pe care Narcis prin stiinta imensa si rigoarea lui o pune deasupra tuturor realizarilor sale…
    Scuze, mereu imi vin expresiile in germana, apoi le traduc in lb. romana(vorbim in casa germana – scuze pt. saracia vocabularului meu

    Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.