Mechilițe

„Mamă, ce fel de pisică este aceasta?”

„Aceasta, dragul meu, este o Mechiliță, este o pisică imaginară”

„Cum adică, mamă, cum să fie aceasta o pisică imaginară? Nu o vezi? Stă aici, în fața noastră, toarce și zâmbește!”

„Dragul meu, Mechilițele sunt niște pisici atât de frumoase, de iubitoare și de zâmbitoare, încât oamenii le-au numit ‘pisici imaginare’, din teama de a crede că ceva atât de frumos și de inocent poate exista cu adevărat pe pământ”

Astă primăvară, în stația de metrou Syntagma din Atena au pășit, pe pernuțele lor, cu picioarele lor scurte și târând pe jos burticile mari, primele mechilițe. Niște pisici pe care grecii le iubesc la nebunie și care au devenit un simbol al norocului, al fericirii, al dragostei și al inocenței.

Mechilița, Pisica Grecească cu Burtici.

Mechilițele sunt foarte lățoase, iar din cauza blănii foarte stufoase par mereu să-și târască burticile pe pământ. Într-o lume sălbatică, în care ar fi trebuit să vâneze șoricei și alte vietăți de mici dimensiuni, această specie de pisică nu ar fi putut exista. Nici pe un pat mai înalt nu reușesc întotdeauna să sară și cad, de multe ori, pe spate. Pentru câteva clipe, zâmbetul lor dispare. Nici nu e de mirare că s-au înmulțit acum, în ultimele decenii. Nu există pisică grecească care să nu aibă și ea un castronel cu mâncare și un recipient cu apă undeva, la un colț de stradă, în fața unei uși, într-o curte sau chiar într-un apartament.

Însă de unde provine numele lor? Ce înseamnă o „mechiliță”?

Dacă grecii nu ar fi fost atât de predispuși să-și diminutiveze cuvintele, „ciorba de burtă” s-ar fi numit „σούπα με κοιλιά” (soupa me kilia – ciorbă cu burtă). Însă grecii au preferat să o numească „σούπα με κοιλιτσες” (soupa me kilitses – ciorbă de burtici). Și, pentru că pisicile aceastea cu burticile mari, cu blana lor lățoasă, par că au nu doar o burtică mare, ci mai multe burtici mici, una lângă alta, în vocabularul grecului de rând s-a strecurat, de câteva decenii, numele „Gatula Mechilițes”, Pisica cu Burtici.

„Și ce caută, mamă, această mechiliță la noi în curte?”

„Ce să caute, dragul meu, iubire și, dacă se poate, vrea și ea să primească ceva de mâncare”

„Dar de unde vine ea, pisica aceasta care pare că zâmbește mereu?”

„Probabil că vine din Atena, dragul meu, din stația de metrou Syntagma”

Astă primăvară, în stația de metrou Syntagma din Atena au apărut primele mechilițe. La început, nu toată lumea a observat aceste pisici cu burtici, doar cei care treceau pe lângă ele exclamau „uite o mechiliță”, „vai, ce drăguță e”, „ce pisici interesante, sunt pisicile noastre naționale, nimeni nu mai are mechilițe în lumea asta, doar noi, grecii!”.

La început, doar trei-patru pisici au încântat călătorii cu prezența lor și au primit mângâieri, brânzică și chiar lapte de capră într-un căpăcel, din partea unei bătrâne care știe ce le place la nebunie acestor vietăți. Apoi, zi după zi, tot mai multe mechilițe s-au aciuat în stația de metrou Syntagma din Atena. După o săptămână, se adunaseră deja vreo 20 de suflete, iar după încă o săptămână, experții în pisici, reprezentanți ai Attiko Metro S.A. și tot felul de funcționari de la primărie au numărat între 120 și 150 de mechilițe. După încă o săptămână, toate aceste personaje purtătoare de mape erau sigure că-n stația Syntagma și-au găsit adăpost peste 200 de ființe zâmbitoare, cu picioare scurte.

Iar în stația Syntagma, la intersecția dintre Magistrala 1 cu Magistrala 2, destul de aglomerată într-o zi obișnuită, vânzoleala era de nedescris. 200 de mechilițe mișunând de colo-colo, primind atenție din partea călătorilor care nu mai circulau într-un ritm fluent, ci se opreau la tot pasul să le mângâie, „uite-o și p-asta, ce frumoasă e”, „vaaai, dar cum toarce”, „Doamne, cât sunt de frumoase, să o mângâi și pe cealaltă!”, „uite cum vin toate la mine, n-am mângâiat niciodată zece pisici cu burtici, abia am alintat una la bunici, când eram mic, avea mamaie o mechiliță!…”, „OMG OMG OMG!”, oameni care se opreau din drumul lor și se aplecau să mângâie mechilițe, pisici peste tot, exclamații de uimire și de bucurie din partea tuturor călătorilor și vizitatorilor, o pârâială generalizată din partea pisicilor care torceau de plăcere și păreau că zâmbesc mereu și, colac peste pupăză, oameni veniți nu doar din toată Atena să le vadă, ci și din alte regiuni ale Greciei.

Pentru că dacă ești un grec din Nafplio și ai treabă în Atena, mergi neapărat în stația Syntagma să vezi și tu minunea despre care mass-media vuiesc non-stop. Nu a existat, în acele zile, un jurnal de știri care să nu înceapă cu imagini din stația de metrou Syntagma și din care privitorii abia mai puteau să înțeleagă ceva, dar asta era ideea, n-aveau ce să înțeleagă, pentru că nu era nimic de înțeles, era haos, și, oricum, nu-și explica nimeni cum s-au strâns acolo cel puțin 200 de mechilițe. Fiecare teorie enunțată cu un ton plin de certitudine în jurnalul de la ora 17 era combătută de un expert care decreta cu vehemență cu totul altceva în jurnalul de la ora 19, deci nimic concret, doar opinii în toate direcțiile în care se poate opina.

Iar dacă nu realizai un reportaj de atmosferă din Syntagma, puteai închide șandramaua și te puteai retrage din piața media, prietene jurnalist, însemna că nu exiști, iar toate publicațiile și posturile de televiziune s-au străduit să existe.

„Acolo este crescătoria de Mechilițe?”

„Nu, acolo ar fi putut să fie crescătoria de oameni”

La începutul verii, specialiștii în turism jurau că numărul turiștilor din Atena, greci și străini, a crescut cu peste 30 de procente, iar numărul turiștilor străini care alegeau să viziteze capitala Greciei era cu 19% mai mare. Stația Syntagma devenise polul turistic al Atenei și depășea ca număr de vizitatori, fiți atenți aici!, chiar și Acropolele. Nimănui nu-i pasă de niște ruine când colea, la o aruncătură de băț, poți face cel mai reușit selfie pentru rețelele de socializare: tu, în prim-plan, și 10 mechilițe pe fundal. Pe una dintre ele, evident, o ții în brațe, fapt care-ți asigură 150 de like-uri în plus.

Attiko Metro S.A. s-a confruntat cu cea mai mare criză din istoria companiei de transport în comun. Blocajul din stația Syntagma era aproape total, iar conducerea a luat decizia ca la orele de vârf metroul să nu oprească, pur și simplu, la stația cu pisici. În megafoanele din Syntagma și în vagoanele de metrou se auzea acest anunț, din minut în minut.

„Nu înțeleg, mami”

„Mângâie această pisică și las-o să-ți zâmbească, puiul meu, că-ți aduce noroc”

Trecuse luna iunie, iar nevoia unei soluții din partea municipalității era tot mai apăsătoare. Haosul era prea mare, iar edilii Atenei au contractat o firmă de amenajări urbane, care a demarat, într-o noapte, ample lucrări în stația Syntagma, au creat padocuri imense pentru pisici, așezate de-a lungul zidurilor, cu tot felul de locuri de joacă pentru mechilițe, cu copăcei artificiali de care să-și ascută gheruțele, cu adăposturi în care să se ascundă și cu o sumedenie de obiecte pe care să se cațere.

Atâta eficiență nu s-a mai văzut în istoria Atenei: într-o singură noapte, padocurile au fost amenajate, iar mechilițele au fost prinse una câte una și vârâte înăuntru. Și le-au numărat: 272 de suflete zâmbitoare.

Padocurile aveau câteva intrări pentru vizitatori, păzite de niște paznici cu o dublă misiune: să nu lase oamenii să se îmbulzească la „uși” și să nu lase mechilițele să iasă. La început, turiștii sosiți să vadă minunile torcătoare au fost dezamăgiți că nu pot să facă baie de pisici, așa cum văzuseră la televizor că face toată lumea, „dar asta-i situația, ce-mi pasă mie, domnule, c-ai venit tocmai din Salonic să vezi pisicile cu burtici, sigur aveai tu și altă treabă în capitala țării noastre, mândria Greciei, eu sunt paznic de padoc cu mechilițe și am o misiune foarte importantă”, „da, să nu mă lași pe mine să mângâi pisicile”, „vezi că nu-nțelegi? eu te las, dar așteaptă și tu, intră câte 15 oameni deodată pe fiecare ușă, atât!, trebuie să ne gândim și la confortul pisicilor și nici nu-i pot da pe oameni afară până când nu-și fac damblaua cu mângâiatul blănurilor și cu selfie-urile pentru Instagram”, „lasă-mă, omule, să intru”, „stai, mă, la rând”, „vreau să intru!”, „mai există 17 intrări în padocuri, valea de-aici, de ce trebuie să mă bați pe mine la cap? ați înnebunit cu pisicile astea…”.

Evident, au apărut vocile „pro” și vocile „contra” închiderii pisicilor în padocuri. Vocile „pro” spuneau că pisicile s-au aflat constant în pericolul de a fi călcate în picioare, din greșeală, de către turiști, deși, printr-un miracol, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, or fi fost protejate de Zeul Mechilițelor, în timp ce vocile „contra” strigau sloganuri despre drepturile animalelor și despre libertatea mechilițelor. La suprafață, în Piața Syntagma din Atena, câteva sute de protestatari afișau pancarte despre libertatea mechilițelor și strigau, la unison, „free Mehilițes!”,„free Mehilițes!”, „free Mehilițes!”. Ca în filmele americane.

„Mami, povestește-mi despre crescătoria de oameni”

„Astă primăvară, dragul meu, în stația de metrou Syntagma din Atena, …”

După o săptămână de la amenajarea padocurilor pentru mechilițe, primarul  Atenei, domnul Apostolis Maliahovas, a decis, în mod deloc surprinzător, că turiștii care vor să intre în padocurile special amenajate pentru pisici, în acele grădini zoologice în miniatură, trebuie să plătească o taxă de 2 euro și a hotărât ca persoanele care vor mai hrăni mechilițele să fie amendate cu 50 de euro, pentru că nu se mai putea cu atâta mizerie pe jos, să fim serioși. Sunt pisici, nu porci.

De trei ori pe zi, îngrijitorii angajați să aibă grijă de pisici dădeau vizitatorii afară din padocuri să facă curat, miroasea urât din cauza alimentelor călcate în picioare, era vară, era cald. Era Grecia. Mechilițele nu mai torceau non-stop. Uneori, încetau să zâmbească. Padocurile costaseră o grămadă de bani din bugetul primăriei, deși gurile rele spuneau că firma care s-a ocupat cu amenajarea lor ar fi fost o „companie de casă” a domnului Maliahovas, alunecosul ăsta, naiba știe cum s-a desfășurat licitația în sistem de urgență și cum a arătat caietul de sarcini. Îngrijitorii și cei 18 portari trebuiau plătiți, și nu cu puțin, aveau și spor de stres, la ce vânzoleală era acolo și la cât de nebuni sunt oamenii, parcă le-a luat Dumnezeu mințile, atât de isterici devin când văd pisicile grecești cum zâmbesc cu ochii închiși, torcând și mieunând subțirel când sunt mângâiate. Mă rog, chestiuni la care oamenii sunt foarte sensibili, asta știm de când a apărut internetul, deci nu de ieri, de azi.

Iar Apostolis Maliahovas a mai avut o idee, domnul primar are PR-ul în sânge: ce-ar fi să redenumim stația de metrou Syntagma? Să nu se mai numească așa, ci altfel. „Altfel, cum?”, a întrebat un funcționar de la Primărie. „Să se numească ‘Mekilitses’”.

„Dar nu poți face asta așa, tam-nesam, domnule primar, oamenii vor fi debusolați, mulți nu vor fi de acord, este, totuși, cea mai importantă stație de metrou din Atena, multe dintre operele de artă care fac deliciul vizitatorilor au fost sculptate de marele artist Thodoros Papadimitriou, stația asta are istorie. Unde s-a mai pomenit ca o stație atât de importantă de metrou, în lumea civilizată, să poarte numele unei pisici? N-avem destui eroi în Grecia, destui patrioți, destui bărbați care s-au jertfit pentru patrie în atâtea războaie în care a curs sânge de grec? Râde Erdogan de noi. O să înnebunească istoricii și naționaliștii, gândiți-vă bine, domnule primar, riscați să pierdeți următorul mandat!”.

„Bine-bine, Sakis Tolis, atunci facem dezbatere publică”.

„… și ce-au făcut oamenii?”

„Le-au închis în țarcuri și au pus taxă pe fericire”

Iar domnul primar Apostolis Maliahovas a lansat, cu surle și trâmbițe, o amplă dezbatere publică despre schimbarea numelui stației de metrou Syntagma în ‘Mekilitses’ și nu s-a pomenit o controversă mai mare decât aceasta în mediul virtual, în istoria Greciei, o țară bine-cunoscută publicului european pentru revoltele sale care degenerează deseori în manifestații violente în plină stradă. Asta lipsea Greciei, după un deceniu de austeritate și probleme sociale: să se bată oamenii pentru pisici, cu bâte, pietre și cocktailuri Molotov. Pe site-ul primăriei, opiniile dădeau buzna în valuri de biți, iar serverele au picat de patru ori. Marile momente cer pasiune.

Iar oamenii au votat, stația de metrou Syntagma urma să se numească ‘Mekilitses’, mai mult de două treimi dintre greci erau fericiți, în timp ce cetățenii care s-au opus erau revoltați de o astfel de inițiativă care dă startul unei răsturnări periculoase a scării valorice care a ghidat statul elen atâta amar de vreme. Pentru ce au suferit grecii, domnilor, ca să ne închinăm acum unor pisici imaginare? Nu mai există, în istoria atât de bogată a Greciei, eroi, ingineri, matematicieni sau filosofi care să-și ofere numele și renumele unei stații de metrou? Asta dacă tot ne-am apucat de schimbat nume cu rezonanță istorică.

Dar nemulțumiții nu mai puteau face nimic, așa e în democrație, poporul a votat, chiar dacă online. Probabil că fanaticii au putut păcăli sistemul informatic și au votat de mai multe ori, de pe IP-uri diferite, cine ar fi putut să-i oprească? Dar cine spune că au existat doar fanatici pro-pisici și nu au existat și fanatici anti-mechilițe?

Iar domnul Maliahovas a organizat, după o săptămână de la încheierea dezbaterii și a votului online, o mare ceremonie de redenumire a stației de metrou. Syntagma a devenit Mekilitses.

Ceremonia a avut loc în Piața Syntagma, la suprafață, și a adunat tot felul de personalități, dar și cetățeni de rând.

În punctul culminant al evenimentului, Apostolis Maliahovas a ridicat o mechiliță deasupra capului și a cântat în falset, la un microfon ținut aproape de gură chiar de către Sakis Tolis, vocea rațiunii, glasul moderației, c-așa e soarta, când  vrea să te umilească, o face până la capăt:

You raise me up, so I can stand on mountains,

You raise me up to walk on stormy seas,

I am strong when I am on your shoulders,

You raise me up… To more than I can be.

Melodia din „Regele Leu”, când Regele Leu îl ridică pe micul Simba deasupra capului, pe o margine de stâncă, și-l arată lumii.

Mechilițele erau, începând din acea zi, reginele Syntagmei.

Iar în noaptea care a urmat, mechilițele au dispărut din stația de metrou Syntagma din Atena și nimeni nu știe cum au putut ieși din padocurile lor și la ce oră s-a petrecut exodul. Că doar nu le crescuseră aripi, să zboare în puterea nopții, fără să le vadă nimeni, deși nu puțini au fost martorii care s-au jurat c-au văzut mechilițe ieșind la suprafață în zbor, ca liliecii, și răspândindu-se haotic prin văzduhul Syntagmei, care încotro.

În locul în care Atena căpătase chip de mechiliță au rămas 18 padocuri goale, oameni dezolați, copii plângând după inocență și autorități fără răspunsuri.

„…și unde au zburat mechilițele, mamă?”

„Nimeni nu știe, dragul meu. Nici unde, nici când, nici cum. Dar aceasta de aici ar putea fi una dintre ele”.

Copilul a luat mechilița în brațe, a mângâiat-o, iar pisica i-a zâmbit, torcând.

Iar mama copilului a plâns de fericire. Copilul ei avea să devină un mare creator.