Doamnelor, luați și de la mine câteva mărțișoare, nu cu șnur alb-roșu, ci cu liniuțe de la capăt:
– să nu vă mai întrebe bărbatul „Ce-avem de mâncare?“, de parcă v-ați născut cu responsabilitatea hrănirii lui;
– să nu mai auziți „Mai avem lapte/pâine/brânză etc.?“, ca și cum aprovizionarea cu alimente este tot un dat femeiesc;
– să fiți întrebate ce v-ați dori, nu să vi se spună ce-ar face el, bărbatul, pentru voi, cum v-ar pune lumea la picioare; poate voi vreți să mușcați amândoi din același colț de pâine caldă, nu plimbări cu limuzina;
– să nu se mai poarte partenerul ca și cum răspunderea copiilor vă revine în exclusivitate: sănătatea lor, rezultatele școlare, timpul lor liber, bucuriile și durerile lor;
– să nu mai fiți întrebate unde sunt cămașa, pantofii, ceasul, căștile, șosetele, cartea din care citea el acum cinci minute, cu aerul ăla de copil mic și neajutorat care-o trage pe mami de fustă când are o mică problemă;
– să nu mai fiți bătute;
– să nu mai fiți insultate;
– să nu mai insultați;
– să nu mai fiți înșelate;
– să nu mai înșelați;
– să nu mai auziți niciodată „Voi, femeile…“;
– să nu mai spuneți niciodată „Voi, bărbații…“;
– să nu mai considerați că v-ați născut și cu răspunderea curățeniei casei, nu doar cu cea a aprovizionării și cu aia a gătitului;
– să aveți curajul să cereți bărbatului să stea cu copiii, iar voi să ieșiți la un concert/restaurant/spectacol de teatru etc. cu prietenii;
– să nu vă strâmbați și îmbufnați când partenerul iese în oraș cu prietenii; e normal, să simțiți acest normal, nu să considerați că-i faceți o favoare;
– să nu fiți bănuită de trădare dacă vreți să fiți singură câteva ore;
– să nu suspectați trădarea dacă el are nevoie de câteva ore în care să stea doar cu el însuși;
– să spuneți ce vă place și ce nu vă place bărbatului, să nu vă prefaceți, ca să-i faceți plăcere; plăcerea mimată se răzbună în fel și chip, mai ales în chip;
– să fiți primitoare, în așa fel încât bărbatul să se simtă liber să spună, la rândul lui, și ce-i place, și ce nu-i place;
– să-l îmbrățișați când sunteți nervoase/supărate și vă vine să-i ziceți vreo două (trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă); e greu, foarte greu, dar se poate, e o chestiune de exercițiu; a, e și molipsitor, doar încercați, veți fi surprinse de cum se transformă energia furiei în cea a duioșiei; n-am zis iubire, evit cât pot cuvintele mari, vă rog să apreciați efortul;
– să-i cereți iertare când ați greșit, iertare, nu scuze, scuze când l-ați călcat, din greșeală, pe bombeu;
– să-i primiți cererea de iertare, dar nu țâfnoase, ci bucuroase, nu oricine e în stare să ceară iertare, e treabă grea, prețuiți iertarea și-n cerere, și-n ofertă;
– nu luați locul mamelor bărbaților voștri, mamele acelea care i-au învățat că totul li se cuvine și că femeia e dată pe lume ca să le împlinească lor nevoile; îi veți ține copilași, iar voi sunteți femei adulte, nu v-ați măritat/parteneriat cu copilași; apoi, să ții în orice formă de dependență pe cineva spune că ai o mare neîncredere în tine;
– leidiz, scriu cam mult, o să mă cam opresc, mărțișoarele trebuie să fie mici, așa că iată-l pe ultimul: nu calculați cât dăruiți, nu cântăriți cât primiți, vedeți cât vă bucură ce și cât dăruiți, ce și cât primiți.
Bucuria să fie averea voastră atât pururea, cât și în vecii vecilor, amin.
Foto: Costică Acsinte
Wooow!
Mulțumesc!
Niciodată nu am iubit atât de mult liniuțele.
Mulțumesc!
O primăvară frumoasă, Ana!
Frumoase martisoare!
Vă mulțumesc și eu, doamnelor și domnule.