Mă port urât pentru că am cu cine

Azi mă port urât cu tine. Nu, nu e un comportament-replică, nu mi-ai făcut tu nimic. Nu mi-e mie bine pe dinăuntrul cărnii şi nici al inimii. Iar tu vii lângă mine, îmi vorbeşti, mă-ntrebi cum mă simt, mă oblojeşti, mă cauţi, mă mângâi, mă alini. Ei, dar astea toate chiar mă enervează. Şi-atunci mă port urât cu tine.

Azi mă port urât cu tine. Pentru că pot. Încă mai am energie, deşi simt cum mă clatin. Însă tu, în locul indiferenţei ori al unei îngrijiri aseptice, îmi dai prea mult drag, iar pe mine mă doare stomacul, înţelegi? Şi, când mă doare, îl dau dracului de drag, iar pe tine te resping, ca să-nţelegi că alt companion în afara durerii nu-mi trebuie.

Foto: Costică Acsinte

Azi mă port urât cu tine. Ştiu că eşti lângă mine, că-ţi pasă, că n-o să mă laşi pradă durerii, c-o să vii iar să mă-ntrebi, să-mi dai, să-mi fii. Nu mă interesează ce simţi tu când mă doare pe mine. Să faci bine să-ţi suspenzi supărarea cât am eu treabă cu suferinţa mea. Pentru că tu trebuie să funcţionezi după cum am eu nevoie, nu eşti de capul şi de sufletul tău. Nu eşti de viaţa ta.

Azi mă port urât cu tine. Fiindcă pot s-o fac. În lipsa singurătăţii, pot să muşc. N-am eu timp să mă gândesc că mă port urât pentru că am cu cine. Dacă n-aş fi avut, m-aş fi dat cu capul de cremenea drumului, de pereţi ori de bordura străzii. Dar am. Şi, în loc să-mi dau seama ce bine e că am, aleg să mă port urât cu tine. N-am timp şi n-am nici chef să schimb tocmai acum perspectiva, n-auzi că mă doare?

Azi te porţi urât cu omul de lângă tine. Pentru că poţi. Pentru că nu eşti singur. Pentru că ai om cu şi lângă tine. Nu, nu te iluziona, nu eşti un dobitoc. Dacă erai, torceai blană caldă sub mâna mângâietoare. Nu recunoştinţă, ci dragoste. Asta-nseamnă să fii dobitoc, iar tu nu eşti pentru că nu meriţi să fii. Dă-ţi singur numele.