Cotisem amuzată spre stânga, ieșind periculos de pe autostradă pentru că văzusem undeva scris că pe acolo, urmând un drum de țară, aș putea ajunge în Orașul Amanților. Ori poate al îndrăgostiților. Prin capota încinsă, soarele îmi desena cerculețe de aburi fierbinți în dreptul nasului și deasupra capului. Singura formă de bronz pe care o vreau vara. „Arăți ca un tractorist”, mă apostrofează în fiecare vară, mama.
– Ei, și?, am răspuns într-un an și mi-am lipit buline de abțibild pe mâini, așa încât aveam bronz îmbulinat de se crucea orice persoană normală la cap văzându-mă. Eu mă amuzam. Mama a jurat atunci să nu mă mai facă tractorist, în speranța că nu voi mai avea vreo idee care să o transforme în purtător de copilţăcănitladoamnărespectabilă.
Plecasem şi acum de nebună prin lume, cum fac mereu și des: eu, vioara, mandolina, aparatul foto și mașina. Fără țintă, fără rezervări, fără reguli, fără a ști ce voi mânca și fără mâncare la mine, fără a ști unde voi dormi și fără intenția de a afla, fără calculator, fără GPS ori hărți. Bun venit, hazard! Te ador, schimbare! Adio, viață de sclav închinată muncii pentru mărunțișuri existențiale producătoare de nefericiri în masă! Nu-mi pasă. Când mă satur de lumea asta „așezată”, plec de nebună.
Nebunia și rebeliunea sunt viciile mele, hazardul e tatăl meu, schimbarea e mama mea. Uneori uit până și regulile de circulație. Dar nici aici nu întâmpin probleme. Până acum niciun polițai de pe niciun meridian al lumii nu mi-a văzut permisul. Ține de șarm, domnilor. Ori poate de vulnerabilitate. Nu știu. Sunt privită, mi se zâmbește, ei bâlbâie ceva și pleacă. Sau, cel mult, îmi cer actele mașinii pe care, ca o blondă contrafăcută ce sunt, le caut cu uimire atentă prin mașină.
M-am pomenit într-o benzinărie, întrebând unde e Orașul Amanților. Ori al îndrăgostiților. Oamenii mă privesc uimiți. Mi se indică un traseu. O iau într-acolo și mă pomenesc la mănăstire.
– O fi dat Aghiuță în maici. Ori taici, mă hlizesc singură, cu gura până la urechi de întâmplare, și intru în micul Versailles austriac, căscând ochii, spre delectarea sufletului și întru căutarea porții amorului între zidurile mănăstirii ce-mi fusese indicată.Râd de un turist care găsește un „Holy Crap” la intrare fiindcă dăduse cu deștul ăl mare de o scară mică, pusă acolo intenționat, pentru descoperirea unor sfinți naționali.
Cobor în micul orășel medieval de la poalele mănăstirii. O forfoteală veselă și colorată mă ia cu ea peste tot: la o nuntă ad-hoc, la o petrecere cu americani rătăciți pe hartă. Apoi, pe sub un portic, sfârșesc în curtea fascinantă a unei bisericuțe. Citesc cu greu cifrele romane. Am uitat. Mă oftic. 1129. Nu puteau termina în 1130? Nu. Trebuia să mă chinui eu cu cifrele astea la un mileniu distanță. Rușine! Intru. E atât de simplă și de plăcută că uit că e biserică. Parcă ar fi o casă. A mea. O scară de lemn, sculptată cu îngeri negri de fum, se înfige încolăcit în stomacul acoperișului. Un Isus răpciugos se anină între cer și pământ, într-un colț al altarului, și sub el un înger își află treabă uzând o harpă care rămăsese în două coarde. Sau atât material o fi avut sculptorul. Îmi dau seama că șoaptele pașilor mei se aud, fac ecou, mă urmăresc. Trecutul lor devine prezentul meu în încăperea asta fascinantă.
– Er ist meines Lebens Kraft,/Meiner Augen Lust und Sonne,/Meiner Seele Schatz und Wonne;/Darum laß ich Jesum nicht,/Aus dem Herzen und Gesicht, mă pomenesc eliberându-mi suflarea de viață la vibrația năvălită din tavan în capul meu, peste bietul meu suflet. Nu-mi pasă că e miez de august, și nu Crăciun. Orga îmi răspunde în armonii jazzy. Apoi, mă opresc să ascult. Curge, îmbată, sufocă, aleargă, mă ia cu ea, dansează, visează, creează o altă lume, un alt Bach, unul rock, apoi unul jazz. Răspund frenetic, uimită, pun suflare de viață la suflare de spirit născut din mâini și din clape. Apoi, liniște. Uit să mai respir. Mi-e teamă că mi s-ar auzi respirația, doar ea, intimă și goală, în buricul lumii.
Se ridică, vine la marginea balustradei. E mică, toată riduri, uscățivă, ciufulită ca un Einstein al muzicii. Aplaudă uimirea mea șocată. Eu râd și mă înclin în semn de mulțumire darului mâinilor ei. Aduce o cafea pe care o împărțim, stând pe o bancă, în fața altarului cu Cristosul peticit și îngerul cu harpa șchioapă. Are 97 de ani și cântă dumnezeiește Bach în armonii rock și jazz la orga medievală a unei frumoase bisericuțe din Melk. O întreb cum ajung în Orașul Amanților. Aplaudă râzând.
„Prin mănăstire”, mi se răspunde. Enigmă. Anno Domine 2013.
Nu puteti coti amuzata spre stanga, dra Andra. Doar inconstienta.
Am glumit, nu va suparati. Accept orice fel de orientare politica. Io-s liberal convins.
Cu mashina bre! :))))
Am scris mult despre dirijorul Mezo” din Bacaul copilariei mele deacu vio 50 da ani. Sa dus dracu postarea, unei ? Scrisesem mult si din inima. Fara sa am cultura muzicala, ma pis pe mine cand ascult muzica clasica. Ma lasa la repetitii peca-i duceram 3 pere, 2 mere, 8 prune. Locuiam la 50 m. de filarmonica. Eram desculti simi curgeau mucii si balele de uimire, caci ramaneam cu gura si narile deschise…
Am cotit doar pe autostrada, nu si pe esichierul politic, bre Raj! Ce-ti veni? :))))
Andra,eu cînd eram o copilă,nu îmi lipeam abțibilduri pe măini să am bronz îmbulinat…eu aveam bronz în dungi pe mine,de ce ?
Ptr, că mă duceam în fundul curții la WC-eu ,ce avea garduri de lemn,și fără acoperiș..stînd acolo un timp,mă și brozam în acelaș timp
Eu tot comentez, comentez si aici nu apare nimic :))
Raj, am cotit pe autostrada nu in politica! :))))
Seva! Aoleu! Da’ cat timp petreceai in preacinstitul loc??? :)))
Stiu, dra Lacri catz cotit pa drum. Ceam si io asa ca sa va racai, ca sa va enervez la creeri. ……. Matz spart, dna Seva, si bungineala si bronz…
Ai grija bre Raj cu coteala :))))
Incovenientu cu ninsorile de zilele astea, consta in faptu ca nu pot pentru ca sa vad unde se bungineste dulaul meu cand il scotz la aer, la plimbare, caci io am manusa speciala si punga pentru cacati. Ieri, am arborat niste steguletele pe unde sa bunginit canele, ca doara nu era sa bag mana in nameti. Maine ioi lua…