Libertatea nu există

Libertatea totală e atunci când te trezești la patru dimineața cu pofta de a vedea marea, te uiți spre spatele întors spre tine, îl mângâi până îl auzi că mormăie blând a trezire și îi șoptești: „Hai la mare”. El se întoarce și te prinde într-o îmbrățișare ca o menghină, apoi, cu o mână, te întoarce cu spatele la el și începe să te mângâie pe sâni. În timp ce cu cealaltă îți rupe și perechea aia de chiloți. Nu-i nimic. Îți place. De-aia îți și cumperi doar chiloți din ațe. Să nu pierdeți timpul cu detalii.

După ce ți-a demonstrat în toiul nopții că te visa, și nu chiar cuminte (sau cine știe ce altă nimfă îi popula visele – dar tu ești liberă să crezi că tu), dispare în baie. Îi iei locul, cuibărindu-te mai bine în căldura lăsată de corpul lui drag și apoi îl privești din pat cum aruncă niște haine într-un rucsac, pentru amândoi. Nu aveți nevoie de multe, oricum. Te urci în mașină, în dreapta lui, și știi că și azi ești cea mai fericită fată de pe pământ. Cea mai iubită dintre pământence. Pe drum, vă opriți în fiecare gară și o faceți „gara voastră mică”. Aproape toate sunt pustii. Așa că vă iubiți în aproape toate. În celelalte, mai beți o cafea și mai râdeți de câte ceva.

Ajungeți la satele mici de la mare și plecați pe jos să vizitați locurile pe care le vedeați din tren când erați mici. Te gândești că libertatea totală e sentimentul că iubești și ești pe măsură iubit înapoi. Stai goală pe plaja izolată și privirea lui te învăluie și te îmbracă. Te uiți la el. L-ai văzut de atâtea ori gol, dar aici, pe plajă, îți vine să-l acoperi. E al tău. Pentru tine s-a născut, doar tu trebuie să îl vezi. Îl iubești. E copilul tău, fratele tău, tatăl tău, iubitul tău, aerul tău. Nu știi nici tu cine posedă pe cine, pentru că te simți atât de liberă încât nu îți pui problema. Te arunci în mare și înoți. Simți natura cum te îmbrățișează la fel ca el: răcoros – apa, fierbinte – soarele, aspru – nisipul. Toate te mângâie și te răsfață.

Și te gândești că ești liberă. Aiurea. Libertatea nu există. De când ne naștem până murim, avem lese, roluri, facem parte din scenarii, ne construim scripturi, ținem cont de convenții, de semne şi reguli. Chiar și când le încălcăm, tot o adăugare de za la lanțul prizonieratului se numeşte. Oricât de rebeli ne amăgim că suntem. Nu suntem liberi fiind rebeli. Suntem la fel de legați, dar la celălalt capăt. Singurul lucru imposibil de controlat, în afară de iubire, e moartea.

Așadar, poți fi liber: dacă ești cufundat în iubire, adică în înțelegere și acceptare a sinelui (de unde rezultă automat și înțelegerea și acceptarea celorlalți), sau mort. Nu cred că în alt mod se poate dobândi libertatea. De unde și celebrul dicton „Vom muri și vom fi liberi”.

M-am plictisit de scris și simt că aceste cuvinte – care îmi curg din minte, prin degete, prin pix, prin pastă, pe foaie – sunt încă o afurisită de condamnare. Totul ar trebui să se întâmple liber, nu? „Free flow”. E doar un alt mod de a te constrânge să faci ceva benefic pentru tine, să scrii. Aparent nevinovat. Dar ce e cu „free-ul” din denumire? Cum e „free”, dacă ești constrâns să aduni cuvinte și idei la foc automat și să le pui pe hârtie, într-o formă decentă, împotriva dorinței tale naturale de a scrie? Libertatea totală e în iubire și în moarte.