Lăsați-i pe copii să vă spună ce nu le convine la voi, la alții, la lume. Ba, mai mult, încurajați-i. Da, știu, Doamne, cât de bine știu!, vă vor prinde nervii-n cîrlige de rufe și-n piuneze, vă vor spulbera liniștea, ce să mai, pe românește, vă vor mînca sufletul. Dar ăsta e respectul, oamenilor buni, ăsta e adevăratul respect: să se simtă liberi să vă spună mereu ce cred, să aibă încredere în voi. Nu să fie supuși și să vă trateze ca pe niște mașini de întreținere a lor, visând la ziua când vor scăpa de voi.
Hai să ne gîndim cum am fost noi crescuți: să fim supuși, să nu comentăm deciziile părinților, să nu ne permitem să avem păreri, să nu contrazicem adulții, că sîntem obraznici și prost-crescuți. Și unde-am ajuns, oamenilor buni, ia ziceți voi, unde? Exact unde sîntem astăzi, carnea perfect supusă sub bocancul celor puternici.
Și hai să recunoaștem: eram noi chiar așa de supuși cum ne jucam rolul, ca să nu dezamăgim, să nu supărăm? Bineînțeles că nu eram. Dar n-am fost învățați să avem curajul să fim oameni, am fost lăsați să credem că om te face înaintarea în vîrstă.
N-am fost lăsați să punem întrebări, să ne exprimăm îndoielile sau chiar dezacordul față de deciziile părinților și ale adulților în general. Mama avea dreptate, tata avea dreptate, profesorii aveau dreptate. Noi nu am avut decît șansa de a ne îngropa întrebările, iar acum nu știm să punem întrebări, am pierdut exercițiul interogației, nu știm nici măcar că e firesc să punem întrebări.
Lăsați copiii să ajungă la ei înșiși, fraților, că nu i-ați făcut ca să vă asigurați liniștea, ci ca să fie fericiți. Or, între supunere și fericire e un univers de minciună. Iar minciuna îmbolnăvește. Uitați-vă la noi.
Atat de bine spus!!!
O mentalitate sanatoasa, big like!
Foarte interesant articolul. Felicitari