… prieten, mai ştii cât de arogant mi s-a părut că eşti atunci când te-am văzut prima oară? La prezentarea aia de modă de la sfârşitul lui noiembrie 2011. Profesionist şi rece. Fix cum nu-mi place mie. Atunci când eu ţi-am părut ţie înfiptă şi-nţepată, plus cu aere de şefă. Exact cum nu sunt eu.
Pe urmă, ai reculat scurt şi imposibil de drapat, când ai aflat că suntem oarecum colegi. Şi pozele făcute-n spatele grilajelor negre, de Sfântul Nicolae, şi-apoi alea de la aniversarea mea, când m-am întins pe pavimentul care tot un decembrie trăia, ca şi noi, şi-a ieşit domnul acela cu buză de iepure pe care nu ştiam de unde să-l luăm, dar am stabilit amândoi că l-am văzut la televizor? Da, bărbatul acela cu voce de stentor care ţi-a spus: „Domnule, vă conjur, ştiu că sunt femei pe care ni le dorim întinse pe jos, cât mai bine-ntinse, dar domnişoara chiar nu pare una dintre ele!“ Tu te-ai blocat, iar eu i-am răspuns, rugătoare: „Domnule, vă implor la rându-mi, lăsaţi-mă să mă târăsc, e ziua mea de naştere.“ Şi-am râs toţi, iar tu ai făcut unele dintre cele mai frumoase fotografii.
Foto: Narcis Pop
Şi a venit încetul peste noi, cu încetul după el. Şi ne-am aflat pe-ndelete, cu toate frumoasele şi urâtele noastre, cu toate dulceţurile şi fierile-nfrunzite, cu zilele lungi şi nopţile turbate ale fiecăruia. Şi ne-am găsit ecorşeu unul în altul. Dezbrăcaţi de exerciţii de imagine. Fără machiaje şi fără nicio miză. Spunându-ne de toatele, de-a valma şi-n iureş ori trist şi apăsat. Şezând goi de artificii de fiecare dată. Goi şi drepţi, ca statuile renascentiste sau ca stâncile de râu. Nevrând să facem impresie unul asupra altuia. Şi sprijinindu-ne de fiecare dată unul pe altul cu ce ne-a dus sufletul. Iar eu, c-aşa a fost, mai mult eu, lovind în tine cu dragoste şi cu furie atunci când simţeam că te laşi pradă ţie, celui care-ţi pui singur greul de nedus între umeri. Pocnindu-te bărbăteşte şi fără preludiu fiindcă am vrut mereu să te ştiu fericit. Iar tu clătinând uşor capul a neîncredere în faţa cosânzenismelor mele care s-au dovedit prosteşti şi păguboase.
Noi doi ştim, de la noi, nu de la alţii, nici din cărţi şi nici din filme, că bărbatul şi femeia pot fi cei mai buni prieteni, iar pentru ca asta să se-ntâmple nu trebuie să-mpartă sânge. Că noi nu. De fapt, nu e niciun trebuie acolo. E o dragoste-nţeleaptă şi cuminte, numai bună de pus la rană. Iar rana-i multă. Promit să te lovesc oricând o să te simt asediat de tine însuţi. Să-ndrept pumnul drept spre tine, dar şi stânga să ţi-o răsfir deasupra tâmplei în aceeaşi dreaptă îmbrăţişare, dragul meu, cinstită şi cu răutate bună-n ea, cu violenţă dulce şi cu uimire, de fiecare dată cu stupoarea că prietenia e singura dragoste deşteaptă de care, dacă vrem, chiar avem parte. Nu-ţi mulţumesc, însă, te rog, dă-mi voie să mă nelimitez să te iubesc. Primeşti un grăuncior de sare de la mine?
Si mie miatz parut a fi la cepu oleaca intepata, dna Ana…
Deh, vezi? Ăsta e cusurul meu: incipient, par înţepată.
vatz pozat intinsa pa jos, lata. Imi place…
Si io sunt profesionist la locul meu de munca, dna Ana. Lucrurile mari se fac cu profesionalism…
Pai si pocnitul barbateste se face cu preludiu ? Atuncea amoriul cum se mai face ? Iar matz bagat in ceata…
Nu ştiu io cu amoriul, Raj. Io cu pocniturile am ce am. Ce preludiu? Pe timpurile astea?!
Io stiu pe 1, un tip cretinoid, nesuferit, care-i tine conti nevestesii la fiecare leutz cheltuit, care are o egenda unde-si scrie tot ce tre sa faca, chiar si babarditul nevestesi. Vine pe la secanhendu lu Vali si se uita cu jind la cateo bluza abandonata de vio nemtoaica. Vali stiindu-i traiul, i le dat la pretul fara adaos si-o invata sal minta pe agendaru de barbat-su, ca le-a primit cadou dela ea.
De fapt voiam sa zic ca nu stiu sigur daca include si preludiul in agenda sa…
Ce sa ma mai fac cu fimea ? Iar la strigat pe dulau pe nume, de nenumarate ori. Lumea iar se hlizea printe uluci. Reacu ma pus sa-l botez “”Pulica”…
Nui poti spune unui caine “”Pulica hai sa te pup!”” Nu cadreaza. Acuma hai, vecinii si aia din cartier stiu ca pe potaie o cheama Pulica, dar daca trece 1 strain si vede o domnisoara care scoate pe gura asemenea vorbe ?
Lasă, Raj, aşa se-alungă ăia de nu merită.
Miam cumparat o palarie de pai . Cand imi voi mai cumpara cate ceva, aicesha ma voi lauda, penca lumea nui invidioasa. Dak mai pun la socoteala si sepcuta de 10 lei, de ieri…
Brava pentru ambele! Nu, aici nimeni nu se ocupă cu invidia.
Ce se mai alinta dna An a in poza asta. Imi place culoarea bluzei si fustoiul cel ascunzatoriu de forme superbe…
Cu inelul ala nu se poate framanta coca pt. paine. Acu vio luna leam facut clatite copiilor. A sunat tel . si lam scapat in aluat. Telefonu meu nu suna decat cand dorm, cand is la volan, cand is intro discutie aprinsa cu cineva, cand ma joc deavatzascunselea cu siameza ca sa ma dea da gol si cand ma…, scuzati expresia
Ana cea minunată! Să te bucuri de subiectul nelimitării dragostei tale!
Săru’ mâna, luminoaso! Și tu la fel.