Îndreptar (nepătimaş) societal

Sever Avram: Este demonstrat deja că societățile care se bazează doar pe expozitiv și narativ nu sunt în stare să dezvolte o cultură critică și să insufle un demers argumentativ proceselor interne din societate.

SEVER AVRAM deține în prezent poziția de Președinte Executiv al Asociației CLDR România – „Comunitățile Locale Riverane Dunării“. El este coordonator al Priorității Tematice SUERD „Promovarea Orașelor Dunărene“ în cadrul Platformei Urbane a Regiunii Dunării (Viena). Totodată, în calitate de Președinte Executiv al Fundației EUROLINK – Casa Europei (fondată la București în anul 1997), el a inițiat, în parteneriat cu Academia Română, Catedra Internațională Onorifică „Jean Bart“ în sprijinul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, iar în calitatea sa de Coordonator General, el promovează crearea primei Universități a Cunoașterii și Inovării. A fost recent cooptat în Consiliul Director al Danubius Academic Consortium, prima rețea de cooperare și parteneriate ăn domeniul inovării și promovării educației antreprenoriale din macroregiunea Dunării, coordonată de Institutul Internațional de Inovare Integrală (Baden Württemberg).

În trecut, datorită formării sale duale în Literatură și Limbi Străine, respectiv Integrare Europeană și Studii Federaliste, el a fost consultant și trainer pentru Guvernul României și Comisia Europeană, precum și în cadrul unor proiecte europene sau internaționale în următoarele domenii: instituții europene, lobby instituțional, relații publice, studii dunărene și egalitatea de șanse.

În cei 26 de ani prin care am trecut din 1989, ce s-a-ntâmplat cu societatea noastră în privinţa egalităţii de şanse şi de gen? Care sunt diferenţele?

Am trecut, evident, prin anumite răsturnări de mentalitate, dar doar la un nivel frivol, americanizant. Faptul că am acceptat, în cele din urmă, o mai largă diversitate/ proces de diferențiere identitară nu presupune automat că ne-am fi emancipat per ansamblu ca societate.

Prăbușirea falselor modele de reușită profesională a femeilor, promovate de regimul totalitar, nu a fost, din nefericire, înlocuită de alternative solide, viabile, care să aibă în spate o viziune constructivă, integratoare pe termen mediu și lung. Diferențierea aparentă nu a reușit să aibă în profunzime o contrapondere într-o remediere consistentă a inegalităților, discriminărilor și altor forme de abuz mental sau cu substrat agresiv. Cultivarea extinsă a conceptului de grupuri vulnerabile, în care au fost incluse și femeile, a condus, uneori, la o segregare sporită, și nu la o incluziune socială după model european.

Ca să împrumuţi teorii noi şi bune practici din societăţi care experimentează egalitatea de şanse şi de gen ce ai tu, despre societatea românească vorbesc acum, de făcut? Cum te pregăteşti pentru astfel de „împrumuturi“ şi „adaptări“?

Mulți sociologi vorbesc despre concepte categorice precum: anomie, pulverizarea instituțiilor și a încrederii în instituții, adâncirea polarizării sociale, indiferentism, schisme sau fracturi morale puternice între rural și urban, între săraci și bogați etc. Așadar, nici politicile legate de reducerea inegalităților de șanse sau de gen nu puteau să se mențină în afara acestor tendințe.

În condițiile acestea, este evident că o componentă reglementativă și chiar penalizantă cu privire la formele directe sau indirecte de discriminare ar fi mult mai importantă, într-o primă etapă, până când lumea românească și-ar reveni la parametrii de funcționare salubră, firească. Transferul de bune practici și promovarea chiar provocativă a unor alternative care au dat roade în alte spații social-culturale rămâne cu adevărat decisivă, cu condiția să nu fie mimată sau să se urmăreasă doar rezultate statistice ori declamative. Însănătoșirea poate veni din diverse zone, mai ales dinspre inițiativele societății civile. Un exemplu foarte proaspăt ar fi protestul coaliției organizațiilor neguvernamentale pentru egalitatea de gen, care a criticat în termeni foarte duri limitarea posibilității femeilor din PSD de a putea candida la un număr rezonabil de locuri în conducerea partidului, inclusiv femeile au primit buletine de vot de culoare roz, care le restrângeau din start ponderea în volumul final al votului.

Uneori, deseori, oamenii nici nu sunt conştienţi de faptul că discriminează. Cum reparăm asta?

Comiterea unor acte discriminatorii este puternic legată atât de slaba cultură juridică, de nepăsarea față de reguli și norme, cât și de necunoașterea propriilor drepturi și obligații, mai ales în context profesional. Doar printr-o aprofundare a înțelegerii impactului social negativ al discriminării poate începe un proces de conștientizare și reținere individuală față de comiterea de acte discriminatorii sau abuzuri. Viciile ascunse sau absența de prevederi punitive în cazul legislației privind egalitatea de șanse favorizează în genere arbitrariul aplicării, ambiguitatea lipsită de responsabilizare și soluțiile improvizate. Toată situația este doar o parte a neîncrederii în strategii și coduri deontologice, ce nu sunt completate cu măsuri clare de sancționare și de remediere din partea celor care au comis anterior acte discriminatorii sau au luat decizii cu caracter discriminatoriu.

Foto: Costică Acsinte

Ce-ai aduce nou, diferit, poate radical diferit, în învăţământul românesc în ce priveşte egalitatea de şanse şi de gen?

Întregul eșafodaj al legislației românești este nepermeabil unei transformări proactive a mentalităților. Abordarea curriculară a diverselor materii de predat, oricât ar fi de reformată, suferă din cauza lipsei de viziune globală asupra actului educațional. Numai sistemele bazate pe mentorat și inițiere explorativă conferă șanse de inovare reală și în acest domeniu.

Desigur, se poate începe cu o remaniere a prezentării rolurilor sociale, care să nu mai fie tributară unor viziuni închistate, cu care ne-a obișnuit mentalitatea colectivistă anterioară. Cu toate acestea, un suflu nou ar putea veni numai dacă educatorii și profesorii înșiși ar trece printr-un proces de mea culpa și s-ar deschide cu adevărat unui proces de învățare și autoconștientizare, prealabil transpunerii noii abordări de care vorbeam.

Crezi că stagnarea în mentalitate are legătură cu sistemul revolut de învăţământ? Revolut şi ineficient?

Este demonstrat deja că societățile care se bazează doar pe expozitiv și narativ nu sunt în stare să dezvolte o cultură critică și să insufle un demers argumentativ proceselor interne din societate. Stagnarea de care vorbim nu este un simplu rudiment rezultat din cei 45 de ani de sistem prosovietic, ci are mai degrabă legătură cu un anumit instinct de autoapărare, cu o confortare a elitelor neprimenite, inapte să vadă o alternativă în raport cu propria reproducere socială la infinit. În vederea unei veritabile ieșiri din stereotipuri sau clișee ar fi obligatorie o repoziționare care să extragă sistemul de leadership din conformismul piramidal în care ne-am instalat și să îl apropie caât de cât de o filiație meritocratică sau, cel puțin, de o normalizare procedurală, cum este ea statuată în majoritatea spațiului Uniunii Europene. O eventuală substituire a actualei „încremeniri în proiect“ cu o formă demagogică de „political corectness“ superficial nu ar fi însă  acel flux bun conducător de primenire de care un sistem osificat are atâta nevoie.

O formă de însănătoşire socială ar putea consta şi în identidicarea formelor subtile de discriminare, cele mai dificil de identificat chiar şi de către cei relativ avizaţi în domeniul egalităţii?

Pasarea răspunderii de la o instituție la alta este, în România, deja patentată ca o formă de supraviețuire a birocrației perene, care se teme de propria sa dislocare sau aruncare la groapa de gunoi a istoriei. Așadar, dinspre actuala agregare guvernamentală a protecției egalității de șanse este puțin de așteptat, câtâ vreme voința politică este slabă, iar subfinanțarea este cronică pentru acest domeniu de activitate. Mai degrabă o cooperare mai strânsă la nivel macroregional dunărean între coalițile societății civile și guvernele statelor cu bune practici, precum Austria și Germania, de pildă, ar putea dezmorți cumva situația și ar crea o formă de presiune concertată pentru a sparge anumite canoane și a împinge lucrurile  către o europenizare „liber impusă“.

Ca exemple concrete, ar fi de așteptat măsuri active precum: stimularea fiscală adecvată a celor care înființează cooperație sociale unde implică cât mai multe femei, mai ales trecute de 45 de ani; înființarea unei rețele de centre educaționale/ grădinițe care să țină cont de repartizarea mamelor ca locuri de muncă preponderente într-o anumită zonă, mai ales în ariile rurale sau în micile orașe; înființarea unui sistem favorabil instituțional și legal pentru telemuncă, în special în ocupațiile agreate în mod deosebit de femei, dar și în unele zone în care, până în prezent, nu au avut șansa să se manifeste liber și suficient de convingător.

Cum vezi tu, Sever Avram, „ieşirea“ din coconul mentalităţii postpatriarhale, cum arată o societate românească în care se poate respira cu şanse egale?

Un leadership slab este favorizat, de obicei, de persistența unei „gândiri slabe“, adică încurcată în propriile prezumții și ipoteze controversate sau contradictorii. Mă tem că lipsa încrederii într-un management inovativ și performant nutrește indirect menținerea inerțiilor care continuă să greveze și acest domeniu de activitate preponderent corectivă, reparatorie.

În actuala etapă, s-ar impune cu bună seamă administrarea de dușuri reci și un altfel de „leac de frică“ decât cel oferit în prezent doar de DNA. Ori de câte ori vrei să faci o curățenie nu doar de fațadă, în care contiunui doar să ascunzi gunoiul sub preșul celuilalt, ai nevoie să vii cu o alternativă adoptată consensual și asumată în mod autoresponsabilizant. În acest sens, ar merita să plecăm tocmai de la o cultură a unei responsabilizări refondate, pe care atât legislația, cât și sistemul să le premieze în mod decisiv. Atâta timp cât stima de sine a unei părți considerabile a femeilor din România rămâne slabă, este vădit că și mecanismele sociale nu vor încuraja adoptarea unor modele de conduită îndrăzneață, avangardistă, reformatoare. În van avem atâtea modele de personalități, din trecut sau din prezent, care au dovedit cu prisosință că acțiunea lor a fost decisivă pentru națiunea română la un moment dat, dacă în mass-media încuviințăm perpetuarea unor modele de „succes social“ prefabricat, inventat, doar ca și consecință a complicităților mogulilor și politicii de ștergere a creierelor, practicată la nivel național. Nevoia de sânge proaspăt, în sens cultural-spiritual, mai ales prin încurajarea unui jurnalism civic axat pe cauze autentice de luptă, are șansa să se răsfrângă și în mod activ și practic, în măsura în care vom depăși din mers stereotipurile epocii colectivismului, vom combate noile forme de evaziune iluzorie „hipsteristă“ și ne vom îndrepta spre o redobândire încrezătoare a demnității umane, indiferent că este vorba de femei sau de bărbați.