Am ajuns aseară-n Piața Victoriei și m-am dus la locul de-ntâlnire cu prietenii mei. E același în fiecare zi, ca să ne găsim. Am primit un telefon de la o altă prietenă, care mi-a zis: „Ana, am venit singură și-aș vrea să vin cu tine, cu voi.“ M-am dus și-am luat-o de la Antipa.
La un moment dat, în fața mea au apărut o femeie cu o frumusețe de soare blând și o adolescentă frumoasă și delicată. Mamă și fiică. Nu ne văzuserăm niciodată, dar eu știam lupta acestei mame căreia amândoi copiii i-au fost răniți în Colectiv. O știam fiindcă am fost mulți alături de ea în acele luni multe în care fata și băiatul ei au stat la spitalul de copii Grigore Alexandrescu.
Au fost arși amândoi și s-au refăcut greu. Acum, fetița pentru care noi toți am luptat, fiecare cum a putut, era în fața mea și surâdea. Supraviețuitoarea din Colectiv venise să protesteze împotriva aceluiași bocanc greu care a dus la dezastrul din Colectiv. Le-am îmbrățișat pe amândouă tare, mamă și fiică, pe fată totuși mai ușor, cumva cu teama de a nu o răni cu îmbrățișarea, fiindcă eu nu am de unde ști ce e sub hainele ei, cum e și cât mai doare, ce sensibilitate a rămas acolo și pentru cât timp. Și-apoi am cântat împreună imnul țării noastre. Pe care ea-l știa foarte bine. Exemplul acestui copil care a văzut moartea cu ochii este cel care m-a făcut praf. Îți mulțumesc, Nicoll.
Eram vreo douăzeci acolo, lângă „semaforul nostru“, douăzeci de prieteni, cu toți cei cu care ne-am cunoscut aseară. Mihai avea și steag. Eu nu mai pusesem vreodată mâna pe drapelul național. Nu am avut ocazia niciodată. I l-am cerut și mi-au dat lacrimile. Da, oamenilor dragi, steagul este un simbol al românității, e ceva care se trezește în tine, o conștiință colectivă, sufletul neamului tău, când ții drapelul în mâini.
L-am întrebat de unde are steagul, că vreau și eu unul. Mi-a zis întâi că mi-l dă mie și-apoi mi-a spus povestea steagului: „Ană, eram aseară aici și lângă noi au venit doi scoțieni și-au intrat în vorbă cu noi. Aveau steagul ăsta și-l fluturau. I-am întrebat ce e cu ei: Am venit la București în city break și-am dat peste un oraș aflat în stradă. Nu ne-au mai trebuit nici muzee, nici obiective turistice, nici plimbări, nici cluburi. Nimic. Am cumpărat steagul ăsta și-am venit și noi cu voi, să protestăm pentru că suntem de partea voastră. Noi suntem dintre ăia care au votat împotriva Brexitului, știm ce tâmpenii pot face politicienii. Mâine dimineață plecăm acasă, așa că, dacă vreți, vă lăsăm vouă steagul.“
Frumos, doar cu mentiunea ca Brexitul se va dovedi in timp decizia corecta pt UK.
Vom vedea.
Oricum, a fost poziția lor.
„A! Ce coruptă soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic…”
I-o tâNpit de cap Uniunea asta Oiropeană cu globalizarea lor. Auzi la ei șotie: scoțian care să-ți DEA!
“Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!”
Ingăta-o! http://tazmaniandemoon.blogspot.ro/2017/02/whats-her-name-anna-revolutionary-anna_5.html
Ce va urma?
Deocamdată, la adăpost de bune intenții, luminate frumos cu lasere, s-a realizat GLEICHSCHALTUNG. Urmează Ermächtigungsgesetz.
Iar prin apologia INCREDIBILĂ a OCNEI, a LAGĂRULUI, se va ajunge la depășiri ale planurilor cincinale la producția de pârnăiași pe metru pătrat.
Nu contează dacă vor fi vinovați sau ba.
Țării cît mai mulți pârnăiași.
HEIL und SIEG!
Frumos spus, scurt și „la obiect”.