Făt-Frumos von Tastatură

Ai închis uşa cea mică peste care ai trântit poarta cea grea. Gata, s-a terminat. De azi, pui pasul înaintea pasului şi coşi drumul în timp ce-l mergi. Să nu-i mai atârne aţele. Şi nu ştii, dar ai închis din trântitură şi curajul, ăla care se vădeşte în dorinţă.

Îţi trec zilele în capete de nopţi, iar faptele se-adună-n dovezi de trai. E bine, viezi. Nu laşi lucrurile din mână, nu mai ştii ce-ţi umblă prin inimă. Când te strigă din piept, o apeşi cu mâna, spre dreaptă potolire. Numai că e stângă. Încă nu ştii. Toate ale zilei par la locurile lor.

Cumva, te-anini de-o lume virtuală. Şi nu abrupt, ci lent şi foarte insidios. Ce n-ai şi habar n-ai că nu e prinde formă mai frumoasă decât însuşi visul. Şi te trezeşti, Ileană Cosânzeană, amorezată-fedeleş de nişte cuvinte mute, başca vreo două-trei poze, pentru palpitul aferent.

Şi-atunci, Ileană, ajungi o ţesătoare mai vrednică şi mult mai bună decât însăşi Arahneea, cea mult-invidiată de zeiţa olimpiană. Şi-un sânge de penelopă-ncepe să-ţi curgă prin văile surde unde altădată juca sângele tău cald. Dar pentru că între falsul ăsta nou şi cruda vieţuire de dinaintea falsului s-au săpat în tine peşteri mici de calcar nici măcar alb-curat, îţi creşte o nădejde care-ţi aruncă de la tine ochii vii, îţi dansează cu patimă-n urechile arse de lipsa vorbei calde şi-ţi aleargă pe sub pielea care-ncepuse să semene a pergament.

Vezi tu, Ileană, e gata. Nu mai eşti în stare să faci diferenţa dintre visul pe care-l hrăneşti aprig la sânul dornic şi realitatea care este decojită de minciuna asta cu diademă de disperare. Pur şi simplu nu crezi că eşti vrednică de-o iubire adevărată, în toată carnea şi-n toate oasele, başca pe inima plină, de-aia-ţi inventezi amoruri în ferestre suprapuse.

Nu-i nimic acolo, numai proiecţia ta, născută din groaza ta de-o relaţie reală, pentru c-ai ieşit zdrenţuită din cele de până acum. Şi nu mai ai curaj, de-aia-ţi permiţi să-ţi placă, de-aia ai curajul nebun să crezi că alea câteva cuvinte cu forme frumoase şi alăturări ce mimează iubirea au vreo legătură cu realitatea. N-au, Ileană, ele însă ar fi bine să fie turnesol pentru tine, povesteo, ca să ştii cât de rău te doare că eşti singură, Ileană, şi, mai rău, ce-ţi poate face lipsa de curaj. Tu nu trăieşti, ci te imaginezi trăind, însă, Ileană Cosânzeană, ştii cum se cheamă asta, draga mea? Degenerare.

Uite, am o prietenă care-i de peste douăzeci de ani nevastă de marinar. Şi se iubesc Ulise cu Penelopa. Au şi-un copil deja mare. El vine acasă o dată la patru luni şi stă trei. Apoi, iar voiaj. Şi, auzind marinarul de o poveste de-astea virtuală, în care o pseudopenelopă aştepta să-i vie lafeldefalsululise, a spus scurt: „Spune-i să-l lase! Nu există nimic pe lumea asta care să-mpiedice un bărbat s-ajungă la femeia pe care-o iubeşte.“

Foto: Narcis Pop

Nu-ţi spun că oamenii nu se pot cunoaşte pe internet. Nu. Nici că nu pot tatona ceva potriviri în acelaşi fel. Iară nu. Ce-ţi spun eu e vorba aia românească: „Boală lungă, moarte sigură.“ Dacă apare piedică după piedică întru cunoaşterea faţă către faţă a oamenilor doi ce-şi făptuiesc iluzia asta amoroasă, apăi să ştii, Ileană, că nu-i a bună. Acolo, cu pervertire de inimă, cineva se joacă deja cu naivitatea ta. Iar tu ţeşi, adică proiectezi. Tu, din dorinţa de-a te iubi cineva în felul ăsta fără urmă de zgârietură, crezi ca proasta că-i şi adevărat.

A, şi mai e ceva. Eşti laşă. Ai fost săturată de toate cele mărunte ale unei relaţii trăite pe viu, iară acum te sperii ca potârnichea. Eşti laşă şi comodă. Nu, mai bine, visezi tu la Făt-Frumos von Tastatură decât să ai curajul să deschizi ochiul inimii către un om real, cu toate ale lui fireşti, adică omeneşti? Că parte peste parte fără lipitură nicio femeie cu bărbatul ei nu va putea să fie, dar locul ăla unde ei doi se aştern e cald, Ileană, cald şi viu ca un suflet din care amândoi se cuminecă pre când li-i voia. Nu vrei să tragi odată oblonul binemeritat peste iluzia nemeritată? Viaţa nu-i mereu vie, nu peste tot. Scoală-te din moarte, ca odinioară Lazăr, şi calcă apăsat peste falsul ce l-ai cuibărit din deznădejde.