Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Ispirescu

Eu, Dănuț și Eminescu sau cum m-am vindecat de romantism în clasa a III-a

Ian 07, 2018
Sf. Ioan de Sandro Botticelli

Poveste

Dec 29, 2017
Tigrana

Tigrana

Dec 28, 2017
Vincent van Gogh

Vedere de Anul Nou

Dec 23, 2017
Zimbri

Și ne dă nouă…

Dec 13, 2017
Albert Dobrin 2

Tu te pulverizezi?

Dec 12, 2017
Regele cu câinele (1)

Învață-ne, Rege…

Load more

Eu, Dănuț și Eminescu sau cum m-am vindecat de romantism în clasa a III-a

Copilege de Ana Barton / 15 ianuarie 2018
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-
Nu, chiar n-a fost vina mea că m-am îndrăgostit de Dănuț. Era mai mare decât mine cu trei ani, era frumos și, cel mai rău, era foarte bine educat, or, la capitolul relații sentimentale, asta mi-a distrus mie viața încă de când eram mică. Bine totuși că nu mi-am dat seama atunci, ar fi fost chiar o nenorocire să am o singură dragoste în toată existența, și aia unilaterală. Dragostea, nu existența, căci Dănuț n-a știut ce ravagii a făcut în sufletul fetiței în vârstă de patru ani fix, când i-a adus, de ziua ei, cărticica lui Petre Ispirescu, „Cele douăsprezece fete“. Bunicul mi-a citit-o zilnic până am învățat-o pe dinafară. Pe urmă, i-am cerut să mă-nvețe pe mine să citesc. N-a avut cu cine combate, așa că m-a-nvățat. În vara de dinainte de-a împlini cinci ani, am citit-o singură pentru prima dată. Era dovada iubirii mele pentru Dănuț. El n-a știut, că eu am fost discretă de mică, așa se spune când ești timid de-abia stai în picioare, dar nu vrei să recunoști, ca să nu cumva să nu mai stai.
Dragostea mea a crescut normal, nu ca-n povești, poveștile doar i-au dat de mâncare, oho!, și-au hrănit-o bine, nu glumă, așa că atunci când am plecat la școală și nu l-am mai văzut pe Dănuț eram o fetiță zdravănă și rumenă, înaltă ca începătorii ciclului gimnazial, rănită ca orice sac cu povești pe care filele l-au tăiat cam peste tot, de-ți vine să-l peticești și ziua, și noaptea. Când mă gândeam la Dănuț, de câteva zeci de ori pe zi și cel puțin de cinci ori seara, la culcare, mă-nroșeam așa de tare, că, de vreo câteva ori, mi-a dat mama aspirină, crezând că iar am făcut un atac de gâlci, pardon, amigdale.
La sfârșitul clasei I, am luat premiu, iar asta a-nsemnat că am primit și câteva cărți. Una dintre ele mi-a plăcut foarte mult. Nu-i mai știu titlul, știu doar că începea așa: „Au fost odată ca-n povești/ Din mândre neamuri iepurești/ Cei şapte iepuraşi voinici/ Pe care îi vedeţi aici“. Ei, pe mine rima şi ritmul m-au sedus pe loc, așa c-am învățat-o și pe ea pe dinafară și mi-o spuneam în gând, ca pe Tatăl nostru. În rest, învățam cu sârg, îmi ieșea foarte bine, mai puțin la capitolul scris, unde-am fost o loază imperială întotdeauna. Scris mai urât decât al meu n-am văzut decât la o doamnă care mi-a mâncat mie sufletul o vreme, asemănare în oroare care m-a speriat groaznic.
Ispirescu
Întâlnirea mea cu Eminescu a fost preșcolară și a constat în „Somnoroase păsărele“, cum cred că li s-a întâmplat celor mai mulți copii. O spuneam câteodată seara, dar nu în fiecare seară, ci mai ales în sezonul cald. Totuși, mai frumos decât fina mea, Fatima, n-am auzit-o spusă de nimeni. Avea doi ani și era pe scena spectacolului de Moș Crăciun. Ancorată bine-n cizme, cu părul negru și cârlionțat, moștenire arabă paternă, frumoasa Fatima înfipsese ochii ei vrăjitorești în spectatori și începuse cam așa: „Soioioase păsăiee/ Pe a cuiu se asuă/ Se acu în ămuieie/ Oape duă!“. Atunci mi-am dat seama că Eminescu e nemuritor.
În ce mă privește, lucrurile au luat o-ntorsătură dramatică îndată ce am dat de cele două volume de versuri ale lui Eminescu, pe care le aveau ai mei în bibliotecă. Începusem și eu să scriu și-o făceam frenetic și cu multă încredere în geniul meu artistic, dar asta s-a spulberat după ce-am citit alea două cărți. Eram în clasa a III-a și mi-am dat seama că e cazul să-mi mai adun viiturile de versuri și să le priponesc în matcă. N-a fost ușor, recunosc. Numai că Eminescu, deși trece tăvălug peste încercările literare ale oricărui copil, e un geniu generos, ceea ce arareori întâlnești în viață. Nu te distruge, doar te temperează nițel. Ba parcă te și-ncurajează. Am continuat, deci, să-mi scriu prostioarele, cu oarecare reținere însă.
Cu dragostea însă mi-a dat lovitura sub centură. Eu îl iubeam, iată, de cinci ani în mare taină pe Dănuț și visam că într-o zi o să mă iubească și el. Dar, pentru că el nu observa sfâșierea inimii mele și mă trata drept „aia mică“, suferința mea era imensă. Or, suferința, după cum știm, e constitutiv romantică, esențială, hrana sine qua non a romantismului ca la carte. Așa că cu cât suferința creștea, dragostea se-ngrășa. Până am dat la Eminescu de poezia asta, care se numește „Replici“:
„Poetul
 
Tu eşti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea,
Iubita mea.
 
Iubita
 
Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu,
Iubitul meu.
 
Tu eşti un rege, eu sunt regină,
EU sunt un haos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt,
Tu eşti un cânt.
 
Poetul
 
Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ţi, să te ghicesc,
Şi te iubesc!
 
Iubita
 
Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet,
Iubit poet?
 
O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu,
E tot al tău.“
Am citit o dată și mi s-a oprit respirația. Am mai citit de patru sute șaptezeci și șapte de ori și abia la ultima citire am înțeles: eu nu aveam aptitudinile de zână ale unei iubite cum se cade să fie o iubită perfectă și nici Dănuț, cu toate că era cel mai frumos băiețel pe care-l întâlnisem și, cum v-am spus, extraordinar de bine educat, nu aducea nici pe departe cu un zeu. Pur și simplu, niciunul dintre noi nu corespundea definiției din poema lui Eminescu. Așa că mi-am luat catrafusele speranței și m-am mutat cu totul în deznădejde, fără să am habar că abia atunci am început să mă-ncadrez în extremele curentului romantic.

Alte creierisme:

  • FedereiiFedereii
  • Poetul din cartierul meuPoetul din cartierul meu
  • Vidange moi, mon amour!Vidange moi, mon amour!
  • Et in Granada egoEt in Granada ego
  • Femeia care a scos ușa din țâțâniFemeia care a scos ușa din țâțâni
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: admiratie, bucurie, copilarie, Eminescu, lectură, literatura, poezie, relatie, romantism, viata

5 comentarii

  1. Ioan Saucinitanu / 16 ianuarie 2018

    Cu stimă, frumos!

    Reply
    • Ana Barton / 16 ianuarie 2018

      Mulțumesc.

      Reply
  2. Marius S / 17 ianuarie 2018

    ai har, ceea ce-i rar..

    Reply
    • Ana Barton / 17 ianuarie 2018

      Mulțumesc.

      Reply
  3. anon / 17 ianuarie 2018

    superb!

    Reply

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Ruxandra
  • Radine
  • Patru oameni și o vacă
  • Loteria magică
  • Bucurări

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • Daniela în Radine
  • Ana-Maria în Radine
  • Dana în Radine
  • Valentina în Radine
  • Primele trei litere în Cizmuliţe cu usturoi

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • iunie 2024 (1)
  • iunie 2021 (1)
  • mai 2021 (1)
  • aprilie 2021 (1)
  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2025 by Ana Barton.