Dreptul meu. Obligaţia mea. Votez

Cred c-am apucat două scrutinuri pe vremea comuniştilor. Ne dădeau liber în sâmbăta de dinainte. Da, da, eu am învăţat şase zile pe săptămână în primii aproape zece ani de şcoală. Ne lăsau acasă fiindcă pregăteau secţiile de votare care erau şcolile.

Mama şi tata, împreună cu tot cartierul şi toată ţara, se duceau duminica-dimineaţa la vot. Mă rog, ai mei se duceau dimineaţa, alţii, în alte momente ale zilei. Oricum, ziua de votare era una-n care lumea se-mbrăca frumos şi-o folosea pentru promenadă şi-ntâlniri.

„Pe cine votaţi?“, i-am întrebat pe ai mei la primele alegeri pe care le-am apucat. „Pe Ceauşescu, e singurul candidat“. M-am uitat proastă la ei: „Atunci, de ce se mai fac alegeri? Voi de ce vă duceţi?“. A fost rândul tatălui meu să mă privească direct în ochi, să-şi aplece la jumate cei peste doi metri, ca s-ajungem să realizăm contactul la egalitate-ntre pupile, şi să-mi spună: „Ca să-i ai tu pe mă-ta şi pe tac-tu acasă, să aibă serviciu şi s-avem ce mânca, îmbrăca şi-ncălţa.“ Am înţeles că e ceva serios.

Pe urmă, a venit revoluţia. Din decembrie 1991, am avut şi eu drept de vot, aşa că m-am dus. În anul următor. Tot după revoluţie, am văzut certuri, am auzit blesteme, m-am speriat de rupturile din familii şi dintre prieteni vechi – toate din cauza opţiunilor diferite de vot. O patimă pe care atunci n-o-nţelegeam. Însă din cauza ei, am ajuns să nu mai deschid gura pe teme politice decât acasă ori cu cei mai apropiaţi prieteni. Bine, aşa fac şi-n ce priveşte temele religioase. Şi tot după ce-am văzut ochi ieşiţi din orbite, apologeţi ori hulitori. Erau la fel de exoftalmici.

Deşi mi-am restrâns foarte tare cercul oamenilor cu care vorbesc politică, am fost mereu atentă la ce se-ntâmplă-n societate. Am ales însă maniera mea de-a arunca seminţe. Şi numai pe cele ale omeniei. Indiferent unde s-ar duce, ele rodesc. Nu ştiu când, dar sunt sigură că. Furia şi spumele aferente sunt contraargumentele raţiunii. Oriunge, oricând, oricare-ar fi referinţa.

Şi copila am luat-o după mine la vot. Mereu. Când era mică, mică, era foarte implicată mai ales în perioada alegerilor, că ne-auzea pe mine şi pe tac-su dezbătând tot timpul. Altfel, tatăl fetiţei mele, fostul meu soţ, rămâne partenerul meu preferat pentru discuţii politice. Aşa că luam amândoi fata de mână şi plecam la secţia de votare. Şi-i povesteam mereu, pe drum, şi la dus, şi la-ntors, de ce votăm. Sigur că la-nceput nu-nţelegea, oricât ne străduiam noi să ne adaptăm discursul vârstei ei, apoi, mai şi uita, că alegerile nu-s anuale, dar noi îi reluam explicaţiile de fiecare dată. Aşa se face că, anul ăsta, la europarlamentare, deşi am fost pe drum toată ziua şi-am ajuns înapoi în Bucureşti cu douăzeci de minute înainte de închiderea secţiilor, am oprit maşina, ea s-a trezit din somn, m-a boscorodit că e obosită şi vrea acasă, iar eu i-am spus: „Trebuie să votez. “ S-a ridicat de pe banchetă, şi-a aranjat hainele, a luat puloverul pe umeri şi-a zis: „Votăm.“ Şi ne-am dus amândouă.

Da, nu m-amestec în discuţiile politice publice. Da, se prea poate s-avem, doamnă şi domnule, preferinţe politice diferite. Nimic nenatural. Da, n-am mai fost la o manifestaţie de când am mărşăluit prin centrul oraşului pentru eliberarea lui Ilie Ilaşcu. Da, mărturisesc. Însă sunt vie-n România, iar viii au dreptul să voteze. Eu consider că am şi obligaţia s-o fac. Da, am auzit temerile în legătură cu posibilele fraude. Numai că este o vorbă din vremuri demulte pe care vă rog să-mi permiteţi s-o adecvez astăzi. Se spune, sigur că nu există dovezi, dar poveştile nici n-au nevoie, cum nici frumuseţea n-are, că era un om care nu credea că-i pot fi iertate păcatele. Nu-şi punea el problema îndoielii asupra atotputerniciei divine, numai că se considera mult prea păcătos. Iar asta-i frământa zilele şi, mai ales, nopţile. Într-o trezire miezonoptică, în spaimă şi fiori reci, omul aude o voce: „Nu puteţi voi greşi atât cât pot Eu să iert.“

Aşa-i şi cu alegerile şi posibilele fraude. Dacă suntem mulţi, foarte mulţi, cei mai mulţi aceia care ne ducem şi votăm, atunci noi decidem cine ne va fi preşedintele. Keep calm & votează.