Și de Paște e cam la fel, c-așa e familia noastră, una de zăpăciți. Numai că la noi acasă, de Crăciun se deschide lada cu nebunie. Mai mult decât oricând. Nu m-am gândit niciodată să fiu de Crăciun în altă parte decât cu ai mei. Cât au trăit bunicii, eram toți în casa lor. De când au plecat, casa părinților s-a făcut și Crăciun, și Paște. Dar, de fapt, n-au plecat fiindcă mereu de sărbători ei sunt cu noi. Știm cu toții asta, simțim toți că suntem toți acasă, chiar dacă unii dintre noi sunt nevăzuți.
De Crăciun, noi povestim. Așa începem mereu. Ne-așezăm întâi și punem pe masă amintirile. Râdem, plângem, nu alegem. Le dăm drumul pe masă așa cum vin. Parcă rostogolim un sac cu portocale. Și după ce punem pe masa noastră din bucătărie tot, cu sufletele noastre alergând printre portocale, ne vin inimile la loc, abia după. Iar când ne vin, ne revenim și-ncepem să facem planuri. Cine face aia, cine face ailaltă, ce luăm, ce nu luăm.
Mereu ne spunem, cam cu o lună înainte de Crăciun, că anul ăsta facem mâncare mai puțină și mai puțin diversă. Nu ne iese niciodată. Așa că până pe 24, noi (ne) tot adăugăm. Dar, pe la miezul nopții, suntem cu toții de acord că ne-am ținut de cuvânt și e mai puțin și mai simplu decât anul trecut.
Foto: Costică Acsinte
Facem cârnați acasă?, întreabă tata. Da, zic, îi fac eu. Nu, zice mama. Nu facem deloc. Asta acum două săptămâni. Azi, îmi spune că i-au făcut ei doi de ieri. Facem brad? Nu facem, că ne-nțepăm iar în ace. Bine, nu facem. Știu că-l vom cumpăra pe 24, pe la prânz, un brad chel și vai de sufletul lui, adică ultimul din piață, și-l vom împodobi toți rapid. Cum Crăciun fără brad? În el vom pune și ciupercile alea roșii cu buline albe, de când eram eu mică, și jumătatea de sferă strălucitoare, de când era frate-meu mic. Și neapărat fâșii de vată, fiindcă așa puneam când eram copii. Iar fata mea o să râdă de noi, o să ne zică iar că suntem de pe vremea lui Pazvante Chioru’, iar apoi o să se ducă la prietenii ei, să le spună ce familie de zărghiți are și cum se distrează ea cu nebunii ei de acasă. Ei, ca de obicei, n-o să-i cer să facă nimic. Anul trecut, mi-a frământat aluatul de cozonac fiindcă m-a văzut ruptă de șale de la împachetat sarmale. Dar eu n-o să-i cer nimic. Ea să se bucure, cum mă bucuram și eu când eram ca ea, acasă. Are o viață înainte în care să trebăluiască, dacă o să vrea, prin bucătărie. Dacă nu, nu. Mie mi-a plăcut. Ei nu trebuie neapărat să-i placă. Poate-i va plăcea altceva.
Și-ncepe nebunia. Mama zice să punem un pic de nu știu ce în sarmale, eu nu vreau, ea prinde momentul când plec și pune. Tata o pârăște, vezi că ți-a stricat sarmalele, hai, măi, mamă, păi, ce-am vorbit noi? E, lasă, un pic nu se simte. Păi, dacă tot nu se simte, de ce-ai mai pus, mamă? Așa punea mămica. La așa ceva nu există contraargument. Nu pune capacul aburit pe aragaz, zice mama. Dă-l în mă-sa de aragaz, că-l spălăm, nu mă tâmpi de cap. Auzi, dar cel mai bine s-a mâncat anul trecut plăcinta ta cu carne. O, da, ăsta e atac la orgoliu, știu deja, e clar că va trebui s-o fac iar. Și negresa cu bezea, cum Crăciun fără negresă? Îți cern eu făina, mamă, că tu dai pe jos. Vezi că sună, sunt colindătorii. Și deschidem. Și cântăm mereu cu ei. Aceleași cântece, alte noduri, alte lacrimi, bucurie nouă.
Facem supă ca la munte? Facem, da. Salată? Și salată. Tort? E, na, murim dacă facem și tort. Iar bietul tort se face pe 24, pe seară, când nu mai știm cum să ne descurcăm cu oboseala. La anul, cumpărăm tot, nu mai facem nimic, clar? Ce, noi nu suntem oameni? Nimic, da, absolut nimic nu mai facem. Așa ne spunem în fiecare an. Și tot în bucătărie ne prinde douășpe noaptea. De Ajun. În pijamale. Nu prea mâncăm, așa rupți de oboseală cum suntem. Dar ne-amintim și povestim. Râdem. Bunicii sunt mereu cu noi, în noi. Și nu aș vrea să fie vreodată altfel Crăciunul.
Cica e bine sa plecam la cumparaturi cu stomagu plin, dna Ana, sarumana, luminitele din brad + cele din ochisori. Io cumpar carne de porc dela market, ca are doar bichiniloza, pe cand cea de la piata are trichiniloza, deci mai multi microbi patugeni. Ca sa fiu sigur, ma uit cu lupa sa vaz daca misuna microbii printransa. Vam zis la multi ani la “”Mos Nicolae””, dar nu matz begat in sama…
N-am văzut, iubitul meu, că-s chioară. Să mă ierți. Îmi fu tare dor de tine.
Decat trichiniloza, mai bine bikiniloza, asa ca voi pretece sarbatorile pio insula in Pacific…
Ană. Ană de unde cunoşti tu viaţa mea? O virgulă nu este în plus, aşa era şi este şi la noi, doar mama nu mai este decât în gândul şi sufletele noastre. Să trăieşti şi să te bucuri de Crăciun , iar la anul cine ştie…precis facem la fel.
Lumină să aveți, să avem.
Avem pe langa blocuri, un catel, Coditza il cheama si-i mereu speriat si tremura de frica , de teama petardelor. Sunt cativa vecini, oameni adulti dealminterea, care il sperie mereu. Am a agatat de Codita , un afis mic, l-am legat usor cu doua elastce pe partea laterala, in asa fel sa nu-l incomodeze si scrie asa: “”Bagati-va petardele in cur !” Ideea nu-i noua, dar poate va fi lasat in pace.. Lucica, care de meserie e chiar… petarda, i-a apostrofat pe cretinii care isi bat joc de catelusa si de alaltaieri de cand am vazut cu ochii mei cum ii ia apararea catelusei, o salut constant cu “”Sarutmana doamna !”” si asa voi proceda mereu de acum inainte. Inainte o salutam cu buna dimineata, buna ziua sau buna seara, dar fara “”doamna””. Incerc si vad ca-mi iese, sa fac abstractie de “”profesia”” doamnei Lucica, iar vecinul , pompier militar pensionar, se cruceste ca o salut. Pompierul e unul dintre cei care uraste maidanezii. Lucica a incercat sarmana sa munceasca cinstit, dar a fost mereu pacalita, nu i s-a dat leafa cuvenita si si-a gasit profesia actuala. Pentru ca are un venit mai mare acum, isi permite sa aiba in permanenta in portbagajul matizului ei, saci cu mancare pentru caini si pisici. Sarutmana Doamna Lucica !
Doamna Barton, sa fiti buna cu ei si sa va fie sanatosi, iarasi noua sa ne mai scrieti asa de uitare si lacrimi in noi c-asa am stat si-am simtit pe fiecare din pervazurile alea inguste si fierbinti ca de dincolo de ele se vad si muntii si marile din oameni si de dincolo de ei, si-mi place si Raj si laptele si mierea dvs.
La multi ani !
La mulți ani bucurați! Vă mulțumesc.