Pentru că am trăit și-am învățat în comunism timp de șaisprezece ani și sunt îngrozită de întoarcerea la comunism. Pentru că am învățat după manual unic la fiecare materie și știu cât de uimită eram când ai mei, bunicii și părinții, mă-nvățau, când eram mică, să mă-ndoiesc. Pentru că am fost șocată primele dăți în care mi-au spus că lucrurile nu stau tocmai așa cum scrie-n cărțile din care învăț eu. Și după aia îmi ziceau să nu care cumva să scap la școală ce-mi spun ei, că vor rămâne fără serviciu și vom muri de foame. Cum de-au avut încredere bunicii mei să asculte „Vocea Americii“ cu mine lângă ei, cum de-a riscat tata să asculte „Europa Liberă“ de față cu mine nu înțeleg nici azi. M-a ajutat enorm că ai mei mi-au spus că suntem mințiți de comuniști încă de când eram copil. Să te-nvețe cineva să te-ndoiești este nu necesar pentru dezvoltarea ta ca ființă umană, e absolut indispensabil.
Copiii cred ce li se spune, copiii cred ce-nvață. Cel mai greu înveți să te-ndoiești, mai ales într-un sistem comunist, unde propaganda e foarte bine pusă la punct și prezentă în toate palierele societății, cel mai bine în învățământ. De-aia manualul unic e o crimă. Câți părinți își învață copiii să se-ndoiască? Nu cumva tocmai părinții îi învață pe copii, înainte de orice altceva, să asculte? Asta pentru că vor să fie ei înșiși ascultați de către copii. Câți părinți le spun copiilor să-și asculte profesorii ca pe Dumnezeu? Câți părinți le spun profesorilor să le pedepsească copiii, inclusiv prin bătaie? Mulți, foarte mulți. Ăsta e al zecelea an în care merg la ședințe cu părinții și-am auzit o grămadă de aberații, unele înfiorătoare. Ăsta e motivul pentru care cred că decăderea sistemului de învățământ e o abominație. Pentru că e premeditată, nu e o întâmplare. Oamenii îndobitociți pot fi conduși mai ușor. Oamenii întorși la barbarie nu pun probleme.
Foto: Costică Acsinte
Majoritatea celor care nu înțeleg în ce constă pericolul de a învăța după manual unic au învățat, la vremea lor, după manual unic și din acest motiv nu au exercițiul îndoielii, nu au simț critic. Nu e vina lor, nu știm ce vieți, poate foarte grele, au avut acești oameni. Numai că ei cred cam tot ce li se spune, sunt extrem de ușor de manipulat. Și sunt foarte mulți. Din acest motiv, suntem în foarte mare pericol ca societate. Pentru că toți oamenii care au învățat după manual unic au drept de vot. Și se vede că-l au, nu-i așa?
Bineînțeles, dintre cei care nu își dau seama de nenorocirea care ne paște cu manualul unic sunt și mulți dintre cei care au intrat la școală începând cu 1990. Unii dintre ei au acum copii de școală. Problema lor este că, deși au trecut prin școală, n-au învățat mai nimic acolo, indiferent care au fost manualele după care ar fi trebuit să-nvețe și ce auxiliare au recomandat profesorii.
Fata mea vine, de când a început școala, în fiecare zi acasă cu o nouă încântare legată de profesorii pe care-i are. A avut emoții fiindcă știa că unii dintre profesorii ei preferați de anul trecut nu vor mai preda la clasa ei anul ăsta. Cei care i-au înlocuit sunt minunați, așa-mi spune. „Mami, m-am îndrăgostit de doamna de engleză, de doamna de psihologie, trebuie să le cunoști. Sunt niște profe foarte mișto, genul diriga, ce noroc am avut!“ Și chiar a avut noroc fiindcă mulți părinți mi-au povestit de problemele pe care le au copiii lor din cauza profesorilor, fie că aceștia sunt dezinteresați, fie că sunt abuzivi. Or, copiii ajung să iubească o materie datorită profesorului, toți știm asta, toți am trecut prin școală. Sunt oameni care au detestat unele materii pentru că și-au detestat profesorii, sunt oameni cărora tocmai profesorii lor, nu părinții, le-au descoperit vocațiile și i-au susținut să-și aleagă drumul potrivit din punct de vedere profesional. Iar să le iei profesorilor posibilitatea alegerii manualului și instrumentele auxiliare nu înseamnă altceva decât crimă cu premeditare.
Cât de puțini sunt cei care-și dau seama de nenorocirea care paște învățământul nostru se vede din puținătatea reacțiilor. Asta e, nu am atins masa critică, nu încă. De-aia cred că e o datorie vitală să vorbim despre asta unii cu alții, ca să înțelegem cât mai mulți în ce pericol sunt copiii noștri. Poate așa vom reacționa cât mai mulți, părinți, nepărinți și profesori. Pentru că vom suferi toți, dacă nu reacționăm.
