Mama îmi zicea, când eram mică: „Mamă, niciodată să nu le dai oamenilor peste ochi cu fericirea ta. N-ai de unde să știi ce suferință e-n sufletul omului din fața ta. Și când ți se-ntâmplă ceva care te bucură mult, să fii un pic rezervată, mamă, când îi spui altcuiva. Poate omului ăluia îi amintește de vreo durere, n-ai de unde ști. Trăiește-ți bucuria cu cei apropiați, care se bucură și ei de bucuria ta de-adevăratelea, n-o arunca pe toată lumea, că unii sunt amărâți în inimile lor, n-o pot duce și le face și rău.“ Mi-a intrat în cap imediat treaba asta, ba, mai mult, m-am gândit că neapărat se aplică și opusul: când suferi ca o râmă tăiată-n două cu cazmaua-n răzor, să nu sufli o vorbă. E suferința ta, să nu-i contaminezi și pe alții cu ea. Nu știu cum naiba, dar am observat rapid că bucuria nu e nici pe departe atât de contagioasă cum e durerea. Poate pentru că toți au în ei dureri pe care le țin la post negru, de le usucă, și le resuscitează una-două, dacă vine vorba despre suferință.
Săptămâna trecută, am primit un mesaj de la un prieten care-mi spunea că viața lui depinde de un medicament care nu se importă în România. I-am cerut voie să postez pe Facebook asta, dar după ce o jumătate de zi am dat zeci de telefoane, întrebând mulți oameni, în încercarea de a găsi medicamentul. După ce-am pus pe Facebook, au început să curgă sute de distribuiri ale postării și am primit peste o sută de mesaje private, de la oameni din listă și de la oameni care nu erau în lista mea, ci în ale celor care distribuiseră. Cu cât treceau orele, cu atât începeam să sper că se va rezolva, ba încă repede, fiindcă repede este esențial în situația prietenului meu. Vital. Și, nu știu cum, deși îmi începusem ziua cu zgură cimentată-n vălul palatin, starea mea s-a schimbat de la oră la oră. La început, am fost impresionată, apoi am început să mă bucur, iar seara eram deja fericită. Eram sigură că reușim. Eram și epuizată fiindcă peste o sută de mesaje publice și private, plus telefoane, la care am răspuns mă cam storseseră de energie. Vorbeam și cu el și simțeam cum începe să aibă nădejde. Spre seară, era și el sigur că se rezolvă, tonusul i se schimbase complet. Iar asta numai datorită faptului că unor sute de oameni le-a păsat că un om, un necunoscut, are nevoie de un citostatic ca să trăiască. Deci, fericirea poate fi un citostatic pe care, în sfârșit, îl găsești.
Foto: Costică Acsinte
Asta mă face să mă gândesc că, dacă toți știm la moleculă ce (ne) este nefericirea, cu fericirea stăm mai prost. E un cuvânt mare, de care mie, recunosc, mi-e cam frică. E posibil să fie o chestiune de reciprocitate, altfel nu-mi explic de ce ne-ntâlnim atât de rar și mereu pe fugă. Poate pentru că n-am curajul s-o văd în moleculele ei, o aștept mereu ca pe o urieșenie care-mi schimbă viața radical și definitiv și-ncep să trăiesc în marsupiul ei, la adăpost de orice supărare, cât o mai fi să fie, nici n-ar mai conta cât, probabil. Probabil, nu sigur, pentru că, odată fericită, mi-e că m-ar bate gândul să fiu și veșnică, n-am de unde ști. Dar azi îmi pun ochiu-n microscop și uite ce văd:
- fericirea e când îți scapă capacul oalei din mână, pe picior, te-nvinețește și te și arde nițel – înseamnă că ești în stare să gătești;
- fericirea e când îți ies doar două rezultate proaste din tot setul de analize;
- fericirea e când doctorul spune că ai scăpat și de data asta de operație;
- fericirea e când te enervează partenerul de viață – nu ești singur; omul nu poate fi redus la o enervare de moment și nici la una mai lungă;
- fericirea e când copilul îți spune că nu-i place cum pui problema, chiar dacă ai dreptate – e un copil liber, tu n-ai avut curajul să le spui părinților că nu-ți place felul în care spun lucrurile, chiar când aveau dreptate;
- fericirea e atunci când ești trist fără motiv – e posibil să se-așeze-n tine niște înțelesuri;
- fericirea e atunci când te surprinde o durere mare și ai un analgezic în casă;
- fericirea e atunci când spui o tâmpenie și-ți dai seama cât e de mare – înseamnă că îți ești cvasinecunoscut, ceea ce ar putea să-ți aducă și surprize plăcute;
- fericirea e atunci când îți vine să-i spui cuiva ceva dărâmător, dar n-o faci – înseamnă că înțelegi frățietatea omenească;
- fericirea e atunci când împarți miezul unei nuci cu opt oameni – înseamnă că ai un excelent control al degetelor.
Fericirea e acum.
Excelent textul, regasesc in el modul in care vad si eu viata! Sa iei partea buna, atat cat este ea, din fiecare lucru cred ca este reteta fericirii.
Mulțumesc.
Fericirea e atuncea cand te trezesti din somnul in care ai visat ca esti in curu gol ,intro aglomeratie de oameni. Fericirea mai e atuncea cand esti lihnit de foame si nu-ti cade codru de paine in cacatu din imediata apropiere.. Nefericirea e cand iti cade painea in cacat si ti se scoala in biserica. Sarumana si capu !
Mor de râs! Te iubesc.
Nefericirea e atuncea cand frizerii si taximetristii au chef de vorba, care consta in ce bine era pe vremea lu Ceausescu. Ma intreb mereu de ce narozilor le place sa socializeze. Fericirea e atuncea cand nai feisbuc. Nefericirea e atuncea cand calci piun cacat. Singuru pio raza de 50 kilometri patrtati.
Nefericirea e atuncea cand iti chioraie matele in sifonier si ala apare cand trebuia sa fie dracului sal ia , in delegatie. Daia e bine sa te duci la amanta satul.
Fericirea vine dela sine dupa o constipatie indelungata. E atat de simplu …
Fericirea e atuncea cand dupa ce 3 luni tragi din tigara electronica si-ti aprinzi o tigare adevaraciune. electronica e ca atuncea cand te babardesti cu madularu invelit in 33 de prezervative unu peste altu sau cu prezervativ confectionat dintro anvelopa de masina. Toti ne tragem pe madular un asfel de cauciuc pentru mai multa siguranta , ca sa nu procream cand ne impreunam, dar nimenea nu recunoaste.
Fericirea e atuncea cand esti sigur ca pio ulita aicalcat intrun cacat de caine s-au de umanoid si realizezi ca ai calcat piun ecler s-au o prajitura frantuzeasca cu frisca sio capsuna motz deasupra. Io am patito la Pariz cand am calcat pio prajitura dea lor, dar prefer sa calc pio placinta poale in brau in tara mea.
In Olanda numi place ca calc pe lalele, in loc sa calc piun cacat de caine sanatos, de preferinta ciobanesc mioritic. Cel mai bine e sa calcam in diaree caci aceasta e aplatizata si nu ne murdarim pe mansete.