Trei fete și un băiat. Liceeni. Aseară, 20 ianuarie 2018. Unul dintre ei, o fată, mai fusese la proteste. Ceilalți trei, nu. Fetele beau un ceai pe la șase, băiatul era în drum spre Universitate, în metrou. Atunci am văzut la știri că sunt probleme la metrou, în pasaj, la Universitate. L-am sunat și i-am spus să nu cumva să vină acolo, că nu știu cum ar putea degenera situația. Fetelor le-am zis să rămână unde sunt.
Băiatul a coborât la Unirii, fetele veneau pe jos de pe Bulevardul Regina Elisabeta. Le-am zis tuturor să nu mai vină, să se întâlnească și să mai bea un ceai, două trei, dar să nu mai vină, că nu știu dacă nu cumva vor fi probleme, mai ales să văzusem tot la știri că veniseră și galeriile și erau cam înfierbântate. Copiii au zis că vor să vină, că vor veni neapărat. Bun, atunci măcar să-i știu lângă mine. Le-am zis că-i aștept la Inter și m-am liniștit când au fost toți lângă noi, că și noi eram mai mulți, vreo douăzeci de prieteni. Am pornit toți. Pe drum, fiecare dintre ei a ținut să-mi spună ceva, cevaul lui și numai al lui.
Ana: „Nu-mi vine să cred cum e aici, cât de mult îmi place! Știi de ce de-abia acum am venit? Pentru că au încercat mai mulți să-mi spună că totul e degeaba, dar cum să fie degeaba să fii printre atât de mulți oameni cu care semeni?“
Andreea: „Când am ajuns în mijlocul bulevardului, nu mi-a venit să cred. Parcă eram o bucată dintr-o inimă mare, făcută din zeci de mii de oameni. Tu înțelegi că eu simt cum bate? Simt pulsul, sunt parte din el. Atâția oameni cu atâta bun-simț la un loc! Când mergi pe stradă, n-ai cum să trăiești așa ceva, te lovești de tot felul de lucruri care te deranjează, tot felul de atitudini. Și nu sunt atât de mulți oameni niciodată când mergi pe stradă. Aici cum de nu mă deranjează nimeni cu nimic?“
Rada: „Asta e istorie pe viu, acum se face, e proaspătă, e caldă, iar eu sunt aici când se face.“
Ștefan: „Îmi place atât de mult! Simt că fac parte din ceva bun.“
