E nesfântă naivitate. Ori învechire-n zile rele, cum spunea psalmistul. Nici nu ştiu cum să-i zic. Dar fiindcă pentru mine antonimul lui „bun“ nu este „rău“, ci, mult mai degrabă, „prost“, numesc „prostie“ orice fel de nereuşită şi orice tip de treabă făcută aproximativ bine.
Ne-am gânditără noi să vorbim săptămâna asta despre ce facem extraordinar de bine versus ce ne iese fulminant de prost. Iar mie chestia asta-mi vine mănuşă fiindcă nu reuşesc să-mpac defel extremele astea şi să fac şi eu lucruri călduţ-admirabil-neutre. Nu. Ori bal, ori spital, ceea ce-mi spune că-s niţel cam verde la cap.
Păi, să-ncepem cu atuurile, dacă le-aş putea numi aşa. N-am principii, ci numai un capăt de zicere, iar asta nu-i a mea, ci a lui Rabbi Akiba: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face.“ Încerc să mă ţin de asta, dar nu-i moale niciodată fiindcă nu te poţi pune cu totul în locul nimănui. Dărâmător e că adesea nici în al tău nu poţi. Ei, bine, de-aici a-nceput, cred, cloşcăria. Ce-i aia? Convingerea nestrămutabilă a aproapelui cum c-aş fi o cloşcă perpetuă, numai bună pentru cuibărirea oricăror nelinişti ori supărări. Şi chiar sunt. Nu fac niciun efort, pur şi simplu şed cu butonul aripilor între degete şi deschid poarta de-ndată de apare o nevoie. La orice oră. Şi parcă ziceam că-ncep cu alea bune… Asta nu se-ncadrează deloc pentru că deseori mă simt golită de sânge şi n-am putere să fac nimic pentru mine. Dar ia s-apară cineva năcăjit? Pe loc mă repliez şi pompez iarăşi sânge din nimic. Nu-i bun, că n-am măsură. Dac-aveam, eram Maica Tereza.
La antipodul chestiei ăsteia stă un tăiş: „Nu mă apreciezi, nu meriţi să mă ai în preajmă.“ Că oricât de puţini bani aş da pe mine, şi dau, tot mă-nfoi când cuţitul râcâie albul osului şi-atunci plec. Şi lumea se miră. Zice că n-am dat semne de intenţie-n prealabil. Ba am dat, dar fără surle şi trâmbiţe, fără presiuni, fără insulte. Te-am lăsat să iei din mine centimetru cu centimetru, până m-ai năpădit. Da’ tu nu te mai opreşti? Unde ţi-e bunul-simţ? Însă vină am, pentru că nu ştiu să spun „NU!“. Mi se pare o insultă cumplită să i te prezinţi cuiva cu instrucţiuni de folosire. Lăsându-l să facă după simţirea sa, ai şansa, şi chiar e un mare noroc, să vezi cum e omul şi dacă mai vrei ceva cu el ori ba. Da, uneori mai şi doare, dar merită.
Acum, alea proaste. Limbile străine. Handicapul meu cel mare. Şi „anticapul“, dacă-mi permiteţi, fiindcă de la cap mi se trage asta. Sunt un vorbitor nativ bun. Iubesc cuvântul, mă-nchin în faţa limbii române. Cred cu putere în determinismul reciproc al limbajului asupra psihicului. Şi cred fiindcă trăiesc asta. În orice altă limbă în afara celei mume sunt un dezastru. Funcţionez ca o violetă de Parma în prezenţa razelor Gamma. Când mă aud vorbind o limbă străină, nu mă recunosc: limbaj sărac, nenuanţat, erori la tot pasul. Oricum, în prezenţa unui vorbitor mai bun decât mine nici nu deschid gura. Mi se pare o impietate. Stau în colţul ruşinii mele şi-mi mestec prostia-ntinsă-n ani ca plaga-n Evul Mediu. Româna mea e un reper inhibator, făr’ să aibă însă ea vreo vină.
Altfel, viez ca oricare alt om, pendulând între nemulţumire şi pseudosatisfacţie, dar şi aia numai pentru momente şi contexte bine determinate, caut să pricep de ce naiba fac ce fac şi, mai ales, de ce nu şi sunt mereu cu o atenţie extraterestră la cei de lângă mine. De final, aş zice că-s o fumeie proastă cu amendamente, alea funcţionând pe post de condimente fără de care n-aş putea. Stai, stai, că uitasem: lucrul care-mi iese-ntotdeauna magistral e să fac pe proasta. Mă relaxează şi mă umple de bucurie. Başca-mi selectează apropiaţii cu o acurateţe admirabilă, minune de care nu e-n stare nimic altceva din ce pot. Da’ nimic!
Mda, nici eu nu mă dau cu instrucțiuni.
Mare noroc avem că nu-s traducătorii și interpreții la fel de exigenți ca tine. Că am fi rămas cu toate netălmăcite. 
Dar ”nu” știu să spun. E drept că nu mă reped cu el.
Iar cu limbile străine, ce să zic?
Ana, nici Antoaneta Ralian nu știe engleză cum știi tu română.
Mno, uneori ne oprim la prima funcție, aia de comunicat informații în stare brută, nenuanțată, fără prea mult din noi. Nu ne scurgem în alte limbi, cum o facem în cea nativă. Sigur că nu ne recunoaștem, dar ne mulțumim cu un univers neutru, pur funcțional.
Imaginează-ți că joci un rol când vorbești. Nu te mai căuta pe tine, caut-o pe străină.
Săru’ mânurile! Am să-ncerc asta cu rolul, cu străina. Ceva, ceva tot o ieşi.
Joacă-te. (tot de tine vei da, dar nu așa cum te știi deja ;))
Io am masura, dna Ana. Pot pentru ca sa fiu Maicu Terezu ?
Nora, eşti genială, soro. Ai găsit acea cale şi pare-se că ajunge şi la ţintă.
Ana, cred că ţi-ar trebui niscai “scenete” prin care să joci acest nou rol. Altele, zic, eu, ţi-au tot ieşit. Singura actriţă-n viaţă.
Poate o cooptezi pe Rada pentru a-ţi da replica în noile roluri?!
Eu am niscai probleme cu anumiţi oameni să spun “nu”. Cu ăia foarte aproape de uşiţa sufletului. Cu ceilalţi e mai uşor. Nu ştiu cum să aplic cu toţi. Şi nu cred că oamenii se dau cu intrucţiuni. Poate cu prospecte. În special, vorbeşte lumea, de femeie.
Dna Ana, imi vine sa va strang in brate, faceti 1 gard, faceti ceva !!!
ptr.că nu am vrut să-mi pierd limba română, m-am apucat de bloggăirie,că nu pot să mă cert cu șoțul în engleză
Biinee. O să-mi fac curaj.
Auzi la nebun, Maicu Terezu.
ce femeile nu au împrumutat cuvântul : moașă de la moș ?
E ecscelent ca vati apucat de blogarie, dna Seva. Nar avea nici-1 farmec sai ziceti dnului Sandu in limba lu Secspir “La ora asta se vine acasa, ma ?”
Pe mine ma relacseaza si ma umple de bucurie manelelele, dna Ana, in intrepetarea inegalabilului Nicolae Guta. Pt. cas convins ca dati dovada dio crunta incultura muzicala, va aduc la cunostinta ca Gutza e rapsodu ala de manele din Aninoasa care la trecutui mizerbal a fost miner in Valea Jiului de unde a extras cu duiumu carbuni, spre disperarea bucurestenilor ale caror calorifere nu mai functioneaza de mult pe baza de huila, ci cu apa ferbinte. Guta e luat cu una Beionce de Romania, dar dv. naveti de un sa stiti, penca cititi toate porcariile, in loc sa cititi ziaru Clic si va uitati la emisiuni inepte, in loc sa va uitati la Antena 1, la emisiunea Simonei Gherghe, o eseanca cu sanii mici cu ochelari de baga, dar io nu ma uit la susnumita emisiune pt. sanii drei Simona, ci pentru a asimila cultura la creeri…
Dna Ana, cum pot pentru ca sami recapat avataru ? Ala din Vidange moi, mon amour…
Raj
Nicolae Guță are( cred) 10 copii de la 8 femei,acum este cu Bionce de Romania și a dat ptr.operațiile ei acum în Turcia 20 de mii de euro. Ptr. mărirea sânilor,rotungirea feselor,buze siliconate…etc. și mai acum 2 luni erau certați. La PROTV emisiunea lui Cătălin Măruță cel care aduce pe toți fotbațiști,cântăreți,actori,instrumentiști,lumea mondenă la emisiunile lui. Le joacă farse…Soția lui Măruță este Andra.