… de la care
sugem toți
lumină
ne îmbuibăm cu laptele alb al zilei
cu negrul de lapte al nopții
eructăm
și mergem mai departe
în somn
sau aievea
și-apoi iar ne sculăm
și iar sugem
și ne credem mari
ne vedem puternici
niște sugaci mari și puternici
care în loc să mângâie laptele care-i ține mici
își asupresc unii altora răsuflarea
și habar nu avem că putem să fim răi
pentru că laptele e bun
și mult
și gras
atât de bun
că nu ne împiedică să fim nebuni
ne lasă
în marea lui milă de lapte
să fim
atât
să fim
.
.
.
cel mai bun gust l-a avut când mi-a trimis Mihaela un filmuleț cu niște canguri
care săreau departe
peste gardurile vecinilor
garduri mici la niște curți cât un cartier
că la ei nu se fac garduri înalte
că n-au de cine să se apere
de canguri în niciun caz
și când am văzut filmul ăla de departe
cu niște canguri pentru care nu există garduri
uite
mi-a venit lapte-n gură.
Foto: Mircea Goia
